Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2009


Cunosc lacrimile tale, si Eu am plans.Angel_eye_by_LimpidD
In toate incercarile noastre, avem un ajutor care nu lipseste niciodata. El nu ne lasa sa luptam singuri cu ispita, sa ne batem cu raul si sa fim in cele din urma zdrobiti sub poveri si intristare. Cu toate ca acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credintei poate auzi glasul Lui zicand: “ Nu te teme, caci Eu sunt cu tine.” “Eu sunt Cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor“. Am suferit intristarile tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale, si Eu am plans. Cunosc chiar si durerile prea adanci pentru a fi rostite la urechile unui om. Sa nu crezi ca esti singur si parasit. Desi suferinta ta nu misca nici o coarda sensibila in vreo inima de pe pamant, priveste la Mine si vei trai.
“Pot sa se mute si muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul care are mila de tine.” [Isaia 54.10]

Mariana Soare – Bucuresti

Articol preluat de pe http://povesteameadedragoste.blogspot.com/

Reclame

Read Full Post »

Meditatie

Oare de ce suntem emoţionaţi atunci când într-un film cineva este aplaudat în semn de recunoştinţă, I se face o petrecere surpriză, sau descoperim un adevăr tragic? De ce ne năpădesc lacrimile? De ce totul e atât de romantic sau atât de tragic? Atat de frumos sau atât de grotesc? Atât de impresionant şi cu un impact atât de puternic? De ce dragostea e atât de viu colorată şi ne atingexx1 parcă fiecare gest şi fiecare privire? Pare că e ca la carte, artificial şi real în acelaşi timp. Totul e inspirit din viaţă, din trăirile noastre, din sentimentele noastre. Nu sunt o persoană lacrimogenă, deşi în tiparul femeii ar trebui să se înscrie lacrimile pe primele locuri. Lacrimile stau bine în ochii femeilor nu în ochii bărbaţilor –caractere puternice, dârze, protectoare. Nu mă inscriu în acest tipar… prefer dârzenia şi tăria, poate uneori o mândrie… o mândrie care nu duce nicăieri. Ce ar fi dacă aş fi mai liberă în exprimarea sentimentelor? SE spune despre larimi că reflectă slăbiciune şi cei care vor să se opună slabiciunii nu plâng. Asta nu înseamnă că cineva e lipsit de sensibilitate.  Emoţiile nu ocolesc sufletele tari. Maeştrii peliculelor reuşesc tot mai bine să ne rupă de realitate şi să ne transpună mintea, sufletul şi emoţiile pe un alt tărâm. Şi ne simţim bine, ne dă o senzaţie de usurare, să ne identificam sau să dorim să fim sau să atingem un anumit gen de trăiri, ca modelele de acolo… modelele acelea plasticate, dar care sunt prezentate atât de real încât ne dau lacrimile. Nu cred că mai este ceva ce ar putea să ne suprindă sentimentele atât de bine ca acele momente, în care suntem martorii unei situaţii. Pentru câteva ore, ce-i drept, totul redus la minute, în care sunt descrise vieţi sau ani întregi, dar ne afectează. Am rămas cu imaginea unei geniu,  laureat cu un premiu, aplaudat de o sală întreagă pentru munca sa de o viaţă, pentru cel mai bun matematician, pentru cel mai bun scenarist… îmbătrânit şi rămas singur. Oameni cărora li se acordă câteva clipe de scenă, când toţi ochii sunt aţintiţi asupra lor şi noi suntem profound emoţionaţi. Ce înseamnă să dai onoare unui om! Un om între oameni… Unul singur.  Multi oameni au fost premiaţi şi aclamaţi de-alungul secolelor. Paginile istoriei sunt pline de nume răsunătoare. Au trecut şi le-a rămas doar numele şi faptele… bune sau rele. Nu ştiu care sunt reacţiile noastre la cel mai extraordinar om care a existat vreodată pe faţa pământului… Omul Isus Hristos, aclamat ca rege, batjocorit ca rege, ucis ca rege. Recunoscut ca Rege şi urât ca rege. Cât de mult tremură coarda inimii imaginându-ne pe scena Iersulimului un om smerit, aclamat, lăudat? Ce impact are asupra sufletului nostru imaginea regelui biciuit şi batjocorit? Cuvintele nu pot descrie îndeajuns ceea ce pot descrie sunetele, zgomotele, gesturile…. Mă gândesc daca nu suntem cuprinşi de emoţie gândindu-ne măcar pentru o clipă cum ar fi să fim noi pe scenă, să fim noi aclamaţi. Mă întreb dacă nu cumva firea noastră e atât de sensibilă încât la vederea unui astfel de spectacol este afectată. Şi ne poate sensibiliza mai mult decât nevoia de a ne satisface eul nostru? Sunt lucruri grele pe care trebuie să le punem din când în când în cumpănă, să vedem care este izvorul acele emoţii. Recunosc că sunt uneori pragmatică şi poate vreau să-mi explic tot ce ţine de reacţiile şi sentimentele mele şi nu ştiu de ce nu pot să las lucrurile să decurgă. “Just let it go!” Nu-mi stă în caracter. Poate de aceea pentru că am urmat mult maxina “Cunoaşte-te pe tine însuţi” şi am urmat-o pentru că nu  am vrut să greşesc. Să nu simt greşit, să nu am emoţii greşite. Paradoxal, poate chiar nebunesc am spune. Poate aţi spune că nu sunt emoţii greşite, pentru că ele vin şi pleacă,  dar urmele care le lasă uneopri ne ingreunează viaţa o perioadă lunga de timp. Şi cea mai acerbă luptă este cea cu sentimentele. Să iubeşti ceea ce nu poţi avea niciodată, să simţi pentru cineva interzis. Asemnea sentimente nu înseamnă decât moartea sufletului. Desigur, niciodată nu o să condamnăm dragostea dintre Romeo şi Julieta şi vom condamna viaţa tânărului Weber dar poate de dragul unui epilog fericit am prefera să alegem o cale mai dreapta, deşi am spune că nu avem de unde şti. Urmează-ţi inima, dar în acelaşi timp fii treaz şi echilibrat. Cântăreşte lucrurile. Dragostea e oarbă dar cei din jur văd. S-au născut zicale şi proverbe, toate izborâte din sensibilitatea sufletului lovit. Mă întreb dacă în momentele pustii chiar nu simt? Sufletul meu e chiar atât de arid încât nu are nimic de spus? Rămân doar la nivelul pragmatic şi fac conexiuni, urmând firescul cotidian? Gândurile mele au amorţit. Sunt obosite şi greu se mai ridică. Sunt stârnite şi o flacără se aprinde … pâlpâie uşor, dar ca orice flacară care nu este întretinută, moare uşor. Mor fără să fie imortalizate, fără să lase urme. Oare ritmul in care trăiesc un mă lasă sa am momentele mele de meditaţie? Nu pot să dau vina pe nimic. Nu sunt alţii de vina!

Emma Domuta – Oradea

Read Full Post »

De ce ajungem aici? ( Partea a – II – a )

M-am gândit să trecem mai adânc printr-una din cauzele ajungerii ” aici ” şi să vorbim despre RESPINGERE…

Ce simţi când doar auzi cuvântul ” respingere ” ? Te tulbură? Nu-ţi place? Îţi aduce la suprafaţă amintiri care te dor? …

Mie…sincer…nu-mi place cuvântul acesta…nu îmi place cuvântul pentru că tot ceea ce cuprinde el m-a făcut să-i simt profund însemnătatea…

Conform DEXului, cuvântul ” respingere ” înseamnă 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

Să privim ” respingerea ” cDSCN8081hiar de la ” începuturile ” ei… Să vedem rădăcinile care au otrăvit omenirea.

► Satan este prima fiinţă respinsă. Din cauza răzvrătirii lui, a fost aruncat afară din Rai. ( Luca 10:18 )

► Adam şi Eva au păcătuit împotriva Lui Dumnezeu au suferit ca şi consecinţă a neascultării lor, respingerea, alungarea din Rai. Din prezenţa Lui Dumnezeu. ( Geneza 3:1-6)

► Adam o respinge pe Eva ( Geneza 3:12 )

► Acceptarea Lui Dumnezeu este retrasă. În locul ei a rămas respingerea! ( Isaia 59:2 )

Respingerea este ca un blestem. Ea s-a răsfrânt asupra primilor oameni iar ei au transmis-o generaţional până în ziua de azi.

Aceste consecinţe ale respingerii lucrează şi acum degradare în rasa umană, în prezent.

Această respingere din partea Lui Dumnezeu a fost rezolvată prin jertfa Lui Isus. Însă trebuie să ştim să ajungem la restaurare, adică să avem revelaţia acceptării Lui Dumnezeu.

Restaurarea totală va avea loc doar atunci când întreaga noastră fiinţă va fi răscumpărată , la revenirea Domnului Isus.

Planul Lui Dumnezeu este de a oferi dragoste şi acceptare în mod necondiţionat.

Respingerea lucrează în duhul uman. În cel mai intim loc al fiinţei noastre. Ne naştem cu această sămânţă a respingerii în duhul nostru.

Ea îşi face simţită apariţia ( în unele cazuri ) încă dinaintea conceperii fătului în pântec. ( …cum ar fi faptul că viitoarea mamă ” respinge ” sarcina dacă – de exemplu – copilul a venit într-un moment ” nepotrivit”, sau dacă află că sexul copilul este altul decât ceea ce ar fi aşteptat, sau dacă deja sunt prea mulţi copii şi cel din urmă sosit deja a făcut să crească greutăţile familiei, etc.

Toate acestea sunt ca un fundament. Ca o linie care se continuă.

Pe acest ” fundament ”ne începem viaţa pământească.

Familia este mediu în care ne dezvoltăm, mediul în care ni se modelează personalitatea. Aici ni se formează caracterul, ne interiorizăm credinţele.

În aceste condiţii este imperios necesar ca, copilul să aibă un mediu sănătos care să permită o dezvoltare armonioasă.

Dacă familia oferă copilului un mediu sănătos, atunci copilul va creşte ca un om normal, fără tulburări în personalitate, cu o puternică personalitate…

Pe partea opusă avem familia disfuncţională. Unde rolurile părinţilor nu sunt respectate. Unde poate există confuzie în privinţa identităţii proprii.

Aceste situaţii sunt descrise în linii mari.

Sunt sigură că fiecare cunoaştem cazuri care se înscriu şi într-o parte şi în alta…

Toate aceste lucruri sunt ca un tablou care e mult mai complex dacă-l priveşti îndeaproape.DSCN8088

Să poposim puţin deasupra tabloului unde familia este disfuncţională.

Cum ar fi putut să afecteze viaţa noastră în prezent?

► În primul rând momentul conceperii este startul care dă tonul vieţii fiinţei care este concepută.

Atitudinea părinţilor, mediul în care este conceput ( în cadrul unei căsătorii binecuvântată sau într-o relaţie de curvie, etc. ), atitudinea pe timpul sarcinii…toate se impregnează adânc în duhul copilului.

Cuvântul Lui Dumnezeu în Deuteronom 23:2 spune clar că cei concepuţi în curvie sunt respinşi. Nu pot avea acces la Templu, nici chiar a zecea generaţia a acelui om nu poate avea parte în a intra în Casa Lui Dumnezeu.

► Felul în care este primit copilul la naştere…cu dragoste sau nu…cu acceptare sau dezinteres?! Acest „ start ” contribuie la consolidarea sentimentului de acceptare şi apartenenţă.

► Acceptarea identităţii sexuale.

Am întâlnit cazuri în care părinţii şi-au respins propriul copil doar pentru că era băiat iar ei şi-au dorit fetiţă.

Chiar dacă ulterior părinţii şi-au acceptat copilul, s-a putut vedea dezvoltându-se în copil o dorinţă de a fi băiat…Neacceptarea identităţii sexuale duce la o deformare a personalităţii.

► Modelarea vieţii, viitorului copilului după dorinţele părinţilor. Astfel este înfrânată creativitatea şi ” eliberarea ” caracterului în vederea dezvoltării proprii. Părinţii fiind îndrumători atenţi dar iubitori.

Exemplu: Faci cutare şcoală sau să înveţi cutare meserie! Eu ştiu ce e mai bine pentru Tine…tu nu ştii…etc. Nu eşti bun de nimic, eu trebuie să aleg mereu pentru tine…

► Acceptarea felului în care arătăm.

De multe ori, respingerea vine din respingerea pe care o întâmpinăm din partea colegilor, prietenilor, porecle care jignesc.

► Divorţul / separarea / moartea produce un dezechilibru în viaţa copilului. Şi cel mai adesea aduce condamnare peste copil, acesta autoînvinovăţându-se pentru situaţia în care se află părinţii.

► Adopţia – aduce un sentiment de înstrăinare, de abandon.

Acestea sunt doar câteva din cazurile care afectează viaţa noastră ca şi copil. Ele rămân adânc în duhul nostru.

Ele trebuiesc aduse Domnului pentru a ne fii vindecată întreaga fiinţă.

Simona Loga – Timisoara

Read Full Post »

Cristian Barbosu s-a născut, a copilărit şi a făcut şcoala în Arad. Pentru o scurtă perioadă de timp a lucrat ca şi vameş, iar în anul 1991 a plecat să studieze teologia la Moody Bible Institute din Chicago şi Dallas Theological Seminary. Din 2003 până în prezent este doctorand la Trinithy Evangelical Divinity School. Este căsătorit cu Anne şi are două fetiţe, Tara şi Fiona.

Florin: Bună, Cristi. Aş dori pentru început să ne spui care sunt pasiunile tale…

Cristian B: Salutare…Îmi place muzica şi foarte mult natura. Eram şi sunt un  pasionat de munte. Îmi place de asemenea să citesc şi acest lucru îl fac cu plăcere.

Florin: Să vorbim  acum despre copilăria ta. Ştiu faptul că nu după mult timp de la naşterea ta părinţii tăi s-au despărţit. Cum ţi-a influenţat acest eveniment viaţa?

CristianCristian_casual_3 B: Am avut parte de o copilărie interesantă, nu pot să zic nefericită, dar faptul că părinţii mei s-au despărţit când eram foarte mic a influenţat viaţa mea. Mama era foarte mult timp plecată la facultate, iar bunicii mei cu care am crescut în Curtici, timp de aproape 12 ani, au încercat să compenseze lipsa părinţilor mei şi au făcut-o destul de bine. Am avut perioade în care îmi puneam întrebări de genul: de ce eu nu am aceeaşi conjunctură parentală cum au ceilalţi colegi şi prieteni de-ai mei? De ce eu nu pot juca fotbal cu tatăl meu? De ce o văd pe mama atât de rar?…Dar, repet, au fost frământări şi nu pot să spun că Dumnezeu nu mi-a dat o copilărie fericită.

Florin: Ajuns la vârsta adolescenţei, ai intrat într-un grup de tineri care te-au influenţat negativ. Ce influenţă a avut asupra ta acest grup?

Cristian B: Eu am venit în Arad în anul 1983, de la Curtici. Eram în clasa a-7-a, treceam în a-8-a şi eram exact la vârsta trecerii în adolescenţă. Căutarea identităţii este problema cu care  m-am confruntat , o problemă clasică, o problemă cu care se confruntă majoritatea tinerilor. Am venit la oraş unde lumea ştia de modă şi de stil…vorbim aici de formaţia de muzică pe care o asculţi şi cu cine te înfrăţeşti. Toate astea în acel timp îţi dădeau un statut. Am ajuns la un liceu bun şi încercam cât ţinea de mine să ajung într-un grup care să îmi ofere un anumit statut mai privilegiat în cadrul şcolii. Am început să mă ataşez şi eu celor care încercau printr-un anumit gen de muzică (Havy Metal, Metalica) şi un anumit stil de îmbrăcăminte să îmi creez o apartenenţă la un asemenea grup. A fost un anturaj care în acel moment, în aceea vreme, îmi dădea  un fel de curaj şi o motivaţie de a fi altfel, de a fi respectat. Asta a fost în timpul liceului.

Acel grup m-a afectat dintr-o anumită perspectivă, referitor la obiceiurile pe care le-am regretat mai apoi, şi anumite obiceiuri care din fericire nu s-au prins de mine (băutură, fete, ţigară etc.). De asemenea am căpătat un anumit limbaj, dar în special mi-a afectat atitudinea.

Florin: În acea perioada erau momente când regretai ceea ce făceai?

Cristian B: Ceea ce îmi aduc aminte sunt dimineţile când mă trezeam sau nopţile târzii în care veneam acasă de la chefuri unde eram parcă ridicat deasupra realităţii pentru 2-3 ore, însă după aceea aveam un gust amar. Ceea ce îmi pare rău acum este faptul că, deşi ştiam de acel gust amar, totuşi atracţia şi plăcerile de moment câştigau lupta în viaţa mea. Aceste momente le regret acum .

Florin: Aş vrea să vorbim puţin de momentul în care te-ai întors la Dumnezeu. Cum s-a întâmplat acest lucru ?

Cristian B: Pot să spun că apropierea de Dumnezeu a venit din două direcţii.

Dumnezeu are un plan al Lui şi în clasa a-IX-a, El m-a pus în bancă cu singurul pocăit din clasă, iar pe vremea aceea erai obligat să stai în bancă cu cine erai pus. Aşa că a trebuit să îndur stilul acestui om pe care la început l-am privit cu nişte ochi mai ciudaţi, dar mai apoi am observat că, dincolo de aparenţe, acest om avea în el anumite valori şi  căutări pe care le aveam şi eu. Atunci când discutam cu el sau se ruga cu mine, simţeam ceva ce aş fi vrut să am. În acea perioadă am avut momente în care eram cercetat de Dumnezeu, iar anturajul în care mă învârteam îmi producea indigestie sufletească şi nu mă împlinea; treptat însă, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa mea. Colegul meu de bancă m-a ajutat să văd că există oameni ai lui Dumnezeu cu adevărat.

În acel timp mergeam foarte mult în munţi. În anul 1985, undeva în munţii Retezat, Dumnezeu mi-a vorbit prin frumuseţea şi complexitatea creaţiei. Atunci am început să îmi pun întrebări foarte profunde legate de tot ceea ce vedeam în jurul meu. Acolo am întâlnit un băiat credincios, Daniel Mariş, care azi slujeşte ca pastor la biserica Golgota din Bucureşti. Împreună cu el am avut multe discuţii. L-am ascultat tocmai datorită cadrului de respect pe care l-am găsit în Vali (colegul meu de bancă) şi în bunicul meu. Am văzut atunci încă un om care a fost pentru mine o mărturie. El mi-a răspuns la întrebări şi m-a călăuzit spre Scriptură, biserică şi un grup de tineri. Coborând de pe munte, am avut  o experienţă care a fost un “Sinai” pentru mine.

Am început apoi încetul cu încetul să mă integrez într-o comunitate de credincioşi, chiar dacă la început eram unul din cei mai şmecheri. Întoarcerea mea la Dumnezeu a fost o răstignire a firii cui cu cui, zi de zi. Nu a fost o experienţă radicală, dar a fost un proces, iar în anul 1990 m-am botezat în biserica din Curtici de ziua de naştere a bunicului meu.

Florin: Ştiu că nu după mult timp de la întoarcerea ta la Dumnezeu ai studiat la Moody Bible Institute. Cum ai ajuns acolo?

Am ajuns la Moody în vara anului 1991 prin harul lui Dumnezeu. Niciodată nu m-am gândit că o să ajung pastor. Pe vremea aceea lucram în vama din Nădlac şi a fost chiar hazlie schimbarea funcţiei mele devenind din vameş – pastor, însă aşa lucrează Dumnezeu. Cineva m-a pus în contact cu Institutul Moody pentru cursuri prin corespondenţă. Era aproape imposibil să fiu acceptat la un institut din România, fiindcă locurile erau limitate. Dumnezeu m-a ajutat să studiez  patru ani teologia  în Chicago. Apoi am  continuat masteratul în teologie la Dallas Theological Seminary, iar în ultimii trei ani am lucrat pentru doctorat în Chicago. Sunt ani pe care îi consider cei mai roditori din viaţa mea, în sensul maturizării spirituale, a vocaţiei pe care o am şi a chemării mele, respectiv mi-am definit chemarea, direcţia şi pasiunea pe care o am pentru lucrare.

Florin: Ne povestesti câteva  experienţe care te-au marcat de-a lungul vieţii ?

Cristian B: Sunt 3 experienţe care şi-au pus amprenta în viaţa mea. Prima a fost în anul 1989 când a venit vremea recrutării mele în armată. Comuniştii m-au trimis într-un detaşament de munci, unde o parte din cei care lucrau acolo erau fie puşcăriaşi, fie dizidenţi politici sau alte aşa zise “gunoaie ale societăţii”. Nu a fost uşor pentru că eram trataţi la un nivel subuman. Nu pot însă să regret acea perioadă fiindcă a fost o  perioadă de testare a credinţei mele. Acolo El a făcut o minune. Împreună cu mine în aceeaşi unitate, în aceeaşi grupă, acelaşi pluton, într-un pat supraetajat eram eu şi colegul meu de bancă, Vali. Dumnezeu a aranjat să fim împreună şi cred că dacă el nu era, mi se puteau întâmpla multe.

O altă experienţă a fost participarea mea la festivalul “Cântarea României”, un festival unde, într-un sistem pyramidal, Guvernul Comunist cerea tuturor, din toate câmpurile muncii, să participle la această competiţie. Mie îmi plăcea poezia şi m-am hotărât să particip pentru a scăpa 2-3 zile de muncă. Am ales poezia “ Decebal  către popor” şi  tot  Dumnezeu m-a ajutat să trec de faza locală şi regională şi să ajung până în finala naţională. Reprezentând armata, acei oameni au ţinut neaparat să fiu pregătit din toate punctele de vedere, fiindcă reputaţia lor era în joc. În sală veneau multe cadre înalte din Guvernul de atunci, iar pentru a-i reprezenta cu cinste au angajat un actor de la Teatrul Naţional din Oradea care a venit să mă înveţe arta vorbirii în public. Competiţia era formată din 3 secţiuni. Eu trebuia să prezint o poezie, un recital şi un eseu. Actorul respectiv s-a ocupat de mine, iar Dumnezeu m-a ajutat şi am reuşit să câştig una din cele trei secţiuni, iar la celelalte să iau locuri bune. Atunci nu aveam  habar că în următorii ani Dumnezeu îmi va schimba viaţa şi că de fapt toată vocaţia şi profesia mea se va învârti în jurul unui amvon, care nu e altceva decât o reprezentare publică a Cuvântului lui Dumnezeu care implică arta retoricii. Ironic vorbind, Dumnezeu a folosit comunişti, care au plătit un actor să mă pregătească  pe mine ca în următorii ani să mă poată trimite în lucrare.

Ultima experienţă despre care vreau sa vorbesc este aceea că am reuşit să fiu în anumite ocazii, în momente de evanghelizare sau interacţiune pe linie spirituală, cu tineri care făceau parte din nişte benzi din Chicago ( Cobra Chings, Pipols), care m-au  ajutat nu doar să rămân tare în credinţă, dar şi să înfrunt nişte întărituri ale lumii acesteia. Una este să vorbeşti cu un om civilizat pe stradă şi alta e să vorbeşti cu un om de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Nu ştii niciodată dacă se enervează şi dacă vei deveni o victimă sau nu. Aceste situaţii prin care am trecut mă ajută acum în lucrarea pe care o am. De  exemplu  în biserica noastră am botezat doi rockeri în ultimele luni, iar zilele acestea am primit o scrisoare de la un musulman care este în puşcăria din Arad, cu acest om am început deja să mă întâlnesc, iar în aceste momente el este foarte aproape de Dumnezeu .

Aceste experienţe m-au ajutat să ies din acvariu şi să învăţ să înot în apele tulburi ale acestei lumi unde Isus ne trimite să pescuim şi să fim pescari de oameni.

Florin: Acum eşti pastor şi  lucrezi cu tinerii. Care crezi tu că sunt cele mai mari nevoi ale  tinerilor  din acestă  generaţie?

Cristian B: Nu aş vrea să le cataloghez ca supreme anumite nevoi, oricum ele sunt multe. Una din nevoile tinerilor de azi este o nevoie a contextului în care trăim şi acesta ţine de relaţia cu părinţii. Eu încerc cât ţine de mine să educ tinerii în direcţia respectivă, dar pe de altă parte e mult mai greu să educi părinţii. Mulţi dintre tineri au ajuns unde au ajuns datorită lipsei de grijă parentală, a lipsei de timp alocat pentru ei, a dialogului, a lipsei deschiderii şi transparenţei. Aceste lucruri nu le dau şcoala şi nici biserica, ci doar părinţii. Tinerii de azi trăiesc într-un context mai dificil decât celelalte generaţii. Nu e vorba de război şi regimul comunist, ci e vorba de ispite cum ar fi internetul sau postmodernismul, unde gaseşti multe lucruri bune, dar şi multe prăpastii…  groaznice.

Florin: Să vorbim puţin despre pornografie, ea fiind  o mare problemă a tinerilor creştini din ziua de azi. Ce sfat le poţi da în această direcţie?

Cristian B: Ca şi români nu suntem defavorizaţi. Suntem latini şi balcanici, având un fel de iz otoman, ceea ce înseamnă o înclinaţie spre dezmăţ şi lucruri care ţin mai mult de plăcere şi de aceea, din punctul meu de vedere, ispitele care ne distrug le vedem pe străzi, pe ecrane şi în ziare. Ele sunt lipsa de indecenţă, imoralitatea, tentaţia pornografiei şi cred că aceste lucruri ajung sa fie mari obstacole în viaţa personală a fiecărui om, pentru că relaţiile tale maritale şi premaritale sunt afectate de obiceiuri şi păcate care ajungi să le ai din cauza pornografiei. M-am luptat şi mă lupt cu mulţi băieţi căutand să îi ajut. Soţia mea deasemenea lucrează cu fete care au căzut în curvie, autosatisfacere, nuditate şi dependenţă de pornografie. Nu sunt lucruri uşoare, trebuie tratate fiecare în parte. Pentru a scăpa de ele este nevoie de o bună perioadă de timp, multă disciplină şi efort.

Florin: Este nevoie ca persoanele dependente de păcate sexuale să găsească un mentor?

Cristian B: Sunt anumite păcate cu care nu poţi să te lupţi de unul singur. Ai nevoie de un om spiritual, preferabil de acelaşi sex, în care să ai încredere şi respect. Împreună cu acel om să te întalneşti în mod regulat. În acelaşi timp trebuie să fii deschis pentru a răspunde la anumite întrebări clare şi directe despre problemele tale.

Florin: În  final transmite-le un mesaj tinerilor care vor citi acest interviu.

Cristian B: Eu cred în ei şi îmi doresc ca  Dumnezeu să le dea acel discernământ de a alege între ceea ce contează cu adevărat şi ceea ce pare că ar conta. Vreau ca ei să stea lângă Dumnezeu, să lupte pentru valorile creştine şi să nu uite că, dincolo de toate ofertele lumii, oferta lui Hristos este cea care aduce garanţie, împlinire, un viitor şi o veşnicie.

Interviu realizat de Florin Lupean

Read Full Post »

3185178017_2e38d2d4da

    Nu stiu ce as putea sa mai spun ori nu stiu daca ar mai fi ceva de zis dupa ce
am citit acest subiect.. "El" al meu..
  O singura data am vazut o poveste de dragoste scrisa de Dumnezeu... iar  apoi o
singura data am citit despre o poveste de dragoste ce a fost scrisa de Scriitorul
vesnic.
  Si nu vreau sa fac referire la ce am citit in acea carte ci sa vorbesc doar putin
despre cea pe care am vazut-o eu in realitate.. povestea de dragoste dintre
fratele meu cel mai mare si o fata care este cu adevarat un copil al Lui.
  Incercarile prin care ei au trecut pana sa devina sot si sotie sunt cu adevarat
extraordinare si privesc acum la ei si vad pasiune pentru Domnul nostru;
 Amandoi sunt medici si vor sa ajute oamenii.... atat fizic dar si spiritual.
  Si apoi daca" transpun aceasta poveste in zilele noastre" oai... dar  nu stiu de
cate ori se intampla ca motorul relatiei dintre o fata si un baiat sa fie Dumnezeu
pentru ca ne-am facut o imagine gresita asupra a cum ar trebui sa arate o poveste
de dragoste.. vrem ca noi sa fim cei care conducem, nu sa-L lasam pe El si ajungem
sa ne luptam cu Tatal nostru... ceea ce e curata nebunie.
  Niciodata nu poti ajunge in varf daca nu incepi de la vale... de la poalele
muntilor... dar ceea ce am observat la colegele mele de la scoala in special
(pt ca baietii.. hmmm... aparent nu arata ca sunt foarte interesati de acest subiect )
este faptul ca ele isi doresc sa aiba prieteni orice fel de baieti atata timp cat
sunt " cool si populari"...  2-3-4 saptamani apoi se despart pentru ca " s-au
plictisit unii de altii"... si ii vezi sarutandu-se , unii au relatii sexuale
ceea ce este total in contradictie cu ceea ce spune Biblie... cu ceea ce spune
Dumnezeu.
  Este foarte greu sa-L lasi pe El sa fie autorul... dar te asigur draga prietene ca
vei experimenta lucruri extraordinare pe durata anilor in care o vei cunoaste pe
viitoarea ta sotie ori in care-l vei cunoaste pe viitorul tau sot.
  Lasa-te modelat de Olarul cel sfant si vei vedea ca povestea ta de dragoste va fi
scrisa de Dumenzeu...
  Dorinta mea sincera pentru tine este sa renunti la a iti conduce viata tu si vei
observa transformarea pe care poate ti-o doresti, schimbarea ce si-o doreste El
pentru tine... si toate domeniile vietii tale, implicit cel despre care am vorbit
mai sus vor suferii transformari reale.. semnificative...
  Lasa-L sa-ti vorbeasca, sa ti se descopere... caci in fond tu esti creatia , nu
Creatorul...

   Razvan Savu - Craiova

Read Full Post »

Mi se pare o întrebare absolut justificată…

Sunt sigură că fiecare…în cercul nostru de prieteni, cunoaşte pe cineva care are cam multă Sexperienţă… 🙂IMG_8280

Eu mă gândesc adesea la prietenii mei care au „ mers „ prea departe…Mă rog pentru ei şi vorbesc deseori cu ei…

I-am întrebat ce s-a întâmplat

Cum de au ajuns…aici…?

O să redau mai jos câteva din lucrurile pe care ei mi le-au spus:

– Am crezut că pot să rezist „ curiozităţii ”; Nu am stabilit limite în relaţia cu prietena mea; Am stabilit limite în relaţie dar nu le-am respectat…; Nu am vrut să-l pierd…aşa că…mai bine am cedat…; Mi-a spus că mă iubeşte şi am fost sigur / sigură că ne vom căsători…; Am fost convins că nu vom ajunge aici…nu ştiu cum de s-a întâmplat; Totul a început ca o joacă…

Însă cele mai teribile răspunsuri mi s-au părut următoarele:

– Am vrut să mă iubească cineva…şi în final am găsit pe cineva căruia / căreia să-i dau tot ce am eu…; etc…

De fapt…ca să vedem de ce am ajuns aici trebuie să vedem de unde am plecat…

Mă întreb ce lucru mare te poate determina să încalci principii pe care te-ai legat cu viaţa ta că le vei păzi?!

Ce fel de ” foame ” te-ar putea determina să calci pragul propriei conştiinţe…şi nu numai…

În primul rând trebuie să înţelegem că lumea spirituală există. Iar tot ceea ce există în spiritual se reflectă în domeniul natural.

Suntem copii de Dumnezeu iar tot ceea ce facem în domeniul spiritual determină acţiune în lumea naturală. Alegerile noastre ne aduc binecuvântare sau blestem… ( Deuteronom 28 )

În ciuda faptului că sunt sâcâitoare, întrebările ne ajută să păşim către un dram de lumină… M-am întrebat cum se poate întâmpla ca un om al Lui Dumnezeu să clacheze într-un mod…aşa dur? Un om dedicat, care se roagă, se închină…?

Cum se poate să ajungă să-şi trădeze Dumnezeul viu?

În cartea sa, ” Ordine în universul interior ” de Gordon MacDonald vorbeşte despre sindromul pâlnie. Autorul povesteşte cum terenul de sub un bloc, din Florida, s-a surpat pur şi simplu înghiţind cu totul cladirea, automobilele…

Oamenii de ştiinţă explică că acest fenomen ca apare în timp secetos, când pânza freatică seacă iar solul îşi pierde stabilitatea astfel cedând sub presiunea exercitată.

Realitatea sus prezentată este o reflecţie a ceea ce se întâmplă în viaţa omului care comite adulter.

În mod plastic, ca să parcurgi o distanţă de la punctul A la punctul B este nevoie să exerciţi o mişcare.

Tot aşa, când vorbim de cădere în păcatul curviei nu putem să privim doar la punctul X când s-a întâmplat ci este necesar să aruncăm o privire peste întreaga viaţă.

Curvia spirituală

Am amintit mai sus că ceea ce suntem în lumea naturală este alegerea făcută în lumea spirituală. Un lucru care se întâmplă în lumea naturală este deja înfăptuit în lumea spirituală.

Matei 5:27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”

Matei 5:28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Curvia este în primul rând o atitudine a inimii. O închinare a duhului. În Osea, capitolul 4 vedem unde duce trăirea în acest păcat. Referirea de aici este în primul rând la o curvie spirituală, adică o închinare idolatră…

Ce are de a face curvia cu idolatria?

În cele mai multe cazuri, în Biblie curvia este însoţită de idolatrie ( Osea 4:17 ).

Idol – Divinitate păgână; chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate şi constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Fiinţă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri.

Idol poate însemna orice ar lua locul Lui Dumnezeu! Orice mângâiere pe care o accepţi din altă sursă decât de la Duhul Sfânt înseamnă un act idolatru.

Psalmul 115 ne arată cum ajunge un om care se alipeşte de idoli…ajunge ca şi ei…

Să ne întoarcem la “ problema “ noastră…

De ce cădem?

Pot exista păcate ascunse care vor roade din viaţa ta până când sindromul “ pâlnie “ va intra în funcţiune.

Poate ai avut mai multe relaţii…şi ai mers dintr-una în alta…şi poate fără să-ţi dai seama “ ţi-ai mângâiat “ inima cu altă relaţie…

Poate ai avut o copilărie şi o viaţă grea. Iar la prima relaţie îţi investeşti inima şi trupul. Şi asta pentru că iubeşti….

Poate că te-ai refugiat într-o relaţie tocmai ca să pleci de acasă….

Poate că ai eşuat într-o relaţie şi preferi masturbarea.

Sau iubeşti “ fetele “ de pe paginile porno…

Toate situaţiile prezentate mai sus au ceva în comun….nu-l cuprind pe Dumnezeu…

În fiecare din ele, se caută soluţie oriunde dar numai la Dumnezeu nu…

Acest lucru înseamnă idolatrie. Se poate că nu-l conştientizăm…dar…orice altceva dar NU Dumnezeu, înseamnă idolatrie.

De ce idolatrie şi curvie??

Actul sexual este cea mai profundă formă de închinare.

Sub orice formă ar fi consumat, este o închinare.

Dacă este consumat în cadrul căsătoriei este închinat Lui Dumnezeu.

Dacă este consumat în afara căsătoriei este închinat diavolului.

Tocmai din acest motiv curvia şi idolatria merg “ mână în mână “.

Vă amintiţi că am spus că sediul sexualităţii noastre este în duhul omenesc.

Dacă actul sexual este consumat în mod…” nelegitim “ spiritual, atunci este deschisă o largă poartă către demonic…

Păcatul nostru îi dă dreptul diavolului să ne condamne.

Poate te lupţi cu masturbarea. Din nou şi din nou. Sau cu pornografia. Poate te lupţi să ieşi dintr-o relaţie păcătoasă. Poate “ cochetezi “ cu limitele în relaţia cu prietenul tău / prietena ta. Poate îţi permiţi să “ priveşti “ o femeie mult prea…mult…Poate “ iubeşti “ pe soţul tău sau pe soţia ta mai mult decât îl iubeşti pe Dumnezeu…

Spune Cuvântul Lui Dumnezeu că curvia are în “ spatele ei “ idolatria.

Ce îl înlocuieşte pe Dumnezeu? Chiar fără să realizezi?

La cine te gândeşti prima dată când ai nevoie de ajutor?

La cine te gândeşti prima dată când eşti bucuros?

Este Dumnezeu centru vieţii tale?

Dacă ai depăşit pragul permis de Dumnezeu te rog să urmezi paşii următori:

  1. Mărturisirea păcatului în mod clar, faptic
  2. Pocăieşte-te de acel păcat
  3. Cere iertare Lui Dumnezeu şi primeşte iertarea Lui!

Simona Loga – Timisoara

Read Full Post »

Biruinta…

Daca biruinta ar fi cel mai inalt munte din lume, m-as face alpinist. Si intr-o zi tot i-as cuceri inaltimile; dar… biruinta nu e un munte…3657382271_18277b2a7f

Daca biruinta ar fi intr-un om, cel mai tare din lume, m-as antrena zilnic si intr-o zi prin surprindere l-as lovi asa de puternic, incat nu s-ar mai ridica; dar … nu e biruinta in om.

Daca biruinta ar fi intr-o minte plina de cultura, mi-as jertfi viata in slujba intelegerii tuturor cartilor de pe Terra, devenind pe buna dreptate biruitor; dar … nu e biruinta nici aici.

Biruinta e in infrangere… si cum noi oamenii n-am invatat sa fim infranti, nu vom fi biruitori niciodata. … si totusi … Numai cel biruitor va sta in picioare in „ziua aceea”

Iacob Coman

Read Full Post »

Older Posts »