Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2009

Bucurie … de unde??

Atunci cand in inima ta este Dumnezeu – esti plin de bucurie!

Atunci cand stii ca peste orice imprejurare din viata ta domneste Dumnezeu – esti DSCF2201plin de bucurie!

Atunci cand nu vezi lumina dar ii simti puterea de a lumina – esti plin de bucurie!

Atunci cand te simti pierdut dar stii ca Dumnezeu te poate gasi – esti plin de bucurie!

Atunci cand te simti infrant dar stii ca vei fi biruitor – esti plin de bucurie!

Atunci cand pierzi totul dar stii ca vei castiga cerul – esti plin de bucurie!

Atunci cand esti ranit dar te poti ridica, poti merge si poti lupta – esti plin de bucurie!

Atunci cand inima iti plange dar fata ti-e senina – esti plin de bucurie!

Atunci cand poverile sunt grele dar nu le simti greutatea – esti plin de bucurie!

Atunci cand nu vezi capatul drumului dar stii ca mai ai putin – esti plin de bucurie!

Atunci cand e furtuna dar tu stai linistit – esti plin de bucurie!

Atunci cand Domnul Isus e la carma vietii tale – esti plin de bucurie!

E BUCURIA DIN HRISTOS!

Nicoleta Pascu




Anunțuri

Read Full Post »

Neiertarea

Neiertarea este un obstacol
în calea împlinirii scopului Lui cu tine
A ştii şi a Acţiona
iată 2 lucruri care merg mână în mână

Tot ce ştiu este că mi-am cerut iertare…  răspunsul a venit însă ca un trăznet… „Crezi că zici „iartă-mă” şi ai rezolvat totul?”… Tremuram… înghiţeam în sec şi îmi controlam cu greu plânsul…..însă am auzit totuşi un glas, şoptit ce a răspuns: „Esenţa iertării NU o găseşti în a calca pe cineva pe nervi şi apoi a-i cere iertare, ci esenţa iertării stă în a ierta imposibilul”
Aveam în faţa mea pe cel ce îmi fusese un bun prieten ani de zile. Un om despre care odată am spus că este fără cusur… am petrecut ani binecuvântaţi ca buni amici… şi deodată existau probleme… neiertare şi durere… m-am gândit repede ce înseamnă a ierta… în mintea mea se auzea ca un ecou de 7 ori câte 7… dar nu puteam să îi schimb eu inima… nici măcar printr-un simplu „Te rog, iartă-mă3694165585_2a6904bc84„… mă gândeam oare care este faza?… unde nu m-am prins?…  am cerut iertare şi am primit în schimb un răspuns dur şi nemulţumire… mai mult chiar, eram deja în război… şi războiul lăsa victime…wow!… şi apoi tot ceea ce a urmat a fost greu… însă am învăţat destul de multe  .
Timpul a trecut, tot ce s-a întâmplat a rămas proaspăt în inima mea. Dar într-o zi, încet, Dumnezeu
s-a apropiat de mine şi mi-a arătat  că şi eu eram afectată de neiertare. Eram pe genunchi în închinare… am auzit deodată vocea Celui ce îmi vorbeşte blând de atâţia ani, era ….vocea Tatălui meu… îmi cerea să mă ridic şi  să privesc în faţa mea cu ochii deschişi. Eram curioasă ce urma să aflu. Am auzit clar: „…tu trebuie să-l ierţi… altfel nu vei vedea ceea ce Eu am pregătit pentru tine… acum relaţia ta cu Mine poate fi blocată de neiertare, mai mult eşti cu spatele la tot ce Eu am pregătit pentru tine şi slujirea ta pentru viitor…”. Imediat am realizat că El avea dreptate .Şi chiar dacă nu ar fi avut.. tot L-aş fi ascultat. Am luat imediat hotărârea înaintea cerului „….DA IERT…” şi m-am gândit :” Aceasta este atitudinea ce trebuie să o adopt”. Apoi încet, încet… au urmat paşii pentru vindecare. Paşi ce i-am aflat chiar acolo în tabăra de tineri unde mă aflam, când El mi-a cerut să iert, paşi ce aş dori să vi-i împărtăşesc şi vouă:

Iertarea este o problemă ce trebuie rezolvată întâi între tine şi Dumnezeu!
Lasă povara pe umerii Lui, nu duce tu tot greul.
Iartă pentru a nu întrista Duhul Sfânt, altfel vei acţiona în firea pământească cu amărăciune, iuţime, mânie, răutate etc.
Iartă pentru a evita capcanele celui rău.

1. Mărturiseşte-ţi greşeala şi fii gata să îţi recunoşti partea ta de vină.
Poate cel iertat nu se va schimba, însă tu trebuie să te schimbi.
2. Scrie pe o hârtie numele celor ce te-au rănit prin: respingere, lipsă de respect, lipsă de dragoste, lipsă de atenţie, indiferenţă, nedreptate, maltratare, neiertare, trădare etc.
3. Pune lista în faţa lui Dumnezeu şi roagă-te pentru tine şi pentru ei. Pe această listă nu Îl pune pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poate fi acuzat sau iertat de tine.
4. Priveşte-ţi inima, durerea şi mânia realist. Verifică-te şi vezi ce simţi. Nu este păcat să recunoşti realitatea propriilor emoţii şi sentimente.
5. Recunoaşte semnificaţia crucii, pentru că ea legalizează iertarea. Poate inima ta strigă „Nu este corect… unde este dreptatea…?”. Nu uita: dreptatea este pe crucea Golgotei. Iertarea funcţionează prin substituire (înlocuire), la fel ca la jertfa de pe cruce pentru noi.
6. Hotărăşte-te să îngropi povara păcatului celui ce ţi-a greşit şi nu umbla cu vorbe, poveşti şi informaţii privitoare la cel ce ţi-a greşit.
7. Decide să ierţi, activează în tine voinţa, conştient că ai eliberat pe cineva. Crede că încet, încet sentimentele rele vor dispărea.
8. Distruge lista… acum eşti liber… şi tu şi ei.
9. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru lecţia iertării necondiţionate.

Nu avea aşteptări de la cei ce i-ai iertat,
Dar roagă-te pentru ei, ca să se poată bucura de libertatea iertării.
Încearcă să îi înţelegi pe cei iertaţi; şi ei sunt nişte victime.
Nu te mai gândi la sentimentele ce revin: amărăciune, jignire, durere, mânie.
Luptă-te împotriva acestor sentimente cu armele Lui.
Stai alături de cel iertat, fără reacţii negative.

Cosmina Berchi – Alba Iulia

Read Full Post »

Am plecat…

Alice_in_wonderland__by_x_princess_n0_mad_xLocul care credeam că a devenit casă, astăzi a prins rugină. Inima mea a fost cuprinsă de misterul a ceea ce va veni…… a ceea ce va fi de azi înainte….. ţinând tare de  o Promisiune adâncă a sufletului, păşesc pe un drum care îmi oferă riscuri în orice direcţie merg……riscul de a întâlni ceea ce mi-am dorit mereu……riscul de a vedea totul aşa cum este……riscul de a lupta mai mult…..riscul de a mă trezi din visul vieţii mele…….

Vreau să prindă contur în mine ceva nou, vreau să las ce-i vechi în urmă….. să nu mai privesc înapoi la durerea pe care o am. Începutul e încă obscur şi nesigur, însă siguranţa se naşte printr-un Cuvânt de-al Tau, printr-o atingere, printr-o idee pe care o pui în sufletul meu…

Chiar dacă uneori nu pot să mai cred că voi reuşi, ştiu că Puterea care există în mine nu îmi aparţine….. dar o voi folosi să mă ridic la ceea ce Tu mi-ai pregătit să fiu….

Plec astăzi să Te caut cu o dorinţă arzătoare de a Te întâlni…… şi ştiu că ziua aceea va fi istorie…… va fi ziua în care timpul va sta în loc, umbrele vor dispărea, durerea nu va mai fi…..

Vom fi doar Noi……. în locul acela voi vedea Privirea ce mă va schimba pentru totdeauna……….

Sebi Bosca

Read Full Post »

….si pentru ca, imi place sau nu, din inertie sau nu, traiesc in aceeasi lume ca si … o parte din voi (nu toti, pentru ca nu vreau sa ii jignesc in vre-un fel pe cei care nu se regasesc deloc in cele ce urmeaza), mi-am permis sa zic ce am de zis. O lume simpla, dar pe care o complicam noi ori de cate ori avem ocazia, o lume plina de culoare, de emotii, de reactii si relatii…de relatii ‘ca si cum n-ar fi’..,pentru ca se pare ca aceasta sintagma unanim acceptata de generatia noastra ne caracterizeaza foarte bine in doar 5 DSC_0450cuvinte.

O sa astern pe hartie cateva randuri despre ce cred despre acest ‘fenomen’ fara a avea pretentia ca ideile mele sa fie considerate un articol intr-o revista. Priviti-l doar ca pe o pagina de jurnal, pe o insiruire de trairi ce vin ca si o reactie a revoltei mele interioare. O simpla constatare ca superficialitatea a fost adusa la rang de cinste, iar ignoranta la rang de virtute. Si, … , de ce ? Se poate ca o atitudine, justificata uneori, cum ar fi teama de responsabilitate sa fie considerata vinovata pentru acest tip de socializare- ‘relatiile ca si cum n-ar fi’ -ce au devenit sport national. Si pentru ca am fost obisnuiti ca : ‘toate-s posibile’, putem accepta un raspuns pe cat de simplu pe atat de tragic. Da ! se poate.

Ne e teama sa luam atitudine, ne e teama sa fim constanti, stabili si profunzi. Si … atata timp cat avem impresia ca ne e bine in acesta stare ‘de caldicel’ in care nu apare riscul de a ne arde, de ce sa actionam cu hotarare ? de ce sa decidem ca vrem un lucru si sa actionam ca atare ? de ce sa dorim ceva mai mult si ce implica anumite riscuri cand putem sa ne complacem in starea aceasta ? Cum, de ce ? pentru ca perimetrul nostru de maxim confort nu e afectat deloc. Si sa nu aibe cineva impresia ca aceasta stare ne afecteaza doar la nivel social. Deloc ! actiunile, conceptiile, felul de a trai determina atitudinea si perceptia nostra asupra relationarii. Experimentand acest tip de viata invatam , autodidacti, o definitie a relatiei. Iar, (acum vine cu adevarat tragicul) aceasta formula o aplicam si atunci cand autoevaluam relatia nostra cu Dumnezeu. Si avem proasta impresie ca totul este bine. Ca, atat timp cat nu depasim o anumita granita imaginara, dar binedefinita suntem pe o cale buna. Ca atata timp cat nu deranjam pe nimeni(si dati-mi voie ca prin ‘nimeni’ sa-l decriem si pe ‘acel care nu doarme niciodata’, adica dusmanul nostru de moarte) totul este in parametrii normali. Preferam sa fugim de a da fata cu realitatea, sa refulam orice gand ca ceva ar putea sa nu fie in ordine si sa zacem in aceeasi stare. O stare care in urma evaluarii sale….rezultatul e ingrijorator, dar nu destul de alarmant incat sa te ridici, sa iei o atitudine. Simti ca nu e totul in ordine, dar cand te uitit in jur si vezi ca acea stare pluteste in aer, ajungi la concluzia ca ‘e vechi pacatul si nu esti tu singurul vinovat’. Si aceasta concluzie te ajuta deocamdata sa iti amortesi, pentru a nu stiu cata oara, constiinta si sa iti ucizi simturile convingandu-te ca nu e totul asa de negru cum ti se mai pare cateodata. Avem impresia ca daca neglijam spiritualul din viata, inseamna ca el nu exista . Ba, afla ca exista si nu depinde deloc de tine pentru a fi acolo! Singurul care are de pierdut esti tu. Nu te pierde pe drum avand impresia ca daca Dumnezeu este prezent in anumite zone ale existentei tale, totul este sub control. Fii sincer si recunoste macar fata de tine insuti ca l-ai pierdut de ceva timp, iar situatia pe care pana nu demult o considerai sub control, iti scapa printre degete. De fapt, ti-a scapat deja. Poate ar fi o idee buna sa iti depasesti limitele ce le aveai, sa stabilesti ce vrei cu adevarat, unde vrei sa ajungi si oare ce ar trebui sa faci sa ajungi acolo ?!?

In ceea ce ma priveste, consider ca daca am reusit sa starnesc cateva reactii, fie ele ostile sau determinative, la aceste idei, mi-am cam atins scopul, fara a avea pretentia ca stiu mai multe decat altii, ci doar recunoscand public ca am aceleasi cautari ca si voi, nefiind in posesia unei retete magice, doar ca…imi doresc Viata Vesnica, aceea de a-L cunoste pe El, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Cristos pe care L-a trimis El( Ioan 17 :3) .

Bianca – Timisoara

Read Full Post »

“CIOTURILE” NOASTRE

Poemul lui Judy

Noapte în loc de zi în ziua naşterii mele

Distrusă, înfrântă încă din ziua naşterii.

Iubită, aplaudată, dar îndurerată…

Ruşinată deseori, îngreuiată de povară…

Înfricoşată chiar să mă plâng…

…………………………………………………….

Zori de zi… răsărit de soare-

Permisiunea de a fii eu însămi.

Sinceritate: îmi urăsc deficienţa,

Urăsc hoţul care m-a luat din lumea piciorelor.

Sunt supărată, furioasă, dar bucuroasă totodată

Pentru că soarele lui Dumnezeu străluceşte

Pentru oameni ca mine.

Căruţul meu împins de Mâna Ta-

Escortă sfântă a lui Dumnezeu

Pentru a-i conduce pe alţii din groapă spre cer.

“Când ne concentrăm mereu la ceea ce zic alţii despre noi, suntem ca nişte handicapaţi. Ce uşor putem cădea în capcana de a da crezare mai mult minciunilor decât adevărului atunci când ne pasă mai mult de 2994741755_1f95612ab7imaginea în faţa lumii decât de părerea Creatorului nostru despre noi. Când încercăm să plăcem mai mult oamenilor decât lui Dumnezeu, ne trezim vlăguiţi de puteri pentru că mereu ne vom izbi de nemulţumire: ori a noastră, ori a celor din jur. Ciudaţi mai suntem din fire: e suficient să spună cineva o critică şi tot ce am construit pe baza aprecierilor se dărâmă. Nu e prea multă diferenţă între o persoană care luptă să urce scările cu un picior deformat şi o alta care transpiră, complexată fiind că poate a spus ceva în public “atât de prosteşte”, sau poate că “a arătat atât de dezordonată şi obosită tocmai atunci când…”

Dacă ar fi spus oricine altcineva aceste cuvinte, poate că nu m-ar fi atins atât de mult. Sub o altă formă, cu siguranţă le mai auzisem, nu era ceva cu totul nou… Şi totuşi, rostite de “ea” aveau o forţă cu totul specială. “Ea” se numea Judy şi era o femeie cu totul specială… O femeie la naşterea căreia, cum se exprima ea: “Nu a fost o sărbătoare… În loc de baloane fuseseră lacrimi. În loc de zâmbete- întrebări: Oare va trăi?… Şi chiar dacă… Cum va rezista în lumea aceasta? Ce educaţie va avea?… Se născuse fără picioare!”

Am învăţat din experienţa vieţii că întâlnirile noastre cu diferite persoane nu sunt întâmplătoare. Dumnezeu vrea să ne vorbească, să ne înveţe în fiecare zi, în fiecare împrejurare. Cei cu handicapuri exterioare de multe ori pot fi vindecătorii celor întregi şi sănătoşi.

Este important pentru un creştin în orice vreme să mediteze la învăţăturile Psalmilor. Am vărsat de atâtea ori lacrimi de bucurie ori tristeţe pe paginile unde psalmiştii şi-au vărsat inima înaintea Domnului. Am învăţat să ne încredem în El în împrejurări şi să ne încredinţăm Lui. Am găsit răspunsuri în nopţile durerilor şi frământărilor noastre şi ne-a fost răcorit sufletul în dimineţile care ni s-ar fi parut imposibil de suportat gândind la problemele care ne aşteaptă în decursul zilei.

Psalmul 139 este cu totul special. Ne vorbeşte despre implicarea Creatorului în toate amănuntele existenţei noastre chiar din faza conceperii fiecăruia dintre noi: “Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii tăi mă vedeau”. Ne place să medităm la acest Psalm pentru că aceste cuvinte ne fac să ne simţim unici, importanţi şi valoroşi chiar şi atunci când oamenii prea puţin preţ pun pe noi… şi am fost creaţi în aşa fel încât să ne fie umplută mereu nevoia de semnificaţie.

Imaginaţi-vă însă, dimineaţa unei zile aniversare a unei femei născută fără picioare care împlineşte vârsta de cincizeci de ani şi care are curajul să mediteze la aceste cuvinte: “Tu mi-ai făcut rărunchii, m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Trupul meu care s-a născut fără picioare nu era ascuns de Tine când am fost făcută înt-un loc tainic, ţesută într-un chip ciudat” Nu suntem de piatră, suntem oameni cu inimi sensibile ce repede se pot frânge, cu ochi a căror lacrimi pot umple burdufuri întregi… O zi aniversară a cincizeci de ani de frământări, de biruinţe şi eşecuri la nivelul inimii care, dacă ar fi fost după ea s-ar fii răzvrătit mereu… Chiar şi în zile în care, în căruciorul ei fiind- încuraja cu faţa senină mulţimi de femei şi le spunea: “E posibil să purtaţi minciuni înăuntru vostru: poate nu sunt destul de frumoasă, destul de capabilă… poate nu pot vorbi atât de bine, sau cânta…” Tocmai când vorbea despre toate acestea cu dorinţa de a lupta împotriva minciunilor diavolului din inimile altor femei, se întâmpla ca privirea să-i alunece în jos şi minciuna diavolului să vină cu gândul: “Uită-te ce picioare frumoase au aceste femei, cu unghii frumos lăcuite, cu pantofi eleganţi… Tu nu ai fost şi nu vei fii niciodată aşa pe acest pământ. Tu le spui lor despre minciunile din sufletele lor, dar în cazul tău e un adevăr, o realitate care toată viaţa te-a făcut să suferi”. Sau altă situaţie: era într-un grup de surori şi ambianţa caldă a părtăşiei s-a încheiat cu dorinţa de a-şi spăla picioarele unele altora… Dar ea nu avea picioare, avea doar cioturi… A plecat de acolo ruşinată, jenată. Cinci ani de zile a trăit cu această durere, avea impresia că Dumnezeu nu-i iubeşte tot corpul ei.

Şi acum, la a cincizecea aniversare a zilei ei de naştere, în căruţul ei, stă şi meditează la cuvintele Psalmului 139. L-a ales pentru a fii încurajată şi când colo aceste cuvinte fac să se perinde în mintea ei amintiri dureroase pricinuite de deficienţa ei: anii copilăriei în care surorile ei se zbenguiau în juru-i, se jucau cu alţii copii, iar ea… În adolescenţă- le vedea cum se găteau frumos pentru a merge la întâlniri cu băieţii, iar ea… ea cea fără picioare rămânea singură în casă plângând în pat sau în scaunul ei cu rotile privind la fereastră cu faţa pustiită de amărăciune o lume din care se vedea exclusă.

…Gândurile ei în timp ce meditează la aceste versete ale Psalmului: “Tu ai fost acolo! Ai fost acolo… Tu Cel ce eşti Atotprezent, Omniscient, Atotputernic- ai fost acolo când am fost concepută!…Ai văzut că picioarele mele nu se ţeseau, şi nu ai făcut nimic. De ce, dacă ai fost acolo, dacă spui că mă iubeşti, nu ai făcut ceva să nu mă fii născut în halul acesta?”

….Răspunsul lui Dumnezeu în inima ei “Da! Eu am fost acolo, draga mea… Când erai în pântecele mamei tale, te vedeam atât de bine şi îmi păsa de tine, tocmai de aceea am pus piciorul în prag şi am zis: ”Copilul acesta trebuie să aducă slavă lui Dumnezeu, tocmai de aceea se va naşte aşa!”

(Şi Doamne- ce slavă în faţa căreia amuţesc îngerii! Nu am putut să nu rămân consternată şi să nu mi se umple ochii de lacrimi din primul moment de când am văzut acel chip strălucitor, acel zâmbet… şi mâinile ei… bătea din palme cu atâta bucurie spre slava Domnului şi cânta cu atâta patos.)

…Strigătul de biruinţă al lui Judy în ziua aniversării celor cincizeci de ani cu Biblia deschisă la Psalmul 139 :“ Şi atunci, Doamne, ce nevoie mai am eu de picioare, dacă Tu ai pus piciorul în prag atunci când eu am fost concepută? Dacă piciorul Tău a fost acolo, ce nevoie aş mai fi avut eu de picioare?”

După cinci ani de suferinţă şi frământări în urma întâmplării în care surorile îşi spălaseră picioarele unele altora, iar ea plecase de acolo jenată şi îndurerată- Judy a mărturisit surorilor durerea, sentimentele de ruşine cu care se luptase… Surorile, adânc mişcate şi pline de iubire, au vrut să-i spele cioturile. Dar ea nu a vrut- îi era ruşine de cioturile ei. O soră însă, a îngenuncheat… a pus mâna pe cioturile ei… a început să i le spele. Apa curgea pe de lături, uda hainele şi perna de pe căruţ… Nu conta… Nu curgea doar apa care uda scaunul cu rotile şi cioturile… curgeau lacrimile şiroaie ale femeilor iubitoare, care pe rând au făcut acelaşi gest măreţ… În pragul uşii cu siguranţă, era Domnul şi privea… Sau poate nu mai era în prag, venise mai aproape de ele: era chiar în căruţul acela udat cu lacrimi şi cu apă, aşa precum odinioară picioarele Lui fuseseră stropite cu parfum de mare preţ şi cu lacrimile unei femei păcătoase care-L iubea. Sigur era acolo, căci spălând acele cioturi- femeile, când Judy le-a întrebat de ce plâng cu aşa sughiţuri, ele au răspuns cu sensibilitate :“Plângem pentru că toţi avem cioturi, ţie nu ţi-a fost ruşine să le arăţi, dar nouă ne-a fost…”

Da, într-adevăr, toţi avem cioturi şi ne este ruşine şi greu cu ele: poate unele incapacităţi, poate domenii ale vieţii în care nu suntem destul de abili precum am vrea şi ni se cere, poate răni în trecut, poate zile prea multe de singurătate, confruntări cu situaţii ce le urâm pentru că tind să ne smulgă din domeniul siguranţei noastre, visuri neîmplinite, complexe de inferioritate… atâtea handicapuri văzute de noi ca pe nişte crunţi duşmani pe care am vrut cu orice chip ca Dumnezeu să ni le ia din drumul nostru o dată pentru totdeauna… Dar El nu a făcut-o.

A pus doar piciorul Lui în prag, a fost acolo… acolo când am fost zămisliţi unici şi valoroşi în prezenţa Lui înainte de a fii vreuna din zilele noastre.

A fost acolo când am avut nevoie să depăşim acele handicapuri, repetându-ne mereu, precum lui Moise cel complexat de deficienţa de vorbire “Eu voi fii cu gura ta” sau lui Pavel: “Harul Meu îţi este de ajuns căci puterea Mea în slăbiciuni este făcută desăvârşită.”

Poate că tocmai conştientizarea că avem “cioturi” ne-a dat tăria să alergăm dincolo de limitele noastre umane şi să ne proşternem la “Piciorul crucii”- singura şi sigura propteală a Universului şi a universului lumii noastre. Dincolo de ceea ce ar fi putut însemna târâşul nostru prin lumea aceasta- harul Lui ne-a fost îndeajuns să ne poarte “ din putere în putere”, piciorul Lui desăvârşit – gata să ne iasă în întâmpinare, urma paşilor Lui atotsuficientă pentru a ne trasa calea spre glorii. Şi dacă este aşa, de ce ne-am concentra atenţia asupra cioturilor noastre neputincioase şi nu am privi la El-Şadai (Dumnezeu Cel Atotputernic ce ni se dăruie), a Căruia suntem cu trup, suflet şi duh? El poate să ne ajute a depăşi în orice situaţie- orice deficienţă ce ne împiedică a fii cele mai frumoase femei care aduc cele mai bune veşti lumii din jur… în conjunctura aşa ziselor deficienţe ale noastre ne poate da inimi din care să poată curge nardul iubirii spre cei ce au nevoie de slujirea şi dedicarea noastră.

“Căruţul meu împins de Mâna Ta-

Escortă sfântă a lui Dumnezeu

Pentru a-i conduce pe alţii din groapă spre cer.”

Ligia Seman – Scriitoare

Read Full Post »

Galben, portocaliu, rosu, violet, albastru, verdenuante mai mult curcubeu (11)sau mai putin tari… nuantele unui curcubeu ce abia se zareste undeva printre norii risipiti de adierea vantului de vara tarzie… Gandul mi se opreste la insemnatatea lui… ochii-mi se atintesc spre el, parca lipindu-se de imaginea lui reflectata pe cerul de un albastru infinit, pictat ici colo cu cate o pata alba de nor pufos… In timp ce eu privesc curcubeul, … dincolo de cer… de undeva de pe un Tron plin de Slava, Imbracat in haina stralucitoare prinsa la mijloc cu un brau de aur… cu o cununa Imparateasca pe cap… plin de o dragoste fara sfarsit, de o bunatate fara de margini si cu bratele intinse… priveste alaturi de mine, Creatorul curcubeului ! Nimeni altul decat Domnul Slavei, cel ce a zis : Eu sunt Cel ce Sunt ! Nimeni altul decat cel care a asezat curcubeul in nori ! DUMNEZEUL ADEVARAT SI VIU !

Uimita de atata splendoare… coplesita de maretia lucrarii Lui, ochii mi se scalda in lacrimi calde de dragoste pentru El… Ma simt coplesita de faptul ca a asezat curcubeul in nori, ca eu si El in acelasi timp, sa il putem privi !

Ploaia ce tocmai a incetat a lasat in urma ei parfumul proaspat, specific doar ei, alei pline de stropi stralucitori, jucausi si plini de viata… Cerul, din ce in ce mai senin, a ascuns in taina lui frumosul curcubeu ce si-a aratat naturaletea doar pentru cateva clipe…. Ma opresc pe o banca, undeva departe de zgomotul si frenezia zilei… departe de rutina zilnica… pentru a sta de vorba cu Cel mai maret Dumnezeu, cu Singurul Dumnezeu adevarat … Oamenii au multi, mult prea multi dumnezei… insa ei : nu au gura – nu vorbesc… nu au urechi – nu aud… nu au ochi – nu vad… nu sunt vii – nu simt… nu reactioneaza la cererea lor… Mahomed este mort, Buda este mort… ceilalti mari zei ai lumii, sunt morti, sau sunt facuti de maini omenesti, din piatra, lemn sau orice alt material… Cum poate piatra sa-mi raspunda… sa ma auda… sa ma inteleaga… ? Sau lemnul sau un om mort ?…. Exista un singur DUMNEZEU si acesta este Domnul, Adonai, Elohim, Isus Hristos, Ieshua, El Shadai… nu are inceput si nici sfarsit… nu are asemanare, nici in cer nici pe pamant ! Acest Dumnezeu este cel care a asezat curcubeul in nori… Cel care m-a creat atat de minunat… sufletul meu vede acest lucru…

Cu acest Dumnezeu m-am oprit sa stau de vorba……

Pentru ca a pregatit pentru mine un trup in care sa iau fiinta, pentru ca mi-a purtat de grija prin toate valtorile vietii de pana acum, pentru ca fiecare clipa este sub obladuirea privirii Lui… pentru ca m-a si infiat prin Fiul Sau, Domnul meu, i-am incredintat Lui viata mea… Si pentru ca ii pasa de mine si de viitorul meu… am vorbit cu El despre toate problemele : personale, familiale, financiare, profesi2995662038_ff664cf4b0onale…

I-am cerut calauzire si binecuvantare in toate lucrurile…

Frumoasele culori ale curcubeului, rasfrante in culorile florilor ce-si raspandesc imbatatorul parfum se transforma in ruginiul aprins … Frunzele copacilor, ce odinioara imbracau ramurile rasfirate cu nuante de un verde crud,  ii imbraca acum intr-o haina de o noblete aparte si formeaza un covor splendid pe alei, din acelasi ruginiu…… Cerul este mai senin ca niciodata… parfumul toamnei se raspandeste din fiecare frunza ce se desprinde usor de pe ram, din fiecare norisor de plus ce pluteste pe intinsul albastru… Azurul cerului nu este nicicand mai minunat, decat toamna…

August e poarta spre toamna… si frumusetea toamnei bate la usa…

Roadele bogate isi raspandesc si ele mirosul specific… natura fredoneaza frumosul imn al indragostitilor… Aleile sunt inpanzite seara de seara de trecatori, indragostiti, mai mult sau mai putini grabiti, imbratisati sau tinandu-se de mana… … Alaturi de Domnul meu, pasesc sigura si fericita… stiind ca El este la carma vietii mele… Vreau sa Il slujesc cu toata dragostea, in diferitele roluri din viata : de fiica, prietena, colega, sotie si mama… poate si bunica… cine stie ? 🙂

Inainte de despartire, i-am cerut o inima sincera si un duh bland si linistit … vreau ca in trecerea timpului sa las in urma mea parfumul imbatator al Mantuirii, al trairii cu Dumnezeu , al dragostei si al bunatatii !

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Într-un interviu Winona Ryder spunea: „când aveam 18 ani,winona ryder într-o noapte pe la ora două conduceam maşina plângând în disperare. În timp ce conduceam maşiana am trecut prin faţa unui magazin care avea afişată revista pe a cărei copertă era poza mea. Titlul articolului, scris mare lângă poza de pe copertă era: Winona Ryder: „Cea mai norocoasă fată din lume” Eu stăteam şi privem revista plângând şi simţindu-mă mai nefericită ca niciodată”.

Nu cumva eşti şi tu unul din cei care cred într-un mit? Dacă eşti ca cei mai mulţi vei avea impresia că popularitatea, posesiunile, poziţia socială sau altceva de felul acesta, îţi vor umple viaţa de bucurie şi că aşa vei fi cu adevărat fericit. Cu toate că pentru unii pare de necrezut, totuşi sunt tineri care au experimentat faptul că adevărata bucurie are de-a face cu o relaţie autentică cu Dumnezeu.

Pentru creştin bucuria nu este doar o dorinţă, un ideal ci o obligativitate. Pavel spune: Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarãşi zic: Bucuraţi-vă! Filipeni 4:4 Înţelegem de aici că bucuria este o poruncă. Dar oare poate fi poruncită bucuria? Oare este nevoie de o poruncă pentru ca să te bucuri? Accentul poruncii nu cade doar pe a te bucura ci şi pe felul în care te poţi bucura. Precizarea lui Pavel este foarte importantă: în Domnul. Toţi tinerii doresc să se bucure dar nu toţi ştiu unde să găsească adevărata bucurie. Cei mai mulţi au căutat-o, au avut sentimentul că au găsit-o şi apoi au constatat că „nu-i ea”. Poate trebuie făcută o precizare aici: bucuria nu trebuie confundată cu râsul şi nici măcar cu o emoţie trecătoare. Bucuria este o stare de linişte sufletească, de pace, o stare odihnitoare care oferă împlinire. Doresc să amintesc patru lucruri fără de care nu te poţi bucura cu adevărat.

În primul rând ai nevoie de o conştiinţă eliberată de vinovăţia păcatului. Nimeni nu se poate bucura în Domnul dacă mai întâi nu-şi rezolvă problema pe care o are cu Domnul şi anume păcatul. Păcatul apasă conştiinţa, iar o conştiinţă încărcată de vinovăţie fură bucuria. Calea de soluţionare pentru eliberarea conştiinţei este una singură, „sângele Domnului Isus care ne curăţeşte de orişice păcat”.

În al doile rând ai nevoie de o voinţă supusă voii lui Dumnezeu. Expresia „În Domnul” sugerează o bună relaţie cu Dumnezeu. O relaţie bună cu Dumnezeu poate fi păstrată într-un singur fel: prin ascultare. Saul a fost iubit de Dumnezeu însă în momentul în care nu a mai ascultat, relaţia s-a stricat şi el şi-a pierdut bucuria (1 Samuel 13). În al treilea rând ai nevoie de o deprindere de a arunca asupra Lui îngrijorările. Lumea aceasta nu este un mediu perfect pentru bucurie. Există neajunsuri, boală, oemeni răi, circumstanţe nefavorabile etc. Toate acestea 3784073841_7be527bcedproduc îngrijorare. Îngrijorarea şi bucuria nu fac casă bună. Ori te îngrijorezi ori te bucuri, dar nu poţi cu amândouă în acelaşi timp. Omul care doreşte să se bucure trebuie să înveţe să-I încredinţeze Domnului toate îngrijorările. 1 Petru 5:7 spune: şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorãrile voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi”.

Nu în ultimul rând, pentru a avea bucuria care nu dispare ai nevoie de o dragoste nu doar pentru lumea de aici ci şi pentru cea de dincolo. „Chestia asta”, vor spune unii, „nu sună prea interesant pentru aun tânăr”. Se poate însă dacă privim totul în lumina veşniciei lucrurile se schimbă, şi bucuria capătă o nouă semnificaţie. Starea cea mai înaltă la care poate ajunge cineva este să nu-şi piardă pacea chiar în faţa morţii. O astfel de stare poţi avea atunci când vezi viaţa în lumina eternităţii. Domnul Isus spunea: „bucuraţi-vă că numele voastre Sunt scrise în ceruri.” Luca 10:20

Cine crede că viaţa de creştin este searbădă şi lipsită de bucurie se înşală amarnic. Viaţa de creştin îţi oferă o bucurie diferită de cea pe care o oferă lumea, diferită însă în sensul că este mai bună, este superioară. Bucură-te şi tu de ea.

Romică Iuga – Pastor

Read Full Post »

Older Posts »