Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2009

RECUNOŞTINŢĂ

Bunătăţile Domnului nu se sfârşesc niciodată, ci în fiecare dimineaţă se-nnoiesc? Ce am făcut eu ca să merit o zi atât de binecuvântată? Când primesc ceva mă simt atât de mică şi de neînsemnată! Cu adevărat e mai ferice să dai decât să primeşti şi mulţumirea nu ţi-o găseşti când tu ai totul, ci când contribui la fericirea altora. Ce e fericirea ? O clipă trecătoare care apoi se schimbă în întristare? Un sentiment fugar? O emoţie care îţi face inima să-ţi zvâcnească? Un fior? O stare?

Fericirea ţi-o dă Dumnezeu atunci când îţi găseşti plăcerea în El. Măreţia Sa e de necuprins. Aş dori ca inima oricărui om să fie umplută de pacea lui Dumnezeu. Îngrijorările lumii acesteia nu fac decât să tulbure şi să distrugă, dar Dumnezeu poate să ne dea lacrimi de bucurie. Demult nu am fost copleşită de acest sentiment! Nu voi fi niciodată supărată. Voi zâmbi totdeauna, chiar dacă inima îmi va fi frântă. Nădejdea mea e în Creatorul meu şi El ştie cel mai bine de ce am nevoie. Dacă am nevoie de o încercare, El mi-o va da şi tot El mă va scăpa din ea. Dacă voi avea nevoie de încurajare, glasul Lui şi prezenţa Lui mă vor călăuzi. Cine se poate compara cu El? “Iubesc Doamne prietenii mei dar pe Tine mai mult.”

Ajută-mă să schimb lumea prin rugăciune. Îţi mulţumesc că tu mi-ai descoperit importanţa şi puterea rugăciunii. Sunt privilegiată! Sunt onorată de Tine! Dar eu, Doamne, ce să-ţi dau? Cum să-mi manifest recunoştinţa faţă de Tine? Cum să îţi arăt că te iubesc cu adevărat? Tot ce am e de la Tine şi Tu m-ai înzestrat cu atâtea lucruri minunate! Vreau să mă folosesc de ele, pentru Tine. Nu mă tem de nimic, dar am nevoie de Tine!

Îţi mulţumesc pentru clipele minunate, nemeritate! Îţi mulţumesc că am preţ în ochii Tăi şi mă iubeşti cu o dragoste atât de mare! Ajută-mă să iubesc tot ce Tu iubeşti şi să preţuiesc tot ce Tu preţuieşti şi să fac ceea ce Tu ai dori să fac. Vreau să fii mândru de mine; ajută-mă, ca cel rău să nu se bucure de mine. Nu merit nimic, şi am totul!

Meditatie de EMMA DOMUTA

Anunțuri

Read Full Post »

Roaga-te pentru tara ta!

Roaga-te pentru Romania!

Romania ai nevoie de Dumnezeu!

Pacatul natiunii romane, atarna, greu ca plumbul, pe umerii unui Dumnezeu plin de indurare! Idolatrie, curvie, preacurvie, pornografie, avorturi, homosexualitate, crime, incesturi, pedofilie, minciuna, furt… sunt doar cateva din multele pacate savarsite de natiunea in care traim! Sa ne plecam genunchii si inima inaintea lui Dumnezeu… sa ne smerim, sa ne rugam, sa cautam Fata Lui si sa ne abatem de la rau pentru ca El sa ne ierte si sa ne tamaduiasca tara! Negura vremii este atat de deasa incat, sub valul ei ne sufocam…. Tu care iti spui crestin… tu care  crezi in Dumnezeu… tu care stai in biserica… tu care duci poporul in inchinare, prin cor, fanfara, grup de lauda sau orice alt mijloc de inchinare… cum stai inaintea Domnului? Cerceteaza-ti viata… sufletul… si nu te juca cu dragostea Lui… ca nici El nu s-a jucat cu moartea … a murit pentru tine, ca sa te scape de iad.. a biruit moartea, tocmai ca tu sa ai parte de viata…  Oh, nu te juca cu viata ta! Nu ai decat o viata si cand aceasta se incheie, nu ai de unde sa stii! Esti raspunzator in fata lui Dumnezeu de viata pe care o ai, o traiesti si o promovezi!

Romania are nevoie de Dumnezeu! Fericirea noastra atarna de fericirea cetatii in care locuim! Vremurile sunt tot mai grele si in aceste vremuri, Domnul isi cerne poporul… usa harului este aproape sa se inchida si revenirea Lui este iminenta! Trezeste-te la realitatea revenirii Lui!

Roaga-te pentru tara ta!

Roaga-te pentru Romania!

Romania ai nevoie de Dumnezeu!

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Creaza-ti un nou profil!

E plin de miraje pamantul… e plina de miraje lumea… Durerea cea mai mare este ca e plin de miraje crestinismul anilor in care traim. Doar dam impresia ca suntem crestini. Adevarata Biserica nu este zidul exterior al cladirii nici membrii din registrul de evidenta al persoanelor botezate ci numarul ucenicilor lui Hristos. Biserica trebuie sa reflecte maretia lui Dumnezeu, asadar cat de mare este Dumnezeul unei biserici o spun chiar cei ce fac parte din ea, prin trairea lor si prin vorbirea lor. Asa cum nu exista decat viata sau moarte… o biserica nu poate fi decat vie sau moarta… Daca este vie, atunci, ofera viata… o viata activa, o viata din belsug, o viata din plin! Ea canta nu tace, striga nu tipa, se bucura nu se supara, plange nu se plange, se jertfeste nu pretinde, se daruieste nu asteapta… Faci parte dintr-o biserica? Te numesti pocait? Atunci fa diferenta! Nu te culca pe gandul ca toata lumea o face… sunt alte vremuri… sau … crestinismul s-a modernizat! Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci! El nu se schimba si in El nu este umbra de schimbare! Esti chemat sa faci o diferenta! Pacat?… tu da sfintenie! Minciuna…? tu da adevar!… Furt…? tu da munca cinstita! Ura…? tu da iubire! Razbunare…? tu da iertare! Nu te simti inferior atunci cand cei din jur te arata cu degetul cand tu alegi sa te pastrezi curat! Din contra… cei care arata cu degetul, sunt demni de mila, deoarece satan este cel care vorbeste prin ei! Domnul niciodata nu te va injosi atunci cand alegi sa traiesti dupa principiile Bibliei! Tinerilor!!! Lasati vorbariile goale de pe internet… lasati deoparte creearea de profiluri pe site-uri si creati-va un profil in Cuvant, in Biblie! Este nevoie de mai multa pocainta… de mai mult Cuvant si de mai multa seriozitate in umblarea cu Domnul pe drumul credintei… Este timpul sa facem o diferenta, apoi sa ne cream profile si discutii cu foloss! … Bucura-te tinere in tineretea ta, fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai… dar nu uita ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata! ( Eclesiastul)

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Nemultumirea, este reversul multumirii si este o boala. Nu am auzit niciodata pe cineva spunand ca este bolnav de multumire, insa am auzit oameni care au recunoscut: sunt bolnav/a de nemultumire!  Cu mai multi ani in urma, am stat de vorba cu o persoana care striga dupa ajutor… recunoscand nemultumirea din viata ei, recunoscand puterea pe care o are satan asupra ei, prin duhul de nemultumire! Nu degeaba se trage semnalul de alarma in Cartea Vietii: Multumiti-va cu ce aveti… multumiti lui Dumnezeu Tatal pentru toate lucrurile! Dumnezeu ne atrage atentia in mod constant asupra acestui lucru!…
Te-ai intrebat vreodata de ce ingaduie Dumnezeu circumstante dificile in viata ta si a celor din jurul tau? Te-ai gandit vreodata la faptul ca nu ai ce sa imbraci, si dulapul iti sta doldora de haine… ca nu ai ce sa mananci… si frigiderul iti este plin de mancare? ….Doar ca te-ai saturat de ele…?
Ai un loc pe care sa il numesti acasa… esti asteptat cu o mancare calda… cineva te imbratiseaza si iti spune: ma bucur ca ai ajuns acasa, te-am asteptat!… Si totusi esti nemultumit! Si totusi cartesti! Si totusi nu esti fericit!
Vom face cunostinta astazi cu o persoana care a cunoscut ce inseamna lipsa, in adevaratul sens al cuvantului! Lipsa de mama, de tata, de casa, de prieteni… si nu numai atat… Haideti sa urmarim furtuna din viata unui tanar care pana la varsta de 20 de ani L-a urat pe Dumnezeu cu toata inima si acum Il iubeste din toata inima!
Furtuna din viata acestui tanar i-a intarit atat de tare radacinile incat s-au ancorat in cer… Seva vietii este trasa chiar de la Tronul de Slava si fiecare particica din fiinta lui este contopita cu Cuvantul Vietii!
Multi ati ascultat piesele muzicale interpretate de el, care sunt compozitii proprii ce exprima trairile lui…  (
Cercando l’amore:    http://www.youtube.com/watch?v=jQY6JiarP30) … l-ati auzit cantand in concerte, in bisericile voastre, poate pe internet, poate la radio sau la diferite posturi de televiziune… Indemnurile lui, bazate pe Cuvantul vietii, aduc viata… Numele lui este Adi Gliga.

Adi, pe diferite site-uri se pot gasi inforAdi_Gliga fotomatii referitoare la activitatea ta muzicala… si o mica parte din viata ta… eu insa te provoc sa aduci inaintea cititorilor frumusetea din spatele greului pe care l-ai dus in primii 20 de ani din viata ta pe acest pamant… Ai crescut intr-un orfelinat si te-am auzit spunand intr-un interviu acordat unui post de televiziune, ca intelegi acum, oarecum, motivul suferintei din anii grei de inceput al vietii si acest lucru imi da curaj sa scot la iveala, impreuna cu tine, modul in care satan distruge vietile oamenilor prin nemultumire.
Cum ai descoperit viata… primii pasi… primul
cuvant?…
– Nu stiu exact primii pasi sau primul cuvant… cand am inceput sa inteleg viata…era destul de dificil. Eram deja abandonat.

…  Ce iti doreai in primii ani ai copilariei?… care erau lucrurile dupa care tanjea inima ta?…
– Sa vina cineva sa ma ia din locul acela hidos. Imi doream sa fiu considerat normal. Eram asa hidos, incat nici cei care erau cu mine in aceeasi situatie nu ma acceptau. Asta imi doream…acceptare.

… Aveai posibilitatea sa obtii ceva, daca iti doreai?…
– Nu. Deloc….de unde?

… Ce insemna pentru tine acasa?…
– Acasa…. Nu stiu sa zic din punct de vedere uman ce inseamna acasa…nu am experimentat acest sentiment niciodata. Eu nu ma intorc acasa, indiferent de directia in care o apuc.
Pentru mine, termenul acasa are legatura directa cu ceea ce nu se vede….cu Cel care mi-a dat viata…adica Dumnezeu. Acasa pentru mine inseamna sa stau impreuna cu El dincolo, in Imparatia Cerurilor.
Nu e o dorinta….e un fapt. Un sentiment pe care il traiesc intens in inima mea…ceva ce nimeni nu-mi poate lua. Sunt multe de discutat despre ‘ acasa ‘

… Pana la ce varsta ai stat in orfelinat?…
– 18 ani

… Care a fost viata ta acolo?…
– Nu stiu daca se poate numi viata… practic, un caine era mai fericit decat mine…era liber.
Traiam in conditii grele…multa umilinta, bataie, o cruzime care depaseste priceperea multora.
Cand traiesti in teroare ani la rand….intelegi ce inseamna suferinta si greutatea. E mai mult decat se poate explica. Practic nu am avut o copilarie…

… Cand ai iesit din orfelinat… unde dormeai si cu ce te hraneai?… … Cate haine de schimb aveai?… Cate feluri de mancare?…
– Am ajuns dupa 18 ani sa cunosc viata de strada…dormeam uneori in scari de blocuri, pentru a ma feri de frig, dormeam in locuri ascunse…unde treceau sobolanii peste tine, odata am dormit intr-un hol invelit intr-un covor.
Mancam ce gaseam. Uneori furam bani sau chiar mancare, dar asta era riscant…deci o faceam rar. Cand nu ma vedea nimeni cautam in gunoaie. Daca gaseam ceva, era o hrana copioasa dupa o foamete indelungata.
Aveam un singur rand de haine care era uzat…o pereche de tenisi de panza care erau rupti si rabdam un frig teribil uneori.

… Cum priveai oamenii care treceau nepasatori pe langa tine?…
– Asteptam sa ma observe cineva…sa i se faca mila…..
Indiferenti…asa erau….

… Ce simteai cand intunericul isi facea simtita prezenta aducand cu el asprimea gerului de iarna?…
– Teama, groaza. E greu de explicat…doar daca ai trait momentele acelea stii ce inseamna sa vina intunericul si frigul odata cu el. Nu stii unde o sa dormi…daca vei gasi vre-un loc unde sa nu ingheti…era teribil. Urasc frigul si acum.

…Care erau gandurile cu care adormeai… si care erau gandurile ce te intampinau dimineata?…
– Cand dormeam…ma gandeam la multe… ma intrebam ce am facut de traiesc o astfel de viata? De ce eu? Ce va urma maine… va fi oare cineva care sa ma ajute sa ies din situatia asta?
Cat de frig va fi noaptea? Ce o sa mananc?….etc

… Adi… ce inseamna lipsa?… cum definesti tu lipsa, un barbat, care a infruntat-o pana in cele mai adanci simtiri ale fiintei?…
– Lipsa…vrajmasul omului… Lipsa determina oamenii sa tampeasca. Sa se lepede de Dumnezeu. Sa se compromita….etc. Pentru mine lipsa nu mai e un inamic. Probabil e si o scoala a supravietuirii. Daca de exemplu vine o foamente peste noi, eu sunt obisnuit cu lipsa…nu ma sperie…dar pentru unii….e chiar fatal.

Ce ai vrea sa le spui celor care s-au saturat de casa in care stau, ca e demodata si vor alta, de mobila din sufragerie, care nu se mai potriveste cu stilul modern… celor care s-au saturat de hainele cumparate iarna trecuta deoarece acum nu se mai poarta, sunt demodate. Ce le-ai spune celor care nu se mai pot “injosi” sa manance o Eugenia, numai lucruri cumparate din cele mai scumpe locuri…?
– Vai de ei … pentru ca Dumnezeu ii va chema la judecata. As fi dat orice sa am casa pe care multi nu o mai doresc…patul acela in care sa imi pun capul si sa stau la caldura. As fi dat orice sa am parintii altora. In timp ce unii mai dorm in canale si conditii inumane, unii isi permit sa se planga de conditiile chiar minime daca ar fi.
Nu e rau sa ai….e rau sa ai si sa nu multumesti. Asta ii va lovi pe multi in ziua Domnului.

…Dar celor care le e rusine sa se mai urce intr-o Dacie… sau intr-un tren personal?…
– Dacia….daca o aveam cand am inceput misiunea…. Am umblat mult cu trenul in misiune…inainte sa am masina. Uneori mi-e dor sa merg cu trenul…asa ca imi mai fac planuri si cu trenul.

… Incotro duce nemultumirea?…
– Eu zic ca nemultumirea aduce saracia… pe langa multe rele. Dar mai presus de toate Dumnezeu este ofensat de aceasta atitudine de nemultumire a omului…cand El, da omului paine in fiecare zi.

… Cum ai defini tu acum, multumirea?…
– Recunostinta profunda care este dovedita fata de Dumnezeu si in relatiile cu oamenii.
Repet ‘ dovedita ‘

...Adi, despre timpul si modul in care L-ai cunoscut pe Dumnezeu vom vorbi intr-o alta zi … greutatile vietii te-au facut sa Il urasti o perioada pe Dumnezeu, insa acum Il iubesti din toata inima ta… ce ai vrea sa Ii spui Domnului acum?…
– Multumesc pentru cei douazeci de ani, de suferinte… Acest timp m-a facut om. Am invatat din acesti douazeci de ani, si nu as decupa nici unul din ei daca ar mai trebui sa trec pe acolo.
Inteleg ca acesti ani au fost ingaduiti pentru ca in vremurile acestea, dupa multa zdrobire, sa fiu inaltat ca o marturie a existentei si a puterii lui Dumnezeu.

… Drumul vietii te-a legat in final de Tronul Vietii… cum este sa stai langa Domnul?… Cum este sa te “hranesti” din Cuvantul Lui?…
– Este cea mai inalta pozitie pe care o poate avea un om …. Sa stea langa Domnul. Este o onoare pentru cine reuseste sa ajunga langa Domnul. Oamenii vorbesc despre El…eu vorbesc cu El. Oamenii stiu despre El…eu Il stiu pe El. Asta e diferenta. Faptul ca am ajuns langa El…se datoreaza Scripturilor.
Cuvantul lui Dumnezeu…sau Biblia…descopera dorintele lui Dumnezeu, descopera ceea ce trebuie sa fim pentru a sta langa Domnul. Biblia arata ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce va fi. Cine citeste si implineste ce este scris in Scripturi, va sta langa Domnul nu numai aici pe pamant….ci si in Imparatia Cerurilor.

Care este frumusetea din spatele greului in primii 20 de ani din viata acestui tanar, Adi Gliga? Este o viata radicala pentru Hristos, acum ! Viata lui pusa pe roata vietii, s-a invartit ametitor, zdrobitor, uluitor… insa acum, asa cum spunea el, este inaltat ca o marturie a existentei si a puterii lui Dumnezeu.
Indiferent cine esti si ce conditie materiala ai, nu lasa nemultumirea sa iti distruga viata. Am vazut astazi ce inseamna cu adevarat sa nu ai… Avem de dus o lupta spirituala, dincolo de realitatea vietii… O inima multumita este un izvor curat, cu o apa limpede ce racoreste intreaga viata… pe cand o inima nemultumita aduce cu ea din izvorul ei, amaraciune, ura, resentimente, pofta… nimic curat … nimic bun… Daca esti cazut sub povara nemultumirii mai exista speranta… si aceasta este Isus Hristos Cel care a renuntat la stralucirea Cerului pentru a se naste intr-o iesle si a trai simplu si smerit si de Dumnezeu iubit! Il gasesti pe Isus si totul despre El pe paginile Bibliei!

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Aşteaptă Dumnezeu închinarea noastră? Sau când ar trebui să ne închinăm? Iubeşte Dumnezeu închinarea mea?

Cum aş putea cel mai bine ca să mă închin?

Există zori ai închinării?1660303223_thumb_

Unde mă aşteaptă Dumnezeu în zorii închinării?

…şi am găsit o mulţime de alte întrebări care aşteaptă răspuns în viaţa mea şi a ta…

Dumnezeu are pregătit răspunsul pentru fiecare întrebare. Unele le vom afla repede. Pentru altele va trebui să aşteptăm mai mult timp. Iar alte răspunsuri ne aşteaptă în veşnicie…

Am experimentat închinarea în cele mai grele situaţii…sau în cele mai neobişnuite.

Este dificil să te închini Lui D-zeu când călătoreşti printr-o pustie. Dar este înălţător dacă reuşeşti să „ biruieşti ” pe Domnul, aşa cum Iacov a făcut-o.

Eu cred că închinarea e o continuă provocare…

Provocarea sufletului să se închine, indiferent de circumstanţe. Provocare e şi atunci când lucrurile merg bine. Tocmai pentru a nu-ţi atribui nici un merit înaintea Lui.

Provocare mai este şi pentru că închinarea trebuie făcută în sfinţenie, curăţie…

Fiecare clipă este închinare.

Fiecare gând.

Fiecare vorbă.

Fiecare gest.

Una din cele mai interesante experienţe am avut-o la Hânceşti, Republica Moldova.

Deşi am avut o zi grea, am stat mult în rugăciune, pentru că a fost o zi încercată, în timpul închinării am fost puternic cuprinsă de prezenţa Lui Dumnezeu.

Înainte de a ajunge i-am cerut Lui Dumnezeu să lase un puternic duh de laudă şi închinare peste mine. Dar nu îmi imaginam cum va face Domnul asta.

Pur şi simplu aş fi vrut să zbor…dacă aş fi putut. Nu îmi păsa de nimic…

Priveam feţele oamenilor şi imploram prezenţa Sa peste inimile lor.

Nu pot explica ce înseamnă cântarea pt mine…

Este locul în care mă întâlnesc cu Domnul. Şi nimic nu mă poate atinge acolo…De multe ori mi-e greu să plec din aceea prezenţă sfântă. Dar aş dori mult să îi pot aduce pe toţi în prezenţa Sa.

Pur şi simplu… cântarea este altarul pe care fiinţa mea arde, se aprinde pt Domnul.

Dansez. Sau pur şi simplu îl caut pe Domnul.

Muzica îmi umple fiinţa. Fiecare fibră.

Închinarea îmi aduce libertate. Îl aduce pe Dumnezeu în mine, pe deplin.

Ştiu că am fost creată pentru a-L lăuda pe Domnul!

Simona Loga – Timişoara


Read Full Post »

Interviu Trupa Proconsul

Trupa Proconsul a debutat în anul 1999 cu piesa “De la ruşi…”, piesă care a devenit rapid un hit. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea trupei, iar cu această ocazie, baieţii se pregătesc să lanseze pe data de 28 Noiembrie, la Sala Palatului, un album intitulat “Sens Unic”. Membrii trupei Proconsul ne-au declarat că : “Fiecare piesă vorbeşte despre categorii diferite de oameni şi  despre stările lor, iar, tu, ca ascultător, eşti împins într-un mod subtil să receptezi “susurul blând” al dragostei care a fost turnată prin Duhul”.proconsul

Trupa este formată din Bogdan Marin (Bodo) la voce, Dragoş Dinca la chitară şi backing vocals, Robert Anghelescu la clape şi backing vocals, Karoly Visky la bass si Vali Petricenko la tobe.

1. Bună, băieţi ! Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să ne acordaţi un interviu. În urmă cu câţiva ani s-a  zvonit că o parte din trupa Proconsul s-a pocăit. Ceea ce era doar un zvon, s-a adeverit a fi adevăr. Ce v-a determinat să vă întoarceţi faţa către Dumnezeu, ţinând cont  de faptul că aveaţi şi aveţi succes şi faimă?

Aşa cum am mai spus şi în alte interviuri, a fost alegerea Domnului. În componenţa actuală a trupei nu suntem decât doi creştini botezaţi, lăsându-l pe Dumnezeu să işi reverse Harul şi asupra celorlalţi zece colegi (am numărat şi echipa tehnică). Cît despre succes şi faimă, acestea confirmă, încă o dată, că Dumnezeu a avut în planul Lui ca mai întâi să “tragă El clopotele” pentru noi, pentru ca mai apoi să o facem noi pentru El.

2. Ce s-a schimbat în viaţa voastră după ce v-aţi întors la Dumnezeu?

Absolut totul, începând cu credinţa şi terminând cu fapta. S-au schimbat prieteniile noastre, s-au schimbat  ordinea priorităţilor şi mesajul muzical, iar dragostea şi interesul pentru aproapele nostru au crescut exponenţial.

3. Cum au privit prietenii voştri, familia, fanii şi presa vestea convertirii a câtorva membrii din trupa Proconsul? Care a fost reacţia lor?

Câţiva dintre prieteni s-au acomodat cu noua noastră viaţă, alţii însă nu, şi s-au retras din vieţile noastre. Familia… nu se poate opune puterii regeneratoare a Duhului Sfânt, iar fanii şi presa… tocmai află “vestea” oficial, deci, încă nu ştim ce părere au.

4. V-aş ruga să ne împărtăşiţi una sau două experienţe cu Dumnezeu, experienţe pe care le-aţi avut după ce v-aţi  predat viaţa Lui.

Ca şi trupă, cea mai puternică experienţă este oprirea ploii în momentul în care trebuie sa ne suim pe şcenă. Acest “fenomen” a devenit deja o mărturie acceptată chiar şi în lumea showbiz-ului. Experienţele personaleproconsul 2 a sunt mult prea multe pentru a le povesti aici.

5. Care este diferenţa dintre viaţa trăită cu Dumnmezeu şi viaţa pe care aţi avut-o înainte?

Acum avem o conştiinţă nouă, plină de nădejdea mantuirii – a noastră şi a familiilor noastre. Muzica a trecut pe planul al doilea şi avem o Călăuză, Duhul, şi o ţintă – Dragostea. Am intrat şi noi în făgăduinţele făcute lui Avraam!

6. În 28 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti veţi avea lansarea noului album Proconsul, intitulat Sens Unic. Ce aduce nou acest album?

Acest nou album marchează o schimbare radicală în mesajul nostru, în crezurile noastre exprimate prin texte. În rest, noi am rămas aceeaşi instrumentişti, cu acelaşi stil de muzică – Pop Rock, cu o tehnică ceva mai avansată şi cu Isus, care ne aduce inspiraţia.

7. De ce Sens Unic?

Pentru că cei care participă la acest spectacol şi, prin extensie, cei care vor asculta discul, vor fi călauziţi într-un final să aleagă, din noianul de direcţii posibile, Sensul Unic – cheia mesajului din acest album. Fiecare piesă vorbeşte despre categorii diferite de oameni şi despre stările lor, iar tu, ca ascultător, eşti împins într-un mod subtil să receptezi “susurul blând” al dragostei care a fost turnată prin Duhul.

8. V-aţi dori ca la această lansare să fie cât mai mulţi creştini evanghelici? Dacă da, de ce?

Ne-am dori să vină cât mai mulţi oameni care să işi deschidă inima în faţa muzicii, în faţa  bunului simţ, în faţa dragostei şi a lui Dumnezeu.

9. Aş vrea să vorbim puţin despre planurile vostre de viitor. Am înţeles că în anul 2010 aveţi intenţia să organizaţi, alături de alţi artişti creştini, o seară de închinare dedicată lui Dumnezeu. Este adevarat acest lucru şi, daca da, aţi început să lucraţi la acest proiect?

Da, avem intenţia să organizăm un astfel de eveniment cu trupe de închinare solide şi vrem ca acest concert să fie ca o sărbatoare muzicală creştină, pe care să o împământenim ca eveniment anual. A sosit momentul să înţelegem că pur şi simplu Dumnezeu are nevoie de cât mai multă laudă şi unitate în credinţă şi că acest lucru poate fi făcut şi cu o chitară, cu un bass, cu o tobă, un ţambal, un acoredon, un nai, o harpă, un clarinet…. şi cam cu orice instrument la care vă puteţi gândi. Toate îi plac Domnului, iar dovada este talentul fiecăruia, pe care tot El l-a dat…. şi sigur nu l-a dat degeaba!

10. Am aflat, dintr-un interviu acordat de curând unui site creştin, că intenţionaţi să scoateţi un album exclusiv cu piese religioase. Pe cînd preconizaţi că acest album va putea ieşi pe piaţa din România?

Ne dorim foarte mult ca, spre sfârşitul anului viitor, cu ajutorul Domnului, să scoatem un disc cu zece – douăspreceze piese închinate Lui.

11. Pe viitor intenţionaţi să  cântaţi doar muzică creştină?

Dacă Dumnezeu aşa ne-a hărăzit, aşa vom face. Toate atârnă de vremuri şi de împrejurări.

12. Cine compune piesele ? De asemenea, v-aş ruga să ne şi spuneţi  povestea din spatele unei piese pe care voi ati compus-o.

Robert este cel care compune majoritatea pieselor, împreună cu Dragoş. Muzica este prima creată, urmând să capete un text care, de multe ori, are în spate o poveste inspirată din vieţile noastre. De exemplu, la începutul anilor 90, când încă eram apăsaţi de răul comunismului, am încercat să găsim un “ţap ispăşitor” pentru toate neîmplinirile şi nereuşitele noastre şi nu am găsit altul mai potrivit decât “De la ruşi”.

13. Cu siguranţă aţi fost şi judecaţi de unii creştini pentru că aţi continuat dupa convertirea voastră să cântaţi muzică laica. Aţi fost dezamăgiţi?

Nu suntem dezamăgiţi pentru că asta ar insemna să avem aşteptări de la oameni, pe când aşteptările noastre sunt îndreptate DOAR către Dumnezeu. El nu işi dezamăgeşte niciodată copiii!

14. Mulţi creştini au pretenţia ca un artist creştin să nu trebuiască să câştige şi să se întreţină din muzică, iar această idee a făcut ca nivelul muzicii creştine să fie unul mediocru. Ce părere aveţi voi despre acest subiect?

288 de cântăreţi, care erau în acelaşi timp prooroci şi poeţi, erau PLĂTIŢI de către împăratul David. Nadia Comăneci ar fi fost cu siguranţă mediocră dacă, în loc să se antreneze aproape 24 de ore pe zi, ar fi trebuit să se gândească ce va mânca a doua zi şi să lucreze la aprozarul din colţ. Un muzician, ca să ajungă performant, trebuie să işi dedice cea mai mare parte a timpului studiului, fără să mai pomenim de faptul că e obligat să investească sume mari de bani în tehnică. Cum poate face asta din spatele volanului unui autobuz, sau muncind cu ora pe la firmele patronilor creştini?

15. La finalproconsul 3 a, aş vrea să transmiteţi câteva gânduri celor care vor citi acest interviu.

Haideţi să îl facem pe Dumnezeu să cunoască România şi să facem ca România să îl cunoască pe Dumnezeu! Cunoştinţa îngâmfă, dragostea zideşte. Fiţi binecuvântaţi, în numele lui Isus!

Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să ne acordati acest interviu şi doresc ca viaţa voastră să rămână şi de acum încolo un exemplu pentru cei care vă privesc şi ascultă muzica voastră.

Interviu realizat de Florin Lupean

preluat de pe www.flacarainchinarii.ro

Read Full Post »

Roni… cu adevarat bucurie!

Banner RONI 2Roni… te provoaca sa traiesti total pentru Hristos… sa te dedici in intregime Lui… Celui care este viata si bucuria! impreuna cu Daniel Stanger din Nazeret – Israel, te ajutam sa intelegi semnificatia numelui Roni, numele revistei ce ti se adreseaza in intregime!

“Roni” – Un cuvânt nou şi ciudat, nu-i aşa? Poate că vă surprinde titlul revistei, iar unii dintre voi nu ştiţi ce înseamnă acest cuvânt, din ce limbă provine şi de ce a fost ales acest titlu. Ei bine, m-am tot gândit în ultima vreme la el, încercând să-l definesc. Acest cuvânt, în traducere, înseamnă “bucură-te”. Ce este bucuria aceasta, cum se poate exprima? Limba română este cam sărăcăcioasă în a exprima şi explica unele cuvinte (în comparaţie cu alte limbi care sunt mai bogate în cuvinte şi sinonime). Pentru termenul bucurie, avem următoarele definiţii: mulţumire vie, şi satisfacţie sufletească. Ce este asta? Cum putem explica bucuria cu astfel de definiţii? Prea sărac! Ne trebuie ceva mai amplu, ca de exemplu limba ebraică care are o mulţime de expresii sau sinonime pentru a exprima bucuria. De unde provine termenul “roni”? Sfânta Scriptură ne poate lămuri asupra acestui subiect, ne poate da definiţii mult mai clare despre bucurie. Însă toate cuvintele evreieşti, precum este şi acesta, au o semnificaţie profundă. Unul dintre cele mai importante pasaje din Scriptură în această privinţă este Zaharia 9:9, unde avem expresia “Roni, Roni, Bat Ţion” – traducerea în limba română fiind “Saltă de veselie, fiica Sionului”. Şi a sălta de veselie înseamnă a-ţi exprima bucuria în exterior. Apoi mai avem Deuteronom 32:43 –“Areninu Goim” –“Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui” (Săltaţi de bucurie, neamuri, în altă traducere). În cartea Psalmilor, unde bucuria stă la loc de cinste, avem câteva exprimări ale acestui cuvânt, cum ar fi în Psalmul 132:16 – “Ranen Ieranenu” – “…vor scoate strigăte de bucurie…”. Alte sinonime evreieşti ale acestui cuvânt sunt: Simhi şi Ţahali, care pot avea semnificaţii uşor diferite, în funcţie de contextul scrierii. Aşadar, “roni” înseamnă bucurie, dar nu bucuria obişnuită a oamenilor care se poate pierde în orice moment. Corespondentul din Noul Testament poate fi acela menţionat în Galateni 5:22 din lista Roadelor Duhului Sfânt – simplu “bucuria”, care e o bucurie mai presus de ce se întâmplă în exterior, este o bucurie a interiorului, manifestată în exterior. De această bucurie vorbea şi rabinul Saul din Tars (apostolul Pavel) când spunea: ”Bucuraţi-vă în necazurile voastre”. Semnificaţia acestui cuvânt, aşa cum reiese şi din ceea ce am scris mai sus, este bucuria, dar de fapt o bucurie deplină, o bucurie care se poate avea numai în Dumnezeu şi numai cu Dumnezeu. El este sursa adevăratei bucurii depline. Dorinţa noastră pentru cititorii revistei Roni este să aveţi bucurie deplină în El. Citind revista noastră, nu numai că veţi fi informaţi, dar veţi găsi adevărate reţete ale bucuriei, inspirate din izvorul bucuriei care este Dumnezeu.

Read Full Post »