Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Interviuri’ Category

Res RODICA BERCEAN, EU AM HOTĂRÂT CA GLASUL MEU SĂ SE AUDĂ IN CER.

Te-ai gândit vreodată să hotărăşti ca glasul tău se se audă în cer? Rodica Bercean pur şi simplu a hotărât într-o zi acest lucru. Chiar dacă mama şi fraţii ei mergeau la o biserică baptistă, timp de treizeci de ani tatăl Rodicăi Bercean a fost prieten cu alcoolul. Astfel încât Rodica nu o dată a sărit pe geam ca să scape de scandalurile făcute de tatăl ei în familie. Dar a venit un moment când Rodica s-a hotărât să nu mai rămână pasivă.

Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta

Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.”

Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal.

Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.

Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?

Tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.

Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu – Dumnezeu îmi dădea aşa o putere – nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.

Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.

Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.

Reporter:

Rodica este studentă în anul III la Facultatea de Asistenţă Socială din Cluj, iar versetul ei preferat din Biblie este „Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.

Rodica, aş vrea să te întreb care este istoria vieţii tale?

Rodica Bercean:

Am crescut în Biserica Baptistă numărul 1 din Zalău. Am crescut în spiritul bisericii şi am hotărât să-l slujesc pe Dumnezeu din toată inima mea pentru că aşa vedeam că face mama mea şi aşa făceau fraţii mei mai mari. Aşa făcea fiecare din cei pe care eu îi întâlneam acolo.

?nsă la începutul clasei a XII-a am găsit scris în Biblie despre Iaebeţ, care s-a rugat aşa: “Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine…” Şi apoi scrie „Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

Eram la începutul clasei a XII-a când am hotârât să fac şi eu legăminte cu Dumnezeu ca Iaebeţ. ?mi doream mai mult de la viaţa mea, îmi doream mai mult de la mine în relaţia cu Dumnezeu.

Chiar dacă-mi dădeam toată silinţa, simţeam că-mi lipseşte ceva. Aşa cum Pavel mărturisea că vroia să facă binele dar răul stătea legat de el, şi eu adesea simţeam cum răul stătea legat de mine. Când am citit despre Iaebeţ am zis: „Doamne, vreau să intru într-un legământ deosebit cu Tine.

Reporter:

Ce ne spui tu arată că nu biserica te împlineşte, fie aceasta baptistă, penticostală, ortodoxă sau catolică. Nicidecum eticheta vreunei biserici, ci Cristos în noi, aşa cum spune tot apostolul Pavel: „Cristos în voi, nădejdea slavei.

Asta-ţi lipsea ţie de fapt, nu biserica. Biserica, dacă am defini biserica prin zidurile clădirii respective, n-am câştigat absolut nimic. Biserica este în inima noastră şi este construită din “pietre vii” – din oameni. Ţie asta îţi lipsea.

Rodica Bercean:

Aşa este. Tot în acea perioadă, Dumnezeu a început să lucreze ceva în special în biserica noastră din Zalău. Deşi eram doar în clasa a XII-a, am zis aşa: „Doamne vreau ca nici o zi să nu treacă fără ca o oră să citesc din Biblie şi o oră să mă rog.” Acesta era legământul meu ca al lui Iaebeţ.

Membrii bisericii noastre au început să se întâlnească vinerea seara pentru rugăciune. Oamenii se rugau concret şi Dumnezeu răspundea concret. Era o mare putere în rugăciune. Nu mai era doar rugăciunea aceea obişnuită, ci era o putere care venea şi umplea vieţile celor prezenţi acolo.

?ntr-o astfel de seară de rugăciune, după un an în care m-am rugat şi am citit din Biblie, am înţeles că Dumnezeu îmi spune: „Am să-ţi dau ceva deosebit. Am să răspund la ceea ce ?mi ceri.

Reporter:

Cum îţi vorbeşte ţie Dumnezeu?

Rodica Bercean:

?ntr-o seară ne-am dus la rugăciune la o familie. Oamenii aceia, împreună cu copiii lor, au început să se roage pentru mine. Când ne-am ridicat de la rugăciune, gazda noastră ne-a spus: „Rodica, am primit un cuvânt de înştiinţare pentru tine din partea lui Dumnezeu. Domnul mi-a spus că te-a văzut pe parcursul acestui an şi a văzut sinceritatea din inima ta.”

I-a mai descoperit Domnul ceva despre două corăbii care erau pline cu cinci oameni în una, cinci în alta. Spunea Domnul: “Dacă crezi în seara aceasta, pentru că am văzut curăţia ta de inimă şi sinceritatea ta, dacă Mă crezi pe cuvânt în seara aceasta, nu vei mai merge la fel acasă.” Eu am înţeles atunci că în acele corăbii eram eu şi fraţii mei. Dar mult timp n-am luat în seamă acel cuvânt, însă auzeam în inima mea: „Dacă hotărăşti şi crezi în seara aceasta, vei merge altfel acasă.

?n acea seară a fost un moment în care într-un mod distinct, într-un mod unic şi într-un mod personal am cunoscut botezul cu Duhul Sfânt.

Tot în acea seară am primit şi vorbirea în limbi. Era ceva absolut deosebit pentru mine personal. ?mi amintesc că mă rugam cu mintea mea şi ştiam bine ce ceream de la Domnul, însă gura mea deja vorbea altceva.

Vorbeam şi mă rugam Domnului în alte limbi, însă eu ştiam ce mă rog. Nu ştiu dacă erau limbi omeneşti sau limbi îngereşti. ?n acea seară a fost un moment deosebit, un moment unic în care eu personal am cunoscut puterea Domnului.

Reporter:

Ce-ai simţit atunci? A fost o bucurie deosebită, o bucurie aparte faţă de tot ce ai întâlnit până atunci? Cum poţi să-ţi descri trăirile din momentele respective?

Rodica Bercean:

Când am citit despre Iaebeţ şi despre legământul lui, am mai citit în Isaia 58 despre postul adevărat. Acolo scrie aşa: „Desleagă lanţurile răutăţii […], dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; […]. Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: ‘Iată-mă’.” Am fost copleşită de aceste cuvinte. Parcă nu le auzisem niciodată, nicăieri.

Atunci am hotărât în inima mea să postesc. Posteam lunea, miercurea şi vinerea, pe tot parcursul acestui an. Posteam cum am înţeles eu: duceam sandwich-ul la şcoală şi-l dădeam altcuiva. Posteam de la şase seara până a doua zi la şase. Oricât eram de obosită fizic, era o putere deosebită în mine.

EU AM HOTĂR?T CA GLASUL MEU SĂ SE AUDĂ ?N CER.

De fapt, pe tot parcursul acelui an, ceva se schimba deja înlăuntrul meu. ?n timpul în care citeam Biblia, uneori poate doar plângeam, dar înlăuntrul meu ceva se întâmpla. Cred că a fost o pregătire şi o apropiere de Domnul.

?n seara aceea a fost o bucurie extraordinară, dar o bucurie şi-n agonie, pentru că-mi amintesc cum mă rugam înaintea Domnului, şi nu mai auzeam pe nimeni, cu toate că toţi se rugau foarte tare, eu eram în închinare.

Reporter:

Cred că diferenţa sau ceea ce s-a întâmplat extraordinar în viaţa ta este următorul lucru: pentru mulţi creştini, pentru mulţi dintre noi, rugăciunea a devenit şi este o datorie de onoare.

De asemenea, citirea Bibliei este o datorie de onoare şi dacă ne-am propus să citim trei capitole din Biblie pe zi şi să ne rugăm un sfert de oră, aşa facem. Poate mulţi creştini se ţin de aceste lucruri care au devenit într-un fel un ritual, dar care sunt golite de bucuria aceasta extraordinară pe care ai simţit-o tu, de această fervoare, în proşternarea ta, în închinarea ta înaintea lui Dumnezeu. Cred că aceasta este deosebirea pe care o putem sintetiza.

Au fost momente în viaţa ta când te rugai doar din datorie şi citeai Biblia doar din datorie?

Rodica Bercean:

Da. Toată viaţa mea mi-amintesc că-mi făceam program să citesc din Biblie. Este o soră din biserica noastră, o soră deosebită, care ne-a mărturisit că paisprezece ani s-a rugat pentru biserica noastră. Cu paisprezece ani înainte a trăit şi ea ceea ce am trăit şi eu: „Doamne, vreau mai mult în rugăciune, vreau să mă apropii de Tine mai mult şi să Te cunosc tot mai mult.

Reporter:

Rodica, pur şi simplu ne-ai insuflat şi nouă bucuria pe care Duhul Sfânt a lăsat-o în viaţa ta. Aceasta este de fapt dorinţa Duhului Sfânt: să locuiască în fiecare dintre noi.

Rodica Bercean:

Mă rugam în mod special pentru cei din casa mea. Tot în Isaia 58 scria: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte.” Mă întorceam adesea seara de la rugăciune şi spuneam: „Doamne, fraţii mei au crescut în biserică, cunosc şi Biblia, însă nu am siguranţă pentru ei” – cum nu avusem înainte pentru mine. Ştiam că oricând pot să cadă şi să nu-şi ducă mântuirea până la capăt. Ştiam că puterea pe care o am acum, prin Domnul, mă poate ajuta să-mi duc mântuirea până la capăt.

Am zis: „Doamne, îmi doresc această siguranţă şi pentru fraţii mei.” Treptat, Dumnezeu m-a ascultat şi l-a schimbat pe Dan, fratele meu cel mai mare, apoi pe soţia lui. A urmat un alt frate al meu, Radu.

?nsă era un lucru extraordinar pe care mi-l doream. Veneam adesea de la rugăciune şi treceam pe lângă un local care avea geamuri mari şi-l vedeam pe Vlad, fratele meu cel mai mic, acolo. Vlad juca biliard. Un vecin de-al meu mi-a spus,: „Rodica, pe tine te-a schimbat Dumnezeul ăsta al tău, i-a schimbat şi pe fraţii tăi mai mari, însă pe Vlad nu-l mai schimbă nimic.

M-am întărâtat înlăuntrul meu şi-am zis: „Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta” –

Vlad începea să facă karate, era un copil frumos şi deştept, însă nu punea deloc lucrurile astea la picioarele Domnului, ci le folosea pentru lumea aceasta. Atunci am zis: „Doamne, eu plec la Facultate la Cluj, însă Doamne, rămân în post şi-n rugăciune şi cer ca Tu să te apropii de Vlad.

Când eram acasă îmi puneam mâinile peste patul lui şi ziceam: „Doamne, sfinţeşte locul acesta. Doamne, adu puterea Ta, prin Domnul Isus Cristos aici.” Venea Vlad şi adormea şi mergeam din nou şi-mi puneam mâinile şi mă rugam. Când plecam la Cluj ziceam: „Doamne, Tu poţi rămâne prin Duhul Sfânt în casa mea.

Nu la mult timp m-a sunat o soră din biserica noastră, care mi-a spus: „Rodica, roagă-te pentru că Vlad ne întreabă unde se face rugăciune. Vlad ne întreabă unde se roagă oamenii pentru că vrea să primească şi el ceea ce ai primit tu din partea Domnului.” Fratele meu a trăit şi el, bucuria de a fi umplut de Duhul Sfânt.

Mergeam de această dată acasă şi Vlad îmi spunea unde este rugăciune, Vlad îmi spunea: “Rodica, vreau să-ţi spun ce visuri am primit din partea Domnului. Hai să-ţi zic ce se întâmplă.

Eram copleşită că Domnul a dus un al doilea legământ al meu la îndeplinire. Vlad era de această dată ca un viteaz. Ştiu că o dată spălam haine în baie şi-l auzeam pe Vlad cum se roagă în cameră. Am lăsat tot lucrul meu pentru că Duhul Domnului mă copleşea şi-am mers şi eu la rugăciune. Vlad începea să postească cum auzise el la alţi fraţi. Din trei în trei ore în ziua de post, când cerea ceva de la Domnul se ruga. Domnul a dus acest al doilea legâmânt al meu la îndeplinire.

Mai aveam o dorinţă extraordinar de mare în viaţa mea. Am zis: „Doamne, ai făcut lucruri aşa de mari. Doamne, Cuvântul Tău capătă viaţă în viaţa mea. Doamne, te rog şi se întâmplă ceea ce te rog. Mai am o dorinţă foarte mare.” Era pentru tatăl meu.

Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.

Mi-amintesc adesea cum era mama. Mama a rămas credincioasă. Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal. Era aşa de greu. Fraţii mei erau mari, eu eram un pic mai mică însă mi-amintesc groaza pe care o trăiam.

Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.

Mi-amintesc că Dan şi Dana, fraţii mei mai mari, urmau să plece în anul I la Facultate, iar eu mă gândeam: „Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?” Cumva tăria mea era în ei şi protecţia mea era-n ei că erau mai mari. ?nsă Dumnezeu a avut El grijă.

Lucrurile începeau să se schimbe, însă tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.

Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu – Dumnezeu îmi dădea aşa o putere – nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.

Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.

Mama mea, dacă seara era obosită şi epuizată de la tot scandalul din ziua respectivă, dimineaţa avea puteri noi. Nu-nţelegeam lucrul acesta. Era din nou veselă. Deşi obosită fizic, era veselă şi gata să meargă din nou la şcoală. Ea este învăţătoare. Şi era gata să se ocupe de noi.

Fraţii mei îi tot spuneau: „Mama, divorţează.” Şi mama mea spunea: „Da. Am să divorţez.” Şi până dimineaţa uita tot. Şi nu mai spunea nimic de divorţ. Am întrebat-o eu pe mama odată: „Mama, spune-mi de ce nu vrei să divorţezi?” Şi mama mi-a spus: „Rodica, eu nu vreau să divorţez pentru că vreau să rămân credincioasă Domnului. Nu vreau să divorţez pentru că eu nu-mi doresc ca atunci când vei veni de la şcoală, să-l vezi pe tatăl tău pe marginea şanţului. Nu-mi doresc ca atunci când vei fi la şcoală, oamenii să întrebe ‘Ce fac părinţii tăi?’ şi tu să spui: ‘Părinţii mei sunt despărţiţi.

Am fost copleşită de credincioşia mamei mele. M-am hotărât înaintea Domnului şi-am zis: „Doamne, dac-ai ascultat aceste două legăminte, pentru fraţii mei, te rog în mod deosebit, primeşte şi mijlocirea mea acum, o nouă mijlocire.” Am observat că puterile mamei mele slăbeau, şi ea nu mai putea să creadă că mai sunt şanse pentru tatăl meu, care, după treizeci de ani, era tot mai urât în patima alcoolului.

Am zis: „Doamne, plec iarăşi la Cluj, însă intru din nou în legământ – încep să mă rog şi să postesc pentru tata. Şi Doamne, dacă tatăl meu ştie mai mult din Biblie decât ştiu mulţi alţii, dacă tatăl meu cunoaşte Biblia bine şi nu ascultă de nimeni, te rog în mod deosebit, du-te noaptea la patul lui Doamne, şi dă-i visuri şi vedenii tatălui meu.

Când m-am întors acasă, într-o seară tata mi-a zis: „Eu nu mă duc să dorm pentru că am visuri. Şi ce-i mai rău e că se întâmplă ceea ce visez. Uite de şase luni am visuri şi se întâmplă ceea ce visez.

Am înţeles că Dumnezeu m-a ascultat şi în acest al treilea legământ. Eram acasă la Zalău, când într-o seară tatăl meu a venit ameţit de la alcool, a mers în camera lui Vlad, fratele meu mai mic, şi a spus: „Dacă nu vă rugaţi cu mine în seara asta, eu mor.” ?n acea seară ne-am rugat într-un mod deosebit. Aceea a fost seara în care Dumnezeu s-a apropiat în mod deosebit de tatăl meu.

La scurt timp după aceea, tata s-a dus şi el la rugăciune în biserică şi a mărturisit în faţa multor persoane că a fost un fiu risipitor trezeci de ani, dar că s-a întors acasă şi că “Domnul i-a pus un inel în mână”.

Dumnezeu mi-a spus cândva: “Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” Domnul mi-a răspuns.

Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.

Reporter:

– Există multe concluzii care ar putea fi trase după discuţia noastră şi după istoria aceasta a umblării tale cu Dumnezeu, a neumblării altora şi a umblării tale, dar până la urmă Dumnezeu este cel care întoarce toată casa la El. Dacă ceri cu credinţă mântuirea celor din casa ta sau a celor dragi ţie, Dumnezeu face acest lucru.

Dragi prieteni dacă doriţi schimbare, schimbare adevărată în casele şi-n familiile dumneavoastă, puneţi-l pe Dumnezeu la încercare într-un mod copilăresc, cu o credinţă simplă şi sinceră, dar care poate într-adevăr să sfărâme toate puterile celui rău, astfel încât întreaga casă să se întoarcă la Dumnezeu

******************************

Nelu Ciobota – RVE Timisoara

Anunțuri

Read Full Post »

Israelul a fost, este si va fi un subiect fierbinte pe paginile ziarelor. Granitele statului evreu sunt un motiv suficient de puternic pentru a fi atacati de palestinieni… Muntele Sfant este si el un motiv de disputa apriga. Luptele sunt tot mai puternice si tot mai dese iar revenirea Domnului Isus este tot mai aproape. Dumnezeu, i-a binecuvantat pe evrei in ciuda urii pe care celelalte popoare o au fata de poporul Israel. Binecuvantarile Lui se innoiesc in fiecare dimineata si chiar daca poporul evreu este momentan cazut intr-o impietrire, si nu recunosc dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, totusi mana Dumnezeului cel viu este asupra Israelului. Exista un singur Dumnezeu adevarat: Dumnezeul lui Israel! Pentru a afla detalii din viata poporului Israel, stam de vorba cu dl. Daniel Stanger – Pastor Mesianic din Nazareth, Israel.


Roni:
Spuneam ca granitele statului Israel sunt un motiv puternic de lupta. Cine traseaza, domnule Daniel, aceste granite?

Daniel Stanger: Granitele statului sunt trasate de mult inca de pe vremea Vechiului Testament. Cel mai clar pasaj unde Dumnezeu mentioneaza granitele Canaanului de atunci este Numeri 34:1-12. De-alungul timpului granitele au suferit modificari deoarece unele teritorii au fost cucerite de anumite imperii, iar cu alte ocazii s-au semnat tratate de pace prin care s-au cedat anumite teritorii. Bineinteles aceste lucruri s-au facut din cu totul alte motive decat cele scripturale. Din pacate oamenii politici de azi nu se bazeaza prea mult pe Scriptura, ci, sub presiunea statelor sau sub alte presiuni cedeaza teritorii fara sa se gandeasca deloc la ce a spus Dumnezeu in Scriptura referitor la granitele statului.

Roni: Poporul evreu este unul dintre cele mai vechi popoare civilizate. De ce anul 5770 la evrei? (respectiv 2010 ani calculati de la nasterea Domnului Isus). Care este inceputul anilor si modul in care se calculeaza de se ajunge la acest numar de ani?

Daniel  Stanger: Calendarul Evreiesc se socoteşte de la crearea de către Dumnezeu a primului om, Adam, (corespunzător zilei de 7 Octombrie 3761 î.C.) şi e lunisolar = Lunar-Solar, adică pune de acord anotimpurile cu fazele Lunii. (Calendarul Creştin e Solar / corelează anotimpurile cu mişcarea aparentă a Soarelui iar Calendarul Musulman e Selenar / Lunar, adică bazat pe fazele Lunii). În Calendarul Evreiesc, cu toate că determinarea zilelor calendaristice are ca punct de plecare mişcarea Pământului în jurul Soarelui, lunile calendarului sunt calculate după mişcarea Lunii.

O zi a Calendarului Evreiesc începe odată cu apariţia stelelor pe cer şi se încheie în seara următoare, odată cu apariţia stelelor pe cer Fiecare lună a Calendarului Evreiesc începe când apare Luna nouă pe cer, la o periodicitate de aproximativ 29 de zile şi 12 ore. Zilele săptămânii sunt desemnate de numere, ziua intai, a doua si asa mai departe, doar cea de a saptea se mai numeste si shabat. În cadrul Calendarului Evreiesc trebuie menţionate 3 particularităţi:
• Există 2 luni care sunt declarate ca fiind prima lună a anului: luna
1, care este prima lună a anului religios (toamna) şi luna 7, care este prima lună a anului civil (primăvara)
• În anii care au 13 luni se introduce înainte de luna 12 (care are 29 zile) o lună suplimentară de 30 zile. Deci acum ne aflam in anul 5770 pana in luna septembrie cand va incepe anul 5771 potrivit cu calendarul evreiesc. (respectiv 3761 i.H + 2010 de la nasterea lui Ieshua = 5771)

Aceste luni ale calendarului evreiesc cu paralela in calendarul solar sunt:

TISHREI               SEPT/ OCT

HESHVAN             OCT/NOV

KISLEV                NOV / DEC

TEVET                 DEC/IAN

SVAT                   IAN/FEB

ADAR                   FEB/MAR

ADAR SHENI      FEB/MAR

NISSAN                MAR/APR

IYAR                    APR/MAI

SIVAN                  MAI/IUNIE

TAMUZ                IUNIE/IULIE

AV                        IULIE/AUG

ELUL                  AUG/SEPT

Roni: Torah, Biblia poporului Israel, este cea mai influenta carte care a existat vreodata pe pamant, ea contine 613 porunci ce tin de etica, credintele de baza, sarbatorile si evenimentele ciclului vietii… Intre ele sunt cuprinse si cele 10 porunci, sau decalogul cum sunt numite de crestini astazi. De ce credeti ca Torah este atat de urata de catre musulmani si nu numai?

Daniel  Stanger: Zilele trecute am vorbit cu cativa dintre colegii mei care sunt musulmani si i-am intrebat despre pozitia lor fata de Torah. Raspunsul lor a fost categoric referitor la Torah. Ei nu urasc Torah, cred in ea, dar nu in forma actuala. Ei spun ca, continutul Torei a fost schimbat de-a lungul anilor si atunci cand ea a fost primita de Moise, a fost deosebita ca si continut de ceea ce numim noi Torah, azi. In Torah in care cred ei, Nu Isaac e fiul preaiubit al lui Avraam, ci Ismael, nu Isaac a trebuit adus ca jertfa, ci Ismael, nu urmasii lui Isaac sunt poporul ales, ci ai lui Ismael. De aici putem intelege fiecare raspunsul la aceasta intrebare. Pentru ei, Torah nu este Cuvantul lui Dumnezeu in totalitate ci numai partial, continutul acesteia fiind schimbat de catre oameni.

Roni:
Ca si Torah, si Biblia care este tot Cuvantul lui Dumnezeu este la fel de urata de unii oameni. Care credeti ca este explicatia faptului ca orice alta cale de a ajunge la un dumnezeu este acceptata, dar Singura Carte a unui Singur Dumnezeu adevarat, nu este acceptata… din contra, starneste revolta, ura si dezbinare…( fac aici referire la atacurile asupra crestinilor si a distribuirii de biblii)

Daniel  Stanger: Asa cum am raspuns la intrebarea precedenta, opinia mea este ca Torah, fiind Cuvantul lui Dumnezeu este urata de toti cei care nu se inchina in duh si in adevar lui Dumnezeu, iar la baza urii sta cel rau caruia nu ii place acest Cuvant. In acest sens el este gata sa faca tot ce ii sta in putinta sa distruga acest Cuvant si se foloseste de oameni care au ravna, dar nu au si pricepere sau sunt orbiti de anumite valori pe care le au in viata. Aici putem da exemplul lui Pavel care inainte de a-l cunoaste pe Ieshua i-a prigonit pe crestini, crezand ca ce face e bine, pana cand Domnul I s-a descoperit. Oamenii care ii ataca pe crestini, cred ca ce fac crestinii nu este bine si trebuie sa termine cu acest rau, daca ar putea, ar face mult mai mult.

Roni:
Exista state in care crestinii nu mai au voie sa poarte semnul crestinismului pe masina (pestisorul) sau poate un medalion cu Magen David la gat …
De ce intr-o politica in care dreptul cetateanului este respectat, in care se respecta drepturile omului si credinta fiecaruia, crestinii sunt arestati, neavand voie sa isi exprime in vreun fel credinta pe cand musulmanii, islamicii, homosexualii sau alte grupari pot face acest lucru nestingheriti?

Daniel  Stanger: Depinde de ce se intelege prin dreptul cetateanului. Cred ca aceste tari care au luat asemenea masuri, considera semnul cerstinismului sau alt semn, o ofensa adusa celorlalte minoritati, ceea ce dupa parerea mea nu poate fi considerata o ofensa atata vreme cat nu deranjezi pe nimeni prin purtarea acestor insemne. Acolo unde crestinii sunt arestati, religia majoritara nu e crestinismul, acestia fiind considerati o amenintare pentru oamenii de alta religie. Aici s-a ajuns datorita oamenilor care au putere si care s-au folosit de aceasta pentru a influenta si manipula opinia publica. In tara unde locuiesc eu pot spune ca e libertate din acest punct de vedere, am intalnit oameni pe strada cu cruce la gat, oameni cu steaua lui David, pestisori pe masina, pana si eu mi-am pus la oglida interioara un steag al israelului pe care scrie in ebraica si in engleza un verset din Noul Testament “Ieshua a zis: Eu sunt calea Adevarul si viata”. In primele zile m-am gandit ca cineva o sa imi sparga masina datorita insemnului, dar Slava Domnului ca nu s-a intamplat asta nici dupa 7 luni. Cat priveste libertatea omului in afara religiei, exista mult mai multa libertate de opinie, exemplu fiind prostitutia sau homosexualitatea, de care oamenii care nu traiesc cu Dumnezeu nu sunt deranjati deloc, acestia nefiind considerati o amenintare pentru nimeni, doar acolo unde crestinii sunt majoritari, inca mai au o opinie in acest sens. Deci cred ca amenintarile sunt doar din punct de vedere spiritual, acestea aparand pe fondul razboiului spiritual care se da mai sus decat nivelul nostru de intelegere. Tot ce se face pentru Dumnezeu si de dragul lui Dumnezeu are oponenti!

Roni:
Sa discutam putin de Muntele Templului din Ierusalim. Situatia aici, ca si in alte parti, de altfel, este foarte tensionata. Israelienii intra in conflict cu inchinatorii palestinieni si sunt sustinuti de fortele de politie israeliene. Care este cauza acestor conflicte?

Daniel  Stanger: Cauza acestor conflicte este una singura si anume terenul. Al cui este muntele? Aici pe munte se afla un zid, Zidul Plangerii care se presupune ca ar fi unul dintre zidurile exterioare ale templului si este un loc de rugaciune pentru toti evreii. La numai cativa zeci de metri se afla moscheea lui Omar, loc important de rugaciune pentru toti musulmanii. Trebuie sa mentionez ca in Ierusalimul vechi sunt mai multe cartiere unde locuiesc oameni de toate confesiunile si toate religiile. Ierusalimul este considerat pentru evrei centrul iudaismului, iar pentru arabi, al doilea oras dupa Mecca din punct de vedere religios. Bineinteles ca toti vor acest oras pentru ei. Daca discutam din punct de vedere biblic, este orasul unde Domnul a locuit in templu si este bineinteles orasul evreilor, insa pentru multi ani evreii au fost imprastiati pe toata fata pamantului, iar cei care l-au locuit au fost arabii care au ramas acolo. Dupa 1948, evreii s-au reintors si au recucerit Ierusalimul. De-atunci inca sunt conflicte pentru disputarea acestui teren, iar politia tine sub control numai ordinea, oricine ar fi cei care incep disputa referitoare la muntele templului.
Roni:
Astazi, se aud tot felul de zvonuri referitoare la reconstructia Templului. Ca si om din poporul lui Dumnezeu, ca si evreu, cunoasteti mai indeaproape stadiul in care se afla pregatirile si inceperea reconstructiei… ce ne puteti spune despre aceste lucruri?

Daniel  Stanger: Exista la noi in tara un institut al templului care se ocupa numai de rezidirea Templului. In acest sens au strans toate lucrurile necesare pentru templu si nu numai, chiar si pentru slujbele de la templu care bineinteles ca vor fi reluate cand se va reconstrui templul. Au si lista cu preotii care trebuie sa faca slujba pe cativa ani, fiecare stie cand trebuie sa intre in templu pentru a-si face datoria. Este o singura problema cu locatia templului care potrivit studiilor lor este exact pe moscheea din ierusalimul vechi si nu se poate construi atata vreme cat moscheea exista. Am urmarit pe postul national un documentar referitor la acest subiect in care rabinii erau intrebati cum se poate construi templul atata vreme cat moscheea este pe locul templului, si unul dintre ei, raspundea ca nu stie exact cum se va face, dar asta e treaba lui Dumnezeu si nu a noastra. Raspuns care pentru mine ca si pentru toti evreii e suficient. Cred ca aceasta reconstructie va avea loc, nu stiu cand si cum, dar cred in toate profetiile scripturale, printre care si aceasta. Cei de la Institutul Templului au declarat ca daca vor reusi sa puna piatra de temelie pentru templu, aceasta insemnand demararea lucrarilor, in cateva saptamani vor reusi sa reconstruiasca templul.

Roni:
Domnule Daniel, cum este sa faci parte din poporul ales?

Daniel  Stanger: Pentru mine e un privilegiu de doua ori, o data pentru ca sunt evreu prin sange si o data pentru ca prin Ieshua intr-adevar sunt din poporul ales. Pe mine m-as defini ca un evreu complet in Ieshua, iar fara el as fi tot evreu, insa incomplet.

Roni:
Am discutat cate putin despre granitele Israelului, despre Torah, despre muntele Templului si despre reconstructia Templului. Sa intram acum in viata evreilor. Care este starea cetatenilor de rand, in Israel?

Daniel  Stanger: Nu stiu foarte multe statistici, insa popor mai patriot ca acesta eu nu am intalnit. Baietii si fetele nascute aici vor sa faca armata si sa sprijine poporul. Toti sunt constienti de inamicii din exterior cat si de cei din interior, oamenii sunt pregatiti pentru razboi daca ar incepe in orice moment. Despre religie as putea spune ca in proportie de mai mult de 50 % oamenilor nu le pasa de religie sau de Dumnezeu. Putini oameni se mai duc la sinagoga sau vorbesc de Dumnezeu, majoritatea oamenilor sunt seculari, oameni care isi duc zilele si care traiesc momentul. Pentru noi atunci cand am venit in tara a fost o deziluzie. Credeam ca tara e si la propriu si la figurat “sfanta” si s-a dovedit a nu fi asa. Multi raspund atunci cand sunt intrebati ce fac, cu *Slava Domnului*, insa raspunsul lor e cum am raspunde noi “bine” fara sa ne gandim la ce zicem, e un raspuns mecanic. Pe de alta parte, mesianicii sunt in crestere numerica ceea ce inseamna ca Domnul isi cladeste Imparatia si de asemenea ca sfarsitul vremurilor e aproape, iau fiinta tot mai multe comunitati mesianice.

Roni:
Nevoile sunt specifice fiecarei persoane in parte. Va rog insa sa numiti cateva nevoie specifice ale evreilor care sunt acum in Israel, pentru a ne putea ruga pentru aceste nevoi.

Daniel  Stanger: Cea mai mare nevoie a evreilor este de Dumnezeu intai, trebuie sa se intoarca la Dumnezeu ca El sa se descopere asa cum s-a descoperit odata lor. Apoi este nevoie de recunoasterea lui Mesia cel adevarat. Sunt dusi in tot felul de invataturi mincinoase referitoare la Mesia falsi, rabini care au murit si care asteapta sa invieze, numai la Mesia adevarat nu se gandesc pentru ca nu citesc Scripturile. Si un al treilea lucru pentru care trebuie sa ne rugam e pentru pace. Mai intai pacea interioara care e Mesia, dar si pacea exterioara care e atat de pretioasa aici. Se traieste cu frica de razboi in permanenta, cu amenintari din toate partile, soldati care pot sa nu se mai intoarca acasa din pricina atentatelor, conflicte intre arabi si evrei care pot aparea la tot pasul.

Roni:
Cu ce se confrunta in general evreii din Romania?

Daniel  Stanger: Nu stiu daca eu sunt in masura sa raspund la aceasta intrebare deoarece m-am rupt de viata evreiasca a romanilor de acolo, de cand am plecat din Romania, insa stiu ca acolo exista inca antisemitism, oamenii nu cunosc cultura evreiasca iar evreii ca si comunitate nu vor sa aiba relatii cu mesianicii, desi acestia pot ajuta foarte mult la dezvoltarea comunitatii evreiesti de acolo.


Roni:
Personal, ca si evreu mesianic, recunoasteti statutul lui Yeshua, ca si Fiu al lui Dumnezeu. Cum ati ajuns sa Il recunoasteti pe Yeshua ca Fiul lui Dumnezeu?

Daniel  Stanger: Pentru mine a fost mai simplu decat la majoritatea evreilor. Eu am avut unul din parinti evreu, iar celalalt a fost crestin, dar nu crestin cu numele, ci unul adevarat care m-a invatat de mic principii biblice. Mergeam la sinagoga cu unul din ei, si la biserica cu celalalt. Asa am ajuns ca la varsta de 14 ani sa aleg singur pentru mine ca acest Isus al crestinilor e de fapt Mesia care a venit mai intai pentru evrei si apoi pentru ceilalti si l-am acceptat in viata ca Domn si Mesia al meu.
Am facut lucrul acesta nu pentru unul din parinti, pana la varsta aceea citisem si Vechiul Testament al evreilor, citisem toate profetiile despre Mesia, si apoi am citit Noul Testament al crestinilor, descoperind ca aceste profetii s-au implinit in viata lui Isus, deci am inteles ca El e Mesia.


Roni:
Am vazut unde a inceput declinul multor tari, a multor imperii si anume: la deciziile luate impotriva Israelului. Cunoasteti indeaproape situatii in care Dumnezeu a pedepsit sau binecuvantat un popor, o natiune, datorita faptului ca s-a atins de poporul Israel?

Daniel  Stanger: Poate as putea da mai multe exemple, dar unul singur imi vine acum in minte. Ultimul razboi al Israelului care a fost cu Libanul. Din rapoartele scrise acum 3 ani stim ca Israelul a avut numai 10 % morti fata de numarul total al mortilor Libanului. As putea raspunde la aceasta intrebare in urmatorii termeni. Cred ca Dumnezeu isi pazeste poporul, oricine s-ar rascula impotriva lui, acesta fiind numai un exemplu. In Scriptura scrie: “cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei”, Deci, popoare stati departe, daca nu vreti sa aveti de-a face cu Dumnezeul lui Israel.

Roni:
Cum multumeste un evreu lui Dumnezeu, pentru aceasta grija protectoare, pentru faptul ca este singurul popor al singurului Dumnezeu?

Daniel  Stanger: O intrebare la care e greu de raspuns. Sunt intr-adevar evrei care ii multumesc lui Dumnezeu pentru grija protectoare a Sa fata de ei si mai ales fac asta atunci cand se termina razboiul pentru ca i-a pazit, sunt si alti evrei cum cunosc cazul unei batrane, caruia i-au murit ambii parinti in holocaust, ea fiind singura supravietuitoare si ii multumeste lui Dumnezeu pentru ca a scapat-o de acolo, dar sunt multi evrei care sunt suparati pe Dumnezeu care a ales poporul Israel si a lasat in acelasi timp holocaustul sa se intample, unul dintre acesti evreii fiind varul meu care nici nu vrea sa auda de Dumnezeu.

Roni:
De unde atata putere intr-un popor atat de mic?

Daniel  Stanger: Raspunsul e unul singur referitor la aceasta putere. Ea vine de sus de la Cel atotputernic.

In psalmul 84:7 se spune:”Ei merg din putere in putere”

De asemenea in Deuteronom 8:18:”Adu-ti aminte de Domnul Dumnezeul tau, caci El iti va da putere sa le castigi, ca sa intareasca legamantul incheiat cu parintii vostri prin juramant”

Roni:
Ati trait in Romania, de ce ati ales sa traiti acum in Israel?

Daniel  Stanger: Sunt evreu si de mult era ceva in mine care ma voia in Israel. Cred ca e sangele care ma chema si nu numai atat, Dumnezeu mi-a vorbit mie in urma cu vreo 19 ani cand am vizitat prima data Israelul. Am primit atunci chemarea sa ma intorc in Israel unde imi e locul pentru ca toti evreii trebuie sa se intoarca in tara lor, dar I-a luat timp lui Dumnezeu sa o convinga si pe sotia mea care a primit chemarea de a-si urma sotul in Israel abia acum 3 ani si jumatate cand ne-am hotarat impreuna sa facem alia, adica sa emigram in Israel, lucru pe care l-am si facut.

Roni:
Ce ati vrea sa le spuneti in incheiere, cititorilor revistei Roni?

Daniel  Stanger: Revista Roni o citesc cu placere ori de cate ori am ocazia si chiar daca nu mai sunt tanar, imi place foarte mult. Nu pierdeti ocazia de a citi toate articolele revistei. Fiti seriosi in relatia voastra cu Dumnezeu si in relatiile pe care le aveti unii cu altii. Si pentru ca in interviu a fost vorba de poporul Israel, as vrea sa va spun tuturor ca aveti o datorie sfanta de a iubi poporul Israel si de a va ruga pentru el. Poporul Israel inca are un rol important in planul lui Dumnezeu si cine iubeste pe Dumnezeu trebuie sa iubeasca si poporul Sau, pentru ca El inca Il mai iubeste!

Indiferent de ce spun sau fac oamenii, Dumnezeu ramane Dumnezeul lui Israel si pedepseste pe toti cei care se ating de oamenii din poporul Sau, sau reversul, binecuvanteaza pe toti cei care, sa spunem, ajuta Israelul ( prin rugaciune, prin diferite metode politice, etc.) Pregateste-te sa Il intalnesti pe Dumnezeul lui Israel!

Nicoleta Pascu,  revista http://www.roni.ro

Read Full Post »

Nemultumirea, este reversul multumirii si este o boala. Nu am auzit niciodata pe cineva spunand ca este bolnav de multumire, insa am auzit oameni care au recunoscut: sunt bolnav/a de nemultumire!  Cu mai multi ani in urma, am stat de vorba cu o persoana care striga dupa ajutor… recunoscand nemultumirea din viata ei, recunoscand puterea pe care o are satan asupra ei, prin duhul de nemultumire! Nu degeaba se trage semnalul de alarma in Cartea Vietii: Multumiti-va cu ce aveti… multumiti lui Dumnezeu Tatal pentru toate lucrurile! Dumnezeu ne atrage atentia in mod constant asupra acestui lucru!…
Te-ai intrebat vreodata de ce ingaduie Dumnezeu circumstante dificile in viata ta si a celor din jurul tau? Te-ai gandit vreodata la faptul ca nu ai ce sa imbraci, si dulapul iti sta doldora de haine… ca nu ai ce sa mananci… si frigiderul iti este plin de mancare? ….Doar ca te-ai saturat de ele…?
Ai un loc pe care sa il numesti acasa… esti asteptat cu o mancare calda… cineva te imbratiseaza si iti spune: ma bucur ca ai ajuns acasa, te-am asteptat!… Si totusi esti nemultumit! Si totusi cartesti! Si totusi nu esti fericit!
Vom face cunostinta astazi cu o persoana care a cunoscut ce inseamna lipsa, in adevaratul sens al cuvantului! Lipsa de mama, de tata, de casa, de prieteni… si nu numai atat… Haideti sa urmarim furtuna din viata unui tanar care pana la varsta de 20 de ani L-a urat pe Dumnezeu cu toata inima si acum Il iubeste din toata inima!
Furtuna din viata acestui tanar i-a intarit atat de tare radacinile incat s-au ancorat in cer… Seva vietii este trasa chiar de la Tronul de Slava si fiecare particica din fiinta lui este contopita cu Cuvantul Vietii!
Multi ati ascultat piesele muzicale interpretate de el, care sunt compozitii proprii ce exprima trairile lui…  (
Cercando l’amore:    http://www.youtube.com/watch?v=jQY6JiarP30) … l-ati auzit cantand in concerte, in bisericile voastre, poate pe internet, poate la radio sau la diferite posturi de televiziune… Indemnurile lui, bazate pe Cuvantul vietii, aduc viata… Numele lui este Adi Gliga.

Adi, pe diferite site-uri se pot gasi inforAdi_Gliga fotomatii referitoare la activitatea ta muzicala… si o mica parte din viata ta… eu insa te provoc sa aduci inaintea cititorilor frumusetea din spatele greului pe care l-ai dus in primii 20 de ani din viata ta pe acest pamant… Ai crescut intr-un orfelinat si te-am auzit spunand intr-un interviu acordat unui post de televiziune, ca intelegi acum, oarecum, motivul suferintei din anii grei de inceput al vietii si acest lucru imi da curaj sa scot la iveala, impreuna cu tine, modul in care satan distruge vietile oamenilor prin nemultumire.
Cum ai descoperit viata… primii pasi… primul
cuvant?…
– Nu stiu exact primii pasi sau primul cuvant… cand am inceput sa inteleg viata…era destul de dificil. Eram deja abandonat.

…  Ce iti doreai in primii ani ai copilariei?… care erau lucrurile dupa care tanjea inima ta?…
– Sa vina cineva sa ma ia din locul acela hidos. Imi doream sa fiu considerat normal. Eram asa hidos, incat nici cei care erau cu mine in aceeasi situatie nu ma acceptau. Asta imi doream…acceptare.

… Aveai posibilitatea sa obtii ceva, daca iti doreai?…
– Nu. Deloc….de unde?

… Ce insemna pentru tine acasa?…
– Acasa…. Nu stiu sa zic din punct de vedere uman ce inseamna acasa…nu am experimentat acest sentiment niciodata. Eu nu ma intorc acasa, indiferent de directia in care o apuc.
Pentru mine, termenul acasa are legatura directa cu ceea ce nu se vede….cu Cel care mi-a dat viata…adica Dumnezeu. Acasa pentru mine inseamna sa stau impreuna cu El dincolo, in Imparatia Cerurilor.
Nu e o dorinta….e un fapt. Un sentiment pe care il traiesc intens in inima mea…ceva ce nimeni nu-mi poate lua. Sunt multe de discutat despre ‘ acasa ‘

… Pana la ce varsta ai stat in orfelinat?…
– 18 ani

… Care a fost viata ta acolo?…
– Nu stiu daca se poate numi viata… practic, un caine era mai fericit decat mine…era liber.
Traiam in conditii grele…multa umilinta, bataie, o cruzime care depaseste priceperea multora.
Cand traiesti in teroare ani la rand….intelegi ce inseamna suferinta si greutatea. E mai mult decat se poate explica. Practic nu am avut o copilarie…

… Cand ai iesit din orfelinat… unde dormeai si cu ce te hraneai?… … Cate haine de schimb aveai?… Cate feluri de mancare?…
– Am ajuns dupa 18 ani sa cunosc viata de strada…dormeam uneori in scari de blocuri, pentru a ma feri de frig, dormeam in locuri ascunse…unde treceau sobolanii peste tine, odata am dormit intr-un hol invelit intr-un covor.
Mancam ce gaseam. Uneori furam bani sau chiar mancare, dar asta era riscant…deci o faceam rar. Cand nu ma vedea nimeni cautam in gunoaie. Daca gaseam ceva, era o hrana copioasa dupa o foamete indelungata.
Aveam un singur rand de haine care era uzat…o pereche de tenisi de panza care erau rupti si rabdam un frig teribil uneori.

… Cum priveai oamenii care treceau nepasatori pe langa tine?…
– Asteptam sa ma observe cineva…sa i se faca mila…..
Indiferenti…asa erau….

… Ce simteai cand intunericul isi facea simtita prezenta aducand cu el asprimea gerului de iarna?…
– Teama, groaza. E greu de explicat…doar daca ai trait momentele acelea stii ce inseamna sa vina intunericul si frigul odata cu el. Nu stii unde o sa dormi…daca vei gasi vre-un loc unde sa nu ingheti…era teribil. Urasc frigul si acum.

…Care erau gandurile cu care adormeai… si care erau gandurile ce te intampinau dimineata?…
– Cand dormeam…ma gandeam la multe… ma intrebam ce am facut de traiesc o astfel de viata? De ce eu? Ce va urma maine… va fi oare cineva care sa ma ajute sa ies din situatia asta?
Cat de frig va fi noaptea? Ce o sa mananc?….etc

… Adi… ce inseamna lipsa?… cum definesti tu lipsa, un barbat, care a infruntat-o pana in cele mai adanci simtiri ale fiintei?…
– Lipsa…vrajmasul omului… Lipsa determina oamenii sa tampeasca. Sa se lepede de Dumnezeu. Sa se compromita….etc. Pentru mine lipsa nu mai e un inamic. Probabil e si o scoala a supravietuirii. Daca de exemplu vine o foamente peste noi, eu sunt obisnuit cu lipsa…nu ma sperie…dar pentru unii….e chiar fatal.

Ce ai vrea sa le spui celor care s-au saturat de casa in care stau, ca e demodata si vor alta, de mobila din sufragerie, care nu se mai potriveste cu stilul modern… celor care s-au saturat de hainele cumparate iarna trecuta deoarece acum nu se mai poarta, sunt demodate. Ce le-ai spune celor care nu se mai pot “injosi” sa manance o Eugenia, numai lucruri cumparate din cele mai scumpe locuri…?
– Vai de ei … pentru ca Dumnezeu ii va chema la judecata. As fi dat orice sa am casa pe care multi nu o mai doresc…patul acela in care sa imi pun capul si sa stau la caldura. As fi dat orice sa am parintii altora. In timp ce unii mai dorm in canale si conditii inumane, unii isi permit sa se planga de conditiile chiar minime daca ar fi.
Nu e rau sa ai….e rau sa ai si sa nu multumesti. Asta ii va lovi pe multi in ziua Domnului.

…Dar celor care le e rusine sa se mai urce intr-o Dacie… sau intr-un tren personal?…
– Dacia….daca o aveam cand am inceput misiunea…. Am umblat mult cu trenul in misiune…inainte sa am masina. Uneori mi-e dor sa merg cu trenul…asa ca imi mai fac planuri si cu trenul.

… Incotro duce nemultumirea?…
– Eu zic ca nemultumirea aduce saracia… pe langa multe rele. Dar mai presus de toate Dumnezeu este ofensat de aceasta atitudine de nemultumire a omului…cand El, da omului paine in fiecare zi.

… Cum ai defini tu acum, multumirea?…
– Recunostinta profunda care este dovedita fata de Dumnezeu si in relatiile cu oamenii.
Repet ‘ dovedita ‘

...Adi, despre timpul si modul in care L-ai cunoscut pe Dumnezeu vom vorbi intr-o alta zi … greutatile vietii te-au facut sa Il urasti o perioada pe Dumnezeu, insa acum Il iubesti din toata inima ta… ce ai vrea sa Ii spui Domnului acum?…
– Multumesc pentru cei douazeci de ani, de suferinte… Acest timp m-a facut om. Am invatat din acesti douazeci de ani, si nu as decupa nici unul din ei daca ar mai trebui sa trec pe acolo.
Inteleg ca acesti ani au fost ingaduiti pentru ca in vremurile acestea, dupa multa zdrobire, sa fiu inaltat ca o marturie a existentei si a puterii lui Dumnezeu.

… Drumul vietii te-a legat in final de Tronul Vietii… cum este sa stai langa Domnul?… Cum este sa te “hranesti” din Cuvantul Lui?…
– Este cea mai inalta pozitie pe care o poate avea un om …. Sa stea langa Domnul. Este o onoare pentru cine reuseste sa ajunga langa Domnul. Oamenii vorbesc despre El…eu vorbesc cu El. Oamenii stiu despre El…eu Il stiu pe El. Asta e diferenta. Faptul ca am ajuns langa El…se datoreaza Scripturilor.
Cuvantul lui Dumnezeu…sau Biblia…descopera dorintele lui Dumnezeu, descopera ceea ce trebuie sa fim pentru a sta langa Domnul. Biblia arata ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce va fi. Cine citeste si implineste ce este scris in Scripturi, va sta langa Domnul nu numai aici pe pamant….ci si in Imparatia Cerurilor.

Care este frumusetea din spatele greului in primii 20 de ani din viata acestui tanar, Adi Gliga? Este o viata radicala pentru Hristos, acum ! Viata lui pusa pe roata vietii, s-a invartit ametitor, zdrobitor, uluitor… insa acum, asa cum spunea el, este inaltat ca o marturie a existentei si a puterii lui Dumnezeu.
Indiferent cine esti si ce conditie materiala ai, nu lasa nemultumirea sa iti distruga viata. Am vazut astazi ce inseamna cu adevarat sa nu ai… Avem de dus o lupta spirituala, dincolo de realitatea vietii… O inima multumita este un izvor curat, cu o apa limpede ce racoreste intreaga viata… pe cand o inima nemultumita aduce cu ea din izvorul ei, amaraciune, ura, resentimente, pofta… nimic curat … nimic bun… Daca esti cazut sub povara nemultumirii mai exista speranta… si aceasta este Isus Hristos Cel care a renuntat la stralucirea Cerului pentru a se naste intr-o iesle si a trai simplu si smerit si de Dumnezeu iubit! Il gasesti pe Isus si totul despre El pe paginile Bibliei!

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Interviu Trupa Proconsul

Trupa Proconsul a debutat în anul 1999 cu piesa “De la ruşi…”, piesă care a devenit rapid un hit. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea trupei, iar cu această ocazie, baieţii se pregătesc să lanseze pe data de 28 Noiembrie, la Sala Palatului, un album intitulat “Sens Unic”. Membrii trupei Proconsul ne-au declarat că : “Fiecare piesă vorbeşte despre categorii diferite de oameni şi  despre stările lor, iar, tu, ca ascultător, eşti împins într-un mod subtil să receptezi “susurul blând” al dragostei care a fost turnată prin Duhul”.proconsul

Trupa este formată din Bogdan Marin (Bodo) la voce, Dragoş Dinca la chitară şi backing vocals, Robert Anghelescu la clape şi backing vocals, Karoly Visky la bass si Vali Petricenko la tobe.

1. Bună, băieţi ! Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să ne acordaţi un interviu. În urmă cu câţiva ani s-a  zvonit că o parte din trupa Proconsul s-a pocăit. Ceea ce era doar un zvon, s-a adeverit a fi adevăr. Ce v-a determinat să vă întoarceţi faţa către Dumnezeu, ţinând cont  de faptul că aveaţi şi aveţi succes şi faimă?

Aşa cum am mai spus şi în alte interviuri, a fost alegerea Domnului. În componenţa actuală a trupei nu suntem decât doi creştini botezaţi, lăsându-l pe Dumnezeu să işi reverse Harul şi asupra celorlalţi zece colegi (am numărat şi echipa tehnică). Cît despre succes şi faimă, acestea confirmă, încă o dată, că Dumnezeu a avut în planul Lui ca mai întâi să “tragă El clopotele” pentru noi, pentru ca mai apoi să o facem noi pentru El.

2. Ce s-a schimbat în viaţa voastră după ce v-aţi întors la Dumnezeu?

Absolut totul, începând cu credinţa şi terminând cu fapta. S-au schimbat prieteniile noastre, s-au schimbat  ordinea priorităţilor şi mesajul muzical, iar dragostea şi interesul pentru aproapele nostru au crescut exponenţial.

3. Cum au privit prietenii voştri, familia, fanii şi presa vestea convertirii a câtorva membrii din trupa Proconsul? Care a fost reacţia lor?

Câţiva dintre prieteni s-au acomodat cu noua noastră viaţă, alţii însă nu, şi s-au retras din vieţile noastre. Familia… nu se poate opune puterii regeneratoare a Duhului Sfânt, iar fanii şi presa… tocmai află “vestea” oficial, deci, încă nu ştim ce părere au.

4. V-aş ruga să ne împărtăşiţi una sau două experienţe cu Dumnezeu, experienţe pe care le-aţi avut după ce v-aţi  predat viaţa Lui.

Ca şi trupă, cea mai puternică experienţă este oprirea ploii în momentul în care trebuie sa ne suim pe şcenă. Acest “fenomen” a devenit deja o mărturie acceptată chiar şi în lumea showbiz-ului. Experienţele personaleproconsul 2 a sunt mult prea multe pentru a le povesti aici.

5. Care este diferenţa dintre viaţa trăită cu Dumnmezeu şi viaţa pe care aţi avut-o înainte?

Acum avem o conştiinţă nouă, plină de nădejdea mantuirii – a noastră şi a familiilor noastre. Muzica a trecut pe planul al doilea şi avem o Călăuză, Duhul, şi o ţintă – Dragostea. Am intrat şi noi în făgăduinţele făcute lui Avraam!

6. În 28 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti veţi avea lansarea noului album Proconsul, intitulat Sens Unic. Ce aduce nou acest album?

Acest nou album marchează o schimbare radicală în mesajul nostru, în crezurile noastre exprimate prin texte. În rest, noi am rămas aceeaşi instrumentişti, cu acelaşi stil de muzică – Pop Rock, cu o tehnică ceva mai avansată şi cu Isus, care ne aduce inspiraţia.

7. De ce Sens Unic?

Pentru că cei care participă la acest spectacol şi, prin extensie, cei care vor asculta discul, vor fi călauziţi într-un final să aleagă, din noianul de direcţii posibile, Sensul Unic – cheia mesajului din acest album. Fiecare piesă vorbeşte despre categorii diferite de oameni şi despre stările lor, iar tu, ca ascultător, eşti împins într-un mod subtil să receptezi “susurul blând” al dragostei care a fost turnată prin Duhul.

8. V-aţi dori ca la această lansare să fie cât mai mulţi creştini evanghelici? Dacă da, de ce?

Ne-am dori să vină cât mai mulţi oameni care să işi deschidă inima în faţa muzicii, în faţa  bunului simţ, în faţa dragostei şi a lui Dumnezeu.

9. Aş vrea să vorbim puţin despre planurile vostre de viitor. Am înţeles că în anul 2010 aveţi intenţia să organizaţi, alături de alţi artişti creştini, o seară de închinare dedicată lui Dumnezeu. Este adevarat acest lucru şi, daca da, aţi început să lucraţi la acest proiect?

Da, avem intenţia să organizăm un astfel de eveniment cu trupe de închinare solide şi vrem ca acest concert să fie ca o sărbatoare muzicală creştină, pe care să o împământenim ca eveniment anual. A sosit momentul să înţelegem că pur şi simplu Dumnezeu are nevoie de cât mai multă laudă şi unitate în credinţă şi că acest lucru poate fi făcut şi cu o chitară, cu un bass, cu o tobă, un ţambal, un acoredon, un nai, o harpă, un clarinet…. şi cam cu orice instrument la care vă puteţi gândi. Toate îi plac Domnului, iar dovada este talentul fiecăruia, pe care tot El l-a dat…. şi sigur nu l-a dat degeaba!

10. Am aflat, dintr-un interviu acordat de curând unui site creştin, că intenţionaţi să scoateţi un album exclusiv cu piese religioase. Pe cînd preconizaţi că acest album va putea ieşi pe piaţa din România?

Ne dorim foarte mult ca, spre sfârşitul anului viitor, cu ajutorul Domnului, să scoatem un disc cu zece – douăspreceze piese închinate Lui.

11. Pe viitor intenţionaţi să  cântaţi doar muzică creştină?

Dacă Dumnezeu aşa ne-a hărăzit, aşa vom face. Toate atârnă de vremuri şi de împrejurări.

12. Cine compune piesele ? De asemenea, v-aş ruga să ne şi spuneţi  povestea din spatele unei piese pe care voi ati compus-o.

Robert este cel care compune majoritatea pieselor, împreună cu Dragoş. Muzica este prima creată, urmând să capete un text care, de multe ori, are în spate o poveste inspirată din vieţile noastre. De exemplu, la începutul anilor 90, când încă eram apăsaţi de răul comunismului, am încercat să găsim un “ţap ispăşitor” pentru toate neîmplinirile şi nereuşitele noastre şi nu am găsit altul mai potrivit decât “De la ruşi”.

13. Cu siguranţă aţi fost şi judecaţi de unii creştini pentru că aţi continuat dupa convertirea voastră să cântaţi muzică laica. Aţi fost dezamăgiţi?

Nu suntem dezamăgiţi pentru că asta ar insemna să avem aşteptări de la oameni, pe când aşteptările noastre sunt îndreptate DOAR către Dumnezeu. El nu işi dezamăgeşte niciodată copiii!

14. Mulţi creştini au pretenţia ca un artist creştin să nu trebuiască să câştige şi să se întreţină din muzică, iar această idee a făcut ca nivelul muzicii creştine să fie unul mediocru. Ce părere aveţi voi despre acest subiect?

288 de cântăreţi, care erau în acelaşi timp prooroci şi poeţi, erau PLĂTIŢI de către împăratul David. Nadia Comăneci ar fi fost cu siguranţă mediocră dacă, în loc să se antreneze aproape 24 de ore pe zi, ar fi trebuit să se gândească ce va mânca a doua zi şi să lucreze la aprozarul din colţ. Un muzician, ca să ajungă performant, trebuie să işi dedice cea mai mare parte a timpului studiului, fără să mai pomenim de faptul că e obligat să investească sume mari de bani în tehnică. Cum poate face asta din spatele volanului unui autobuz, sau muncind cu ora pe la firmele patronilor creştini?

15. La finalproconsul 3 a, aş vrea să transmiteţi câteva gânduri celor care vor citi acest interviu.

Haideţi să îl facem pe Dumnezeu să cunoască România şi să facem ca România să îl cunoască pe Dumnezeu! Cunoştinţa îngâmfă, dragostea zideşte. Fiţi binecuvântaţi, în numele lui Isus!

Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să ne acordati acest interviu şi doresc ca viaţa voastră să rămână şi de acum încolo un exemplu pentru cei care vă privesc şi ascultă muzica voastră.

Interviu realizat de Florin Lupean

preluat de pe www.flacarainchinarii.ro

Read Full Post »

Limitarile noastre au putere asupra noastra, atat cat le dam voie… Uneori teama poate fi privita ca si un handicap. Complexele de inferioritate sunt handicapuri care fac ravagii in randul oamenilor indiferent de vartsa, de sex , etnie sau conditie sociala… Facem astazi cunostinta cu un barbat care nu s-a lasat intimidat de limitarile trupului, de privirile intrebatoare si curioase ale trecatorilor, ale cunoscutilor si ale prietenilor…

Buna Dan!

Tânăr… plin de viaţă… cu o dragoste profundă pentru Dumnezeu şi pentru oameni…

Dan… m-a impresionat foarte mult povestea vieţii tale…

Eşti un bărbat, puternic, inteligent, cu o voinţă de invidiat… Acestea sunt doar câteva caracteristici pe care le-am observat în puţinul timp în care ne-am cunoscut!Dan-interviu2

Salutare.

Mulţumesc pentru aprecieri, dar sunt doar un om ca şi toţi ceilalţi… puternic în unele situaţii dar mai slab în altele. Inteligent… deja mă copleşesc complimentele. Eşti amabilă, n-am făcut un test IQ dar îmi place să spun că omul cât trăieşte învaţă… şi când moare învaţă să moară.

Ceva special te face sa fii deosebit de ceilalţi oameni si anume un handicap locomotor…

Sa o luam cu începutul… cum s-a ajuns aici…? Te-ai născut cu handicapul acesta sau a fost un accident ulterior?

Da. Un handicap locomotor mă face să fiu un om după care ceilalţi încă mai întorc privirea. Eu zic că nu e cine ştie ce mare problemă această dizabilitate pe care o am de la naştere. E doar un mers altfel decât al tău. Mulţi mă întreabă dacă mă dor picioarele, dacă mi-e greu şi aşa mai departe. E ceva normal, poate nu doar în România. Sunt oameni care întreabă asta dintr-un soi de milă care îi face să exclame: “Săracu’”, alţii chiar sunt interesaţi de subiect, ba mai se gândesc şi la variante de vindecare, operaţii sau tratamente şi terapii. Poate te întrebi care e răspunsul meu. De obicei spun aşa fetelor care întreabă:

Ai purtat vreodată tocuri o zi întreagă şi la un moment dat să îţi vină să dai cu pantofii … să nu-i mai vadă nimeni…?

Băieţilor încă nu le-am găsit un răspuns special dar uneori le dau şi lor acelaşi exemplu, al unei fete care poartă tocuri. Cred că e cel mai potrivit. Până la urmă pe cine nu l-a durut picioarele niciodată. Legat de handicapul meu, eu am o vorbă: „Nu gândim cu picioarele!”

In general, intr-o familie in care este un copil cu un handicap, exista tendinta ca acel copil sa fie inchis intr-o lume diferita de lumea reala din jurul lui… Cum s-a raportat familia ta, in cazul tau?

Pot să îţi dau dreptate. Unele persoane cu dizabilităţi trăiesc într-o lume perfectă, un turn de fildeş sau cum vrei să îl numeşti. Eu am avut şansa unei familii care nu m-a închis într-un astfel de turn. Am frecventat o şcoală normală, am avut prieteni normali. Înţeleg prin „normal” faptul că nu era o şcoală specială pentru „handi”. Pe lângă acest fapt am mai avut şansa de mic copil să merg anual până în 1998 la un centru de recuperare lângă Moneasa (Arad) unde am cunoscut foarte mulţi copii, tineri sau „oameni mari” (aşa le spuneam când eram mic), care aveau tot felul de handicapuri. Aşadar am văzut cum e şi de o parte şi de alta, prin prisma celor pe care i-am cunoscut.

Acum am 29 de ani şi pot să spun că în timp am învăţat că lucrul important pentru orice om cu handicap sau complexe este acela de a ieşi din pătrăţelul său şi să înţeleagă că nu e singurul care se confruntă cu problema pe care o are.

Cum ai ajuns sa Il cunosti si sa il iubesti atat de mult pe Dumnezeu?

Asta nu e o întrebare prea uşoară sau una la care să pot răspunde repede. Cred că Dumnezeu m-a lăsat să ÎL cunosc treptat. De mic mergeam la biserica ortodoxa din sat alături de bunica mea. Era ceva interesant din câte îmi amintesc acum. Îmi plăcea să o văd rugându-se seara destul de mult. Nu ştiu ce se ruga, nu ştiu ce îi spunea Lui Dumnezeu, dar acum când mă gândesc mi-ar plăcea să ştiu şi să mă rog şi eu aşa.

Dumnezeu este cel care îmi spune în mii de feluri că mă iubeşte şi am înţeles asta destul de târziu cred. Acum frecventez o biserică evanghelică şi mă bucur de faptul că Dumnezeu continuă să îmi spună că mă iubeşte. Evit să spun cultul din care fac parte din vara lui 2008, tocmai pentru că nu îmi plac etichetele. Ceva asemănător voiam să spun şi mai sus despre „a ieşi din pătrăţel”. Până la urmă trebuie să înţelegem fiecare că nu cultul, nu religia ci credinţa este cea care mântuieşte. Poţi foarte bine să fii „evanghelic” cu numele şi să învârţi în mămăligă sau smoală printre flăcările iadului. Iar dacă vrea cineva să fie mântuit sau să îşi depăşească handicapul, asta trebuie să facă: să dea jos eticheta de „pocăit” , „baptist”, „penticostal”, „evanghelic” sau „handicapat” şi să îşi repete mereu că se poate.

Care iti sunt pasiunile?

Computerele, limba engleză şi versetele biblice, sunt trei din pasiunile mele. Dacă m-ai pune să fac un clasament nu aş putea chiar dacă normal ar fi să spun că Biblia e pe primul loc. Chiar dacă pentru unii pare imposibil cele trei pasiuni se înţeleg foarte bine între ele. Recunosc că ar trebui să citesc mai mult Biblia, dar cine o citeşte suficient de mult?

Sunt o fire sociabilă şi cred că asta m-a făcut să îmi placă partea umanistă a disciplinelor şcolare, în special limba engleză iar acum asta îmi este foarte utilă.

Computerul îmi ocupă destul de mult timp aproape zilnic şi îmi place să învăţ de fiecare dată câte ceva în fiecare pasiune pe care o am.

Cu ce te ocupi tu… ce lucrezi, pentru ca ai un serviciu…

Da, aşa e. Pasiunea mea pentru computere şi internet m-a făcut să şi lucrez în domeniu pentru Asociaţia Smiles, o fundaţie cu sediul în Cihei, lângă Oradea. Pot să spun că de fapt suntem o echipă care aducem zâmbete pentru cei pe care îi ajutăm într-o formă sau alta. Atunci când am intrat în această echipă mi s-a spus că pentru a fi parte din ea trebuie să fiu puţin nebun. Am luat-o ca pe un compliment cand mi s-a spus că într-adevăr sunt.

Pe lângă faptul că realizez site-ul românesc al Asociaţiei Smiles, sunt implicat şi în proiectul nostru de “tenis în scaun rulant”.

Participarea mea în acest proiect a fost încă de la început o provocare, mai ales că nu sunt dependent şi nici utilizator de scaun rulant (cărucior). Într-un fel acest proiect mi se pare potrivit pentru că prin el oricine participă poate învăţa ceva ce am mai spus deja de două ori, anume a depăşi condiţia de persoană cu handicap.

Ce te-a determinat sa iesi de sub povara psihica a handicapului si sa incerci sa “faci ceva”?

Spuneam la început că sunt un om ca toţi ceilalţi. Puternic în unele situaţii, slab în altele. Ieşirea de sub povara handicapului nu se face uşor. Sunt un om optimist, un angajat cu “zâmbetul” în fişa postului, un tânăr care a avut şi are familia alături şi nu în ultimul rând cred că şi Dumnezeu a avut partea Lui în toată povestea asta.

Acum mi-am adus aminte întrebarea cuiva:

“Dacă eşti căzut şi vrei să te ridici ce faci? Te străduieşti să te ridici. Dacă renunţi unde rămâi? Jos, căzut. Asta te face să nu îţi îndeplineşti dorinţa de a te ridica. Ce îţi rămîne de făcut este să găseşti modul potrivit de a te ridica.”

Ce te determina sa ii ajuti pe alti tineri cu handicap locomotor sa cunoasca lumea reala, sa comunice, sa relationeze cu ceilalti?

Nu sunt eu cel care îi ajută. Sunt doar un om optimist, sociabil şi căruia îi place să zâmbească. Oamenii nu sunt făcuţi să fie solitari. Nici măcar doar el unul şi Dumnezeu izolat toată viaţa. Nicidecum. Mie îmi place să vorbesc, să ascult, să comunic şi asta e tot ce fac atunci când am ocazia. Fie că vorbesc româneşte sau engleză oamenii au întodeauna ceva bun de spus şi lucruri pe care le pot învăţa indiferent de vârstă, sex, etnie, rasă sau religie.

Care iti sunt planurile de viitor?

Nu prea îmi place întrebarea cu „planurile de viitor” … de parcă ar fi planuri despre trecut

Nu ştiu ce să zic. Chiar dacă de multe ori am nevoie de timp mai mult pentru a lua o decizie privind ceea ce urmează să fac, îmi place să fiu şi spontan şi să acţionez fără a mai sta pe gânduri.

Îmi doresc să fiu în continuare implicat în ceea ce fac acum în cadrul Asociaţiei Smiles. Asta mă face să mă simt împlinit „profesional” iar pe plan personal, desigur că îmi doresc multe … dar toate la timpul lor, şi o soţie, şi copiii.

Interviu realizat de Nicoleta Pascu

Atunci cand te simti inferior, cand esti nemultumit sau simti ca trebuia sa ai mai mult, mai frumos, mai… mai… mai… amintesteti ca dincolo de lumea ta traiesc oameni care cu toate ca au un motiv plauzibil sa faca asta, nu o fac, ci aleg sa se increada in Dumnezeu, sa isi ia limitarile in mana si sa porneasca la drum, deaoere avem o singura viata pamanteasca si ea trebuie traita la valoarea maxima la care am fost creati sa o traim.

Atitudinea este parte din bucuria sau tristetea noastra!


Read Full Post »

Solista, compozitoare si lider de inchinare… sunt doar cateva din caracteristicile acestei tinere, in varsta de 30 de ani, originara din Bocsa, judetul Caras Severin…. Locuieste in Timisoara din 1998.

Simona… ce te-a adus in Timisoara?DSC_5413

…Adevarul este ca nu am dorit sa ajung aici…Am incercat sa ajung la facultate in Bucuresti. Nu am fost admisa asa ca am ramas acasa o perioada de timp.

Nereusita mea ( esec…cum l-am vazut eu atunci…) nu m-a descurajat…totusi…

Si…am stat sa vad ce se intampla.

In aceasta perioada am auzit de Scoala Biblica “ Christos pentru Romania “…L-am intrebat pe Domnul daca sa vin, Domnul mi-a zis ca da si…asa am ajuns in Timisoara…

Am facut 2 ani de Scoala Biblica apoi facultatea de Asistenta Sociala si Psihologie…

Tot in perioada asta am cantat cu Christos pentru Romania…care acum e Cristocentric.

Perioada in care am cantat cu trupa a format in mine stilul in care cant si acum. Am invatat multe insa am renuntat la trupa pentru ca am dorit sa ma asez intr-un singur loc de slujire.

Ai ales sa folosesti darul cu care Dumnezeu te-a inzestrat… Vocea deosebita… urechea muzicala… Pentru cine canti?

😀

Darul acesta de a canta e de la Domnul…asa ca tot pentru EL cant… Nu as putea sa cant pentru alt motiv. De fapt nici nu prea ascult alta muzica decat crestina tocmai pentru ca prin muzica ma inchin Lui Dumnezeu, chiar si atunci cand ascult muzica tot ma inchin. Cu atat mai mult cand o cant.

Ce inseamna pentru tine muzica in general sau, altfel spus, ce caracterizare de moment ai da muzicii in sine?

Muzica….? Pfuu…. muzica este modul de a comunica cu Domnul…unul din modurile in care vorbesc Lui Dumnezeu si prin care-mi vorbeste. Dar este cel mai profund mod prin care imi unesc inima cu EL.

A fost muzica intotdeauna un mod al tau de exprimare a sentimentelor, a trairilor profunde?

Muzica nu a fost intotdeauna modul in care imi exprim emotiile, trairile. Mai este si scrisul. Imi place mult sa scriu si cel mai adesea scrisul e pentru mine mai profund chiar si decat muzica…doar cateodata. 😀 Cand scriu parca intru intr-o lume aparte…in care pot indrazni sa ajung departe…

Sa luam putin pe rand caracteristicile pe care le-am insirat la inceputul interviului…

Ca si solista, care sunt genurile muzicale care te reprezinta cel mai mult?

Imi place mult gospel, jazz si DC Talk, Toby Mac :D

Sunt foarte diferite ca si stiluri muzicale…e adevarat dar imi place mult si un stil si celalalt. Conteaza mult insa si cine canta muzica. E important sa stiu ca ascult ceva ce e experimentat. Asta aduce ungerea Lui Dumnezeu peste cantec. Iar ungerea aduce vindecare, eliberare. In fond asta e cel mai important.

Ce trebuie sa mai detina un solist ca sa atraga publicul, sa se faca placut, ascultat… … pe langa voce bineinteles si ureche muzicala?

Fundamental este sa fii real. Din punctul meu de vedere asta e tot ce conteaza. Ceea ce esti dincolo de ceea ce canti se transmite. Relatia cu Dumnezeu impregneaza tot ceea ce facem, tot ceea ce suntem. Daca inima mea il cunoaste pe Dumnezeu, cunoaste tainele Lui, atunci asta voi transmite. Adica inima Lui Dumnezeu care este plina de dragoste. O voce buna este o conditie clara insa nu este tot ceea ce ai nevoie. Inima da tonul cantecului.

Sa trecem la cea de-a 2a caracteristica, din viata ta muzicala…

Compozitoare… In primul rand… Scrii doar versurile sau si muzica?

Scriu versuri si scriu si muzica. Nu am un mod anume in care fac asta. Uneori aud muzica, in mine. Alteori sunt inspirata sa scriu versurile mai intai. Depinde foarte mult de momentul in care se intampla sa compun. Depinde de stare care o am atunci. Fiecare piesa pe care am compus-o are propria-i istorie, propria ei traire.  Asa ca mai degraba…in primul rand se scrie povestea, apoi vine muzica…

Care este procesul unei compozitii?

Sa compui e ca si cum ai face o declaratie de dragoste celui pe care-l iubesti. Mai intai astepti sa vina ceva…un cuvant sau un murmur apoi incepi sa pui cap la cap toate pana ii dai o forma. Cam asa arata si scrierea unei piese. Munca…cizelare…finisare..iar cand e finalizata trebuie sa surprinda ca si o mireasma care iti taie rasuflarea…

Ce te inspira in crearea melodiilor?

Cred ca sursa tuturor inspiratiilor este Dumnezeu.

Cea de-a treia caracteristica, specificata la inceput este lider de inchinare… Iti desfasori activitatea de lider de inchinare in Biserica Agape din Timisoara…

😀

E o slujba grea. Sa fii lider inseamna sa muncesti mai mult decat toti si sa iti asumi responsabilitati mari, sa accepti provocari care te depasesc… Sunt in Agape din 2007. Si la inceput nu am fost implicata in inchinare. Dimpotriva, chiar am stat departe. Insa prietenii mei tot au insistat sa merg si sa vorbesc cu pastorul de inchinare, sa dau o auditie sa merg la cor. Si am reusit sa merg 😀 spun am reusit pentru ca nu totdeauna sunt curajoasa. Am dat auditie…abia am cantat ca eram emotionata…si apoi am stat in cor o perioada. Dupa un timp, impreuna cu inca alte 3 persoane am fost numite oficial in slujba aceasta. Dupa cum spuneam nu e o slujba deloc usoara…Sa conduci inseamna sa infrunti tu primul dusmanul, inseamna sa fi in regula cu totul in viata ta. Cuprinde o multime de responsabilitati sa conduci. Nu e deloc ravnitoare :))

Ce inseamna pentru tine inchinarea… cum o percepi si cum o transmiti mai departe?

Pentru mine inchinarea este un mod de viata. Si chiar si in cele mai mici aspecte ii este dedicata Lui Dumnezeu. Asta inseamna inchinare pentru mine. Nu muzica. Muzica poti face oricand. Insa inchinare este relatia cu Dumnezeu. A fost o perioada in viata mea…cu multi ani in urma, cand credeam ca inchinarea inseamna muzica pe care o canti la biserica si incercam sa fac asta cat mai bine. Insa nu era suficient pentru inima mea. Cand am venit in Timisoara, la Scoala Biblica, un pastor a vorbit despre acest subiect, spunandu-ne ca atunci cand te inchini trebuie sa treci cantarea prin filtrul vietii tale si daca te inchini Lui Dumnezeu cu modul de a trai atunci te inchini cu cantarea, daca nu… A fost o revelatie pentru mine ceea ce a spus si viata mea s-a schimbat de atunci. S-a schimbat in sensul ca am inteles ca asta e de fapt ceea ce trebuie sa fac, si zi de zi muncesc la acest lucru.

Ce inseamna pentru tine sa fii lider de inchinare?

Sa fiu lider de inchinare? Hmm…Am atins cateva aspecte mai sus… Pentru mine asta inseamna o slujba.

Care crezi ca sunt motivele sau meritele pentru care ai ajuns lider de inchinare in aceasta biserica?

Nu am ajuns aici pentru ca merit ceva mai mult…nu consider asta nici o clipa si nici nu am considerat. Inseamna o mare raspundere pentru mine sa fiu lider de inchinare. Si nu e o raspundere care priveste timpul de inchinare ci este o raspundere care priveste viata mea personala. Modul in care traiesc, ce vorbesc, ce ascult, etc. Tot ceea ce sunt zi de zi marcheaza modul in care conduc inchinarea si respectiv oamenii cu care ma inchin Domnului. Lucrurile acestea sunt ca niste poveri pentru mine pe care am ales sa le port din dragoste. Nu reusesc in fiecare zi…Sunt multe zile in care gresesc, pacatuiesc, falimentez inaintea Lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Si de multe ori ma simt nevrednica sa slujesc. Ma lupt cu ganduri. Ma lupt cu lucruri sau pacate care cauta sa mi infasoare viata…Insa L-am vazut intotdeauna pe Dumnezeu ca fiind credincios fata de mine, ridicandu-ma, curatindu-ma si reabilitandu-ma. Repet….nu am un merit anume pentru care am ajuns sa slujesc ca si lider. Cred doar ca Domnul m-a gasit apta sa duc mult si de asta mi-a incredintat slujba asta. Si spun asta cu toata inima. Pentru ca de multe ori atunci cand urc pe scena e ca si cum merg la lupta. Inchinarea inseamna si un mod de lupta spirituala. Dumnezeu aduce eliberare si vindecare prin inchinare.

Ce simti atunci cand urci pe scena?

Cand urc pe scena…adesea…cu mintea mea ma opresc la primele trepte si las tot ceea ce sunt eu acolo. Renunt la tot. Si ii spun Domnului ca sunt gata sa-i slujesc detasat de ceea ce sunt, detasat de ceea ce iubesc sau visez. Nu poti in alt mod…adica eu nu pot. Ori ma golesc de mine insami si merg sa slujesc ori nu am toata inima si asta inseamna ca nu slujesc

Publicul este in general impartit in cel putin 2 tabere… receptiv sau indiferent. Cum te raportezi de acolo, de pe scena la partea de public “indiferent”… (te demoralizeaza, te provoaca)?

:)) Publicul… …de sus, de pe scena se vede tot…orice zambet sau incruntare…asa ca iti poti inchipui si singura ca de cele mai multe ori cant cu ochii inchisi :)) Intr-adevar nu toti vin sa se inchine…unii oameni gasesc de-a dreptul in plus timpul de inchinare… Au fost perioade in viata mea cand eram complet demoralizata de atitudinea unora…si mergeam acasa crezand ca eu sunt problema si chiar sufeream. Incercam sa fac ceva si vedeam cum muncesc degeaba… Pana cand Domnul mi-a dat revelatia asta sa inteleg ca a te inchina inseamna sa alegi sa faci asta. Asa cum aleg sa iubesc tot asa aleg sa ma inchin… Din acel moment nu a mai fost lupta mea. Dumnezeu m-a constientizat ca nu ii pot convinge eu pe oameni… De multe ori, in inchinare Dumnezeu ma provoaca sa fac lucruri care sa-i scoata pe oameni din confort…si este alegerea mea daca vorbesc ceea ce Dumnezeu imi spune sa vorbesc. Si fac asta….si cred ca Dumnezeu ii atinge si pe cei care sunt mai departe cu inima… Dar in rest e domeniul Duhului Sfant.DSC_5412

Simona… ca si femeie… ce te defineste? (cine esti tu …?… ce iti place sa faci?… care sunt lucrurile care te atrag cel mai mult?)

Spre surprinderea unora :)) Simona Loga e o femeie absolut normala. Absolut unica dar normala. Sunt un om cu vise, pasiuni… Inima mea e plina de vise, de dorinte care mai de care mai indraznete… Visez sa scriu o carte…sau mai multe… Am multe asteptari in inima mea si stiu ca Dumnezeu este cel care implineste tot ceea ce sunt. In primul rand imi plac ochii albastri. Apoi culoarea roz. Imi place sa cant 😀 dar imi place enorm de mult si sa scriu. Si imi place sa vorbesc despre ceea ce a facut Dumnezeu in viata mea. Dragostea Lui Dumnezeu defineste viata mea…

…chiar foarte recent am avut o revelatie despre ce inseamna sa stii dar mai mult ce inseamna sa iubesti. Dumnezeu mi-a aratat ca, sa iubesti…neconditionat e mai puternic decat sa stii…spun asta pentru ca am crezut ca daca stiu cum sa lupt, este cheia succesului…Ei bine….Dumnezeu s-a oprit in dreptul meu si mi-a spus ca, sa iubesc inseamna sa dau viata… Pentru ca dragostea neconditionata a Lui Dumnezeu mi-a dat viata si asta defineste ceea ce sunt.

Interviu realizat de Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Cristian Barbosu s-a născut, a copilărit şi a făcut şcoala în Arad. Pentru o scurtă perioadă de timp a lucrat ca şi vameş, iar în anul 1991 a plecat să studieze teologia la Moody Bible Institute din Chicago şi Dallas Theological Seminary. Din 2003 până în prezent este doctorand la Trinithy Evangelical Divinity School. Este căsătorit cu Anne şi are două fetiţe, Tara şi Fiona.

Florin: Bună, Cristi. Aş dori pentru început să ne spui care sunt pasiunile tale…

Cristian B: Salutare…Îmi place muzica şi foarte mult natura. Eram şi sunt un  pasionat de munte. Îmi place de asemenea să citesc şi acest lucru îl fac cu plăcere.

Florin: Să vorbim  acum despre copilăria ta. Ştiu faptul că nu după mult timp de la naşterea ta părinţii tăi s-au despărţit. Cum ţi-a influenţat acest eveniment viaţa?

CristianCristian_casual_3 B: Am avut parte de o copilărie interesantă, nu pot să zic nefericită, dar faptul că părinţii mei s-au despărţit când eram foarte mic a influenţat viaţa mea. Mama era foarte mult timp plecată la facultate, iar bunicii mei cu care am crescut în Curtici, timp de aproape 12 ani, au încercat să compenseze lipsa părinţilor mei şi au făcut-o destul de bine. Am avut perioade în care îmi puneam întrebări de genul: de ce eu nu am aceeaşi conjunctură parentală cum au ceilalţi colegi şi prieteni de-ai mei? De ce eu nu pot juca fotbal cu tatăl meu? De ce o văd pe mama atât de rar?…Dar, repet, au fost frământări şi nu pot să spun că Dumnezeu nu mi-a dat o copilărie fericită.

Florin: Ajuns la vârsta adolescenţei, ai intrat într-un grup de tineri care te-au influenţat negativ. Ce influenţă a avut asupra ta acest grup?

Cristian B: Eu am venit în Arad în anul 1983, de la Curtici. Eram în clasa a-7-a, treceam în a-8-a şi eram exact la vârsta trecerii în adolescenţă. Căutarea identităţii este problema cu care  m-am confruntat , o problemă clasică, o problemă cu care se confruntă majoritatea tinerilor. Am venit la oraş unde lumea ştia de modă şi de stil…vorbim aici de formaţia de muzică pe care o asculţi şi cu cine te înfrăţeşti. Toate astea în acel timp îţi dădeau un statut. Am ajuns la un liceu bun şi încercam cât ţinea de mine să ajung într-un grup care să îmi ofere un anumit statut mai privilegiat în cadrul şcolii. Am început să mă ataşez şi eu celor care încercau printr-un anumit gen de muzică (Havy Metal, Metalica) şi un anumit stil de îmbrăcăminte să îmi creez o apartenenţă la un asemenea grup. A fost un anturaj care în acel moment, în aceea vreme, îmi dădea  un fel de curaj şi o motivaţie de a fi altfel, de a fi respectat. Asta a fost în timpul liceului.

Acel grup m-a afectat dintr-o anumită perspectivă, referitor la obiceiurile pe care le-am regretat mai apoi, şi anumite obiceiuri care din fericire nu s-au prins de mine (băutură, fete, ţigară etc.). De asemenea am căpătat un anumit limbaj, dar în special mi-a afectat atitudinea.

Florin: În acea perioada erau momente când regretai ceea ce făceai?

Cristian B: Ceea ce îmi aduc aminte sunt dimineţile când mă trezeam sau nopţile târzii în care veneam acasă de la chefuri unde eram parcă ridicat deasupra realităţii pentru 2-3 ore, însă după aceea aveam un gust amar. Ceea ce îmi pare rău acum este faptul că, deşi ştiam de acel gust amar, totuşi atracţia şi plăcerile de moment câştigau lupta în viaţa mea. Aceste momente le regret acum .

Florin: Aş vrea să vorbim puţin de momentul în care te-ai întors la Dumnezeu. Cum s-a întâmplat acest lucru ?

Cristian B: Pot să spun că apropierea de Dumnezeu a venit din două direcţii.

Dumnezeu are un plan al Lui şi în clasa a-IX-a, El m-a pus în bancă cu singurul pocăit din clasă, iar pe vremea aceea erai obligat să stai în bancă cu cine erai pus. Aşa că a trebuit să îndur stilul acestui om pe care la început l-am privit cu nişte ochi mai ciudaţi, dar mai apoi am observat că, dincolo de aparenţe, acest om avea în el anumite valori şi  căutări pe care le aveam şi eu. Atunci când discutam cu el sau se ruga cu mine, simţeam ceva ce aş fi vrut să am. În acea perioadă am avut momente în care eram cercetat de Dumnezeu, iar anturajul în care mă învârteam îmi producea indigestie sufletească şi nu mă împlinea; treptat însă, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa mea. Colegul meu de bancă m-a ajutat să văd că există oameni ai lui Dumnezeu cu adevărat.

În acel timp mergeam foarte mult în munţi. În anul 1985, undeva în munţii Retezat, Dumnezeu mi-a vorbit prin frumuseţea şi complexitatea creaţiei. Atunci am început să îmi pun întrebări foarte profunde legate de tot ceea ce vedeam în jurul meu. Acolo am întâlnit un băiat credincios, Daniel Mariş, care azi slujeşte ca pastor la biserica Golgota din Bucureşti. Împreună cu el am avut multe discuţii. L-am ascultat tocmai datorită cadrului de respect pe care l-am găsit în Vali (colegul meu de bancă) şi în bunicul meu. Am văzut atunci încă un om care a fost pentru mine o mărturie. El mi-a răspuns la întrebări şi m-a călăuzit spre Scriptură, biserică şi un grup de tineri. Coborând de pe munte, am avut  o experienţă care a fost un “Sinai” pentru mine.

Am început apoi încetul cu încetul să mă integrez într-o comunitate de credincioşi, chiar dacă la început eram unul din cei mai şmecheri. Întoarcerea mea la Dumnezeu a fost o răstignire a firii cui cu cui, zi de zi. Nu a fost o experienţă radicală, dar a fost un proces, iar în anul 1990 m-am botezat în biserica din Curtici de ziua de naştere a bunicului meu.

Florin: Ştiu că nu după mult timp de la întoarcerea ta la Dumnezeu ai studiat la Moody Bible Institute. Cum ai ajuns acolo?

Am ajuns la Moody în vara anului 1991 prin harul lui Dumnezeu. Niciodată nu m-am gândit că o să ajung pastor. Pe vremea aceea lucram în vama din Nădlac şi a fost chiar hazlie schimbarea funcţiei mele devenind din vameş – pastor, însă aşa lucrează Dumnezeu. Cineva m-a pus în contact cu Institutul Moody pentru cursuri prin corespondenţă. Era aproape imposibil să fiu acceptat la un institut din România, fiindcă locurile erau limitate. Dumnezeu m-a ajutat să studiez  patru ani teologia  în Chicago. Apoi am  continuat masteratul în teologie la Dallas Theological Seminary, iar în ultimii trei ani am lucrat pentru doctorat în Chicago. Sunt ani pe care îi consider cei mai roditori din viaţa mea, în sensul maturizării spirituale, a vocaţiei pe care o am şi a chemării mele, respectiv mi-am definit chemarea, direcţia şi pasiunea pe care o am pentru lucrare.

Florin: Ne povestesti câteva  experienţe care te-au marcat de-a lungul vieţii ?

Cristian B: Sunt 3 experienţe care şi-au pus amprenta în viaţa mea. Prima a fost în anul 1989 când a venit vremea recrutării mele în armată. Comuniştii m-au trimis într-un detaşament de munci, unde o parte din cei care lucrau acolo erau fie puşcăriaşi, fie dizidenţi politici sau alte aşa zise “gunoaie ale societăţii”. Nu a fost uşor pentru că eram trataţi la un nivel subuman. Nu pot însă să regret acea perioadă fiindcă a fost o  perioadă de testare a credinţei mele. Acolo El a făcut o minune. Împreună cu mine în aceeaşi unitate, în aceeaşi grupă, acelaşi pluton, într-un pat supraetajat eram eu şi colegul meu de bancă, Vali. Dumnezeu a aranjat să fim împreună şi cred că dacă el nu era, mi se puteau întâmpla multe.

O altă experienţă a fost participarea mea la festivalul “Cântarea României”, un festival unde, într-un sistem pyramidal, Guvernul Comunist cerea tuturor, din toate câmpurile muncii, să participle la această competiţie. Mie îmi plăcea poezia şi m-am hotărât să particip pentru a scăpa 2-3 zile de muncă. Am ales poezia “ Decebal  către popor” şi  tot  Dumnezeu m-a ajutat să trec de faza locală şi regională şi să ajung până în finala naţională. Reprezentând armata, acei oameni au ţinut neaparat să fiu pregătit din toate punctele de vedere, fiindcă reputaţia lor era în joc. În sală veneau multe cadre înalte din Guvernul de atunci, iar pentru a-i reprezenta cu cinste au angajat un actor de la Teatrul Naţional din Oradea care a venit să mă înveţe arta vorbirii în public. Competiţia era formată din 3 secţiuni. Eu trebuia să prezint o poezie, un recital şi un eseu. Actorul respectiv s-a ocupat de mine, iar Dumnezeu m-a ajutat şi am reuşit să câştig una din cele trei secţiuni, iar la celelalte să iau locuri bune. Atunci nu aveam  habar că în următorii ani Dumnezeu îmi va schimba viaţa şi că de fapt toată vocaţia şi profesia mea se va învârti în jurul unui amvon, care nu e altceva decât o reprezentare publică a Cuvântului lui Dumnezeu care implică arta retoricii. Ironic vorbind, Dumnezeu a folosit comunişti, care au plătit un actor să mă pregătească  pe mine ca în următorii ani să mă poată trimite în lucrare.

Ultima experienţă despre care vreau sa vorbesc este aceea că am reuşit să fiu în anumite ocazii, în momente de evanghelizare sau interacţiune pe linie spirituală, cu tineri care făceau parte din nişte benzi din Chicago ( Cobra Chings, Pipols), care m-au  ajutat nu doar să rămân tare în credinţă, dar şi să înfrunt nişte întărituri ale lumii acesteia. Una este să vorbeşti cu un om civilizat pe stradă şi alta e să vorbeşti cu un om de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Nu ştii niciodată dacă se enervează şi dacă vei deveni o victimă sau nu. Aceste situaţii prin care am trecut mă ajută acum în lucrarea pe care o am. De  exemplu  în biserica noastră am botezat doi rockeri în ultimele luni, iar zilele acestea am primit o scrisoare de la un musulman care este în puşcăria din Arad, cu acest om am început deja să mă întâlnesc, iar în aceste momente el este foarte aproape de Dumnezeu .

Aceste experienţe m-au ajutat să ies din acvariu şi să învăţ să înot în apele tulburi ale acestei lumi unde Isus ne trimite să pescuim şi să fim pescari de oameni.

Florin: Acum eşti pastor şi  lucrezi cu tinerii. Care crezi tu că sunt cele mai mari nevoi ale  tinerilor  din acestă  generaţie?

Cristian B: Nu aş vrea să le cataloghez ca supreme anumite nevoi, oricum ele sunt multe. Una din nevoile tinerilor de azi este o nevoie a contextului în care trăim şi acesta ţine de relaţia cu părinţii. Eu încerc cât ţine de mine să educ tinerii în direcţia respectivă, dar pe de altă parte e mult mai greu să educi părinţii. Mulţi dintre tineri au ajuns unde au ajuns datorită lipsei de grijă parentală, a lipsei de timp alocat pentru ei, a dialogului, a lipsei deschiderii şi transparenţei. Aceste lucruri nu le dau şcoala şi nici biserica, ci doar părinţii. Tinerii de azi trăiesc într-un context mai dificil decât celelalte generaţii. Nu e vorba de război şi regimul comunist, ci e vorba de ispite cum ar fi internetul sau postmodernismul, unde gaseşti multe lucruri bune, dar şi multe prăpastii…  groaznice.

Florin: Să vorbim puţin despre pornografie, ea fiind  o mare problemă a tinerilor creştini din ziua de azi. Ce sfat le poţi da în această direcţie?

Cristian B: Ca şi români nu suntem defavorizaţi. Suntem latini şi balcanici, având un fel de iz otoman, ceea ce înseamnă o înclinaţie spre dezmăţ şi lucruri care ţin mai mult de plăcere şi de aceea, din punctul meu de vedere, ispitele care ne distrug le vedem pe străzi, pe ecrane şi în ziare. Ele sunt lipsa de indecenţă, imoralitatea, tentaţia pornografiei şi cred că aceste lucruri ajung sa fie mari obstacole în viaţa personală a fiecărui om, pentru că relaţiile tale maritale şi premaritale sunt afectate de obiceiuri şi păcate care ajungi să le ai din cauza pornografiei. M-am luptat şi mă lupt cu mulţi băieţi căutand să îi ajut. Soţia mea deasemenea lucrează cu fete care au căzut în curvie, autosatisfacere, nuditate şi dependenţă de pornografie. Nu sunt lucruri uşoare, trebuie tratate fiecare în parte. Pentru a scăpa de ele este nevoie de o bună perioadă de timp, multă disciplină şi efort.

Florin: Este nevoie ca persoanele dependente de păcate sexuale să găsească un mentor?

Cristian B: Sunt anumite păcate cu care nu poţi să te lupţi de unul singur. Ai nevoie de un om spiritual, preferabil de acelaşi sex, în care să ai încredere şi respect. Împreună cu acel om să te întalneşti în mod regulat. În acelaşi timp trebuie să fii deschis pentru a răspunde la anumite întrebări clare şi directe despre problemele tale.

Florin: În  final transmite-le un mesaj tinerilor care vor citi acest interviu.

Cristian B: Eu cred în ei şi îmi doresc ca  Dumnezeu să le dea acel discernământ de a alege între ceea ce contează cu adevărat şi ceea ce pare că ar conta. Vreau ca ei să stea lângă Dumnezeu, să lupte pentru valorile creştine şi să nu uite că, dincolo de toate ofertele lumii, oferta lui Hristos este cea care aduce garanţie, împlinire, un viitor şi o veşnicie.

Interviu realizat de Florin Lupean

Read Full Post »

Older Posts »