Limitele într-o relaţie…

”LIMITA” este definită după DEX prin: 1. v. delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4. v. restrânge. 5. v. restrânge. 6. v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)

De asemenea, din punct de vedere creştin, limitele se referă la fizic, sufletesc şi duhovnicesc.

Drept să vă spun, multă vreme am reacţionat ca un arici când auzeam de limite. Mă zburleam şi vedeam în ele un inamic care trebuie doborât cu orice preţ…

M-am gândit foarte mult la limite. M-am luptat cu ele…

Ori de câte ori am participat la vreun seminar despre sexualitate, am auzit vorbindu-se doar despre asta: „Păstrează limita fizică.”, „Nu trece ‚bariera’”. Nu… Nu… Totuşi, cu toate aceste informaţii, sunt destui care nu reuşesc să păstreze aceste limite…

Am început să mă gândesc că lipseşte ceva… cu siguranţă…

De ce să nu putem păstra o limită fizică?

Când vorbim despre limite într-o relaţie, ne gândim în general la limitele fizice. Şi pare oarecum justificată îndreptarea spre un subiect care acaparează atenţia.

În primul rând, apropierea fizică este generată de dorinţa de a manifesta afecţiune. Este cel mai simplu mod de a ne arăta dragostea: o îmbrăţişare, un sărut, mângâieri, etc. Însă depăşirea limitei duce la alte probleme.

Deci, apropierea fizică are de a face cu ceva mai mult decât simpla dorinţă de a atinge?

Ordinea Lui Dumnezeu în care am fost creaţi să funcţionăm este aceasta: cunoaştere la nivel duhovnicesc, sufletesc şi abia apoi apropiere fizică.

Dacă ne uităm în grădina Edenului, când Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva, vedem că prima acţiune a Lui Dumnezeu a fost la nivel duvonicesc şi sufletesc (Genesa 2:7, 18). Abia apoi a urmat cunoaşterea fizică.

Ce vreau să zic cu toate acestea?

Ca să nu trebuiască să tratezi, este bine să previi…

Felul în care porneşte o relaţie determină modul în care ea va funcţiona. Poate determina chiar şi modul în care se va sfârşi.

Este important să ştii clar ce fel de relaţie vrei să ai! Vrei doar să ai pe cineva, fără obligaţii, etc? Sau vrei să ai ceva de calitate? Vrei o relaţie care să fie în primul rând dumnezeiască?

Dacă eşti implicat într-o relaţie care nu prea are de a face cu Dumnezeu, cu valorile Sale, cu sfinţenia, atunci nu ai nevoie de limite…

Vorbeam mai devreme despre o anumită ordine în care am fost creaţi să funcţionăm: duhvnicesc, sufletesc, fizic.

Cum se pot aplica lucrurile acestea într-o relaţie? Ce legătură au ele cu limitele?

Limitele au datoria de a ne proteja. Ne protejează în primul rând de tot ce este legat de curvie, de orice fel de abuz sau de orice fel de rănire…

Este important de ştiut că limitele nu ne sunt un duşman, ci ele sunt ca un pod care ne protejează să nu cădem sau să nu alunecăm.

Cunoaşterea modului în care am fost creaţi să funcţionăm determină modul în care funcţionăm şi într-o relaţie.

Aşa că, pentru a avea succes maxim într-o relaţie, este necesar să funcţionăm în modul în care Dumnezeu ne-a proiectat:

Duhovnicesc (asta înseamnă să te închini aceluiaşi Dumnezeu, să ai aceiaşi credinţă. Cred că unirea la nivel de duh este cea care „sudează” relaţia. Aici se clădeşte dragostea „agape”, cea care rămâne când sentimentele pot fi tulburi…)

Sufletesc (aici intervin deja emoţiile, sentimentele, dorinţa de apartenenţă şi, în final, sentimentul de a iubi 😉 )

Fizic (partea totală fiind consumată în cadrul căsătoriei).

Implicarea în cunoaştere duhovnicească presupune un parteneriat cu Dumnezeu în relaţie. Parteneriatul cu Dumnezeu ne va feri, ne va limita la a împinge cunoaşterea la nivel fizic. Asta ne va salva de dezamăgiri, etc.

Nu sunt în măsură să stabilesc limitele unei relaţii: dacă să ţii de mână sau nu, dacă să săruţi sau nu, dacă să dormi împreună sau nu, etc.,

însă am văzut cu siguranţă că setarea relaţiei pe Dumnezeu reprezintă tot secretul. EL îţi va pune în inimă limitele pe care trebuie să le păstrezi.

😀

Ne întoarcem la sursă, la secretul unei relaţii: RELAŢIA TA CU DUMNEZEU!

Simona Loga – Timisoara

Read Full Post »

Esti fericit?

Era trecut de ora două noaptea. Somnul refuza să îmi dea târcoale, iar ochii îndrăzneau să stea deschişi. Am luat o carte în mână să mă mai cultiv, sperând ca el, somnul, să mă lovească. Citind, ecoul unei fraze rostită de o bătrânică m-a lovit…”Esti fericita?” îşi întreba bunica nepoata dusă la oraş să se facă “om mare”. Acea frază a început să nu îmi dea pace…Am început să mă întreb…sunt eu fericit? Lacrimile au început să se prelingă…le-am dat voie să curgă pe obrazul meu de bărbat pentru că nu mă vedea nimeni. Gândul mi-a fugit la dimineţile când zâmbeam către Cer în semn de recunoştinţă pentru o nouă zi, la bucuria pe care o aveam atunci când puteam ajuta pe cineva, la pacea şi fericirea pe care mi-o aduceau lucrurile mărunte ale vieţii…, iar de ceva timp uitasem să zâmbesc şi să mă bucur de tot ceea ce Dumnezeu mi-a dat.

În acea noapte, cu sufletul gol şi fără bucuria Cerului, mi-am ridicat privirea în sus şi mi-am cerut iertare pentru fiecare păcat, pentru fiecare lucru căruia i-am dat voie să îmi fure bucuria dată de El, de Dumnezeu. Atunci am înteles că tot ceea ce ne fură fericirea şi bucuria mântuirii e păcat.

Uitându-mă în jur, văd tot mai puţini oameni fericiţi şi împliniţi. Lucrurile neînsemnate, munca în exces, lipsa unei părtăşii reale cu Dumnezeu sau prezenţa păcatelor minore au sugrumat încet, dar sigur fericirea şi bucuria credincioşilor. Biblia spune “Bucuraţi-vă, iarăşi zic bucuraţi-vă!” însă pentru cei mai mulţi credincioşi fericirea şi bucuria sunt un lux. Ce viaţă crudă! Ce trist! Ce departe suntem de Scriptură! Ne-a pregătit Dumnezeu o viaţă plină de fericire, pace  şi bucurie însă noi, creştinii, trăim cerşind din când în când câte un zambet, câte un moment de fericire şi împlinire.

E normal să nu avem bucurie şi fericire atunci când, în loc să căutăm faţa lui Dumnezeu, ne pierdem timp cu munca în exces, cu lucruri minore şi nefolositoare. În Psalmul 16:2 ni se spune că Dumnezeu este singura fericire. Avem pretenţia de a fi  fericiţi însă, în realitate, acordăm prea puţină atenţie Divinităţii. Nu putem susţine că Dumnezeu e fericirea noastră când ne rugăm din când în când  câte cinci, zece minute, iar în rest ne ocupăm timpul cu alte banalităţi. Uităm mult prea des că “Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”– Romani 14:17.

O viaţă lipsită de fericire şi bucurie este o viaţă tristă, neîmplinită şi fără sens. Este o viaţă în care faci totul mecanic (că aşa trebuie), plictisit şi fără chef.

Cu Dumnezeu nu este aşa! Când trăieşti cu Dumnezeu, te bucuri de florile câmpului, de adierea vântului, de famila şi prietenii tăi, de viaţă şi de tot ce înseamnă frumos. Cu El te bucuri şi în încercări…Oare chiar poţi fi fericit în încercări?!…Da, cu Dumnezeu suntem fericiţi în necazuri, probleme şi încercări. Lacrimile vor curge, însă  zâmbetul îţi va apărea pe faţă atunci când vei simţi mângâierea Lui şi când, prin credinta, Îl vei vedea cum îţi va şterge lacrima ce refuză să te asculte. Şi ce poate fi mai frumos decât să ştii că El, Regele universului, Împăratul împăraţilor e cu tine?! Dumnezeu e singura fericire. Caută-L pe El, caută prezenţa Lui, iar Dumnezeu nu te va dezamagi. El, doar El este singura fericire!

Florin Lupean

sursa:  http://www.flacarainchinarii.ro

Read Full Post »