Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Jurnal de calatorie’ Category

Jurnal de călătorie

Lagos, Nigeria

Partea 2

Primul stat care se învecinează cu Lagos este Ogun. Autostrăzile cu două benzi au porţiuni foarte bine întreţinute dar şi zone cu gropi, cratere, denivelări foarte mari. Nu poţi străbate nici 10 km fără să nu întâlneşti pâlcuri de poliţişti care stau la ciupite. Asta, pentru că e sărbătoare şi traficul este foarte mare. Unii sunt mai lejeri, fac semne dar nu sunt categorici. Alţii mai hotărâţi, intră în discuţie, aşteptând să li se întindă 50, 100 de naira. Cel mai grave atunci când încep să ceară toate documentele la analizat. De la permis de conducere la asigurări, împuternicire etc. Blochează străzile cu butuci, saci cu nisip sau cauciucuri pentru a obliga maşinile să încetinească. Nu este diferenţă între oraşe, pe o rază de 450 de km. Parcă ai sta pe loc. Aceleaşi tarabe din lemn, aceeaşi îmbulzeală. Doar nisipul este de un roşu aprins, care se depune pe frunzele palmierilor şi al tufelor, dând impresia de toamnă. Pe marginea drumurilor cisterne răsturnate, maşini incendiate sau accidentate. După cum arată, se vede că evenimentul a avut loc demult, dar nu a fost nimeni să le colecteze. În cazul în care autostrada este blocate de vreun accident sau în cazul în care drumul este prea deteriorat pentru a se circula pe el, maşinil e trec lejer pe contrasens, pe autobandă, formându-se un drum normal cu două sensuri, ca apoi să treacă din nou pe sens. Prima reacţie la un drum blocat este „jaf”. Imediat maşinile se întorc, fără să mai întrebe ce se întâmplă. Noaptea se opreşte orice călătorie, din motive de siguranţă. Cel mai tipic mod de jaf este blocajul drumului. Chiar şi o maşină mare în mijlocul drumului, care prezintă defecţiune, este suspectă. Se poate întâmpla orice, oricând, nu doar albilor, ci şi negrilor.

După statul Ogun se intră în Ondo, oraşul Or e, ţara bananelor. Bananele se mănâncă cu alune proaspăt prăjite. Pentru 200 de naira se poate cumpăra un ciorchine mare. Aici nu se cântăr eşte nimic. Totul se vinde la bucată, la ciorchine. Urmează statul Edo şi oraşul Benin unde se poate poposi la un hotel destul de primitor, cu aer condiţionat, baie, cameră dublă la 12000 de naira. Cel mai bine întreţinut stat este de departe Delta, oraşul Asaba. Autostrada mărginită de stâlpi cu lumini, liniată pe mijloc şi pe margini poate concura cu oricare autostradă europeană, mai ales că este în construcţie un aeroport mare Dar plăcerea condusului cu viteză nu durează mult, din cauza altor porţiuni de drum prăfuite cu gropi. Fluviu Niger este la limita dintre statul Delta şi Anambra. Un pod solid face posibilă trecerea acestui fluviu.

După o călătorie lungă şi puţin confortabilă, la 10:30 dimineaţa se ajunge la destinaţie, Nnewi.

Indiferent cât de mare este locuinţa unei nigerian, este mobilată modest. Chiar dacă aproape fiecare cameră are baie proprie, dormitoarele sunt dotate doar cu un pat şi un dulap. În sufragerie, renumitele canapele de piele, iar pe pereţi sunt expuse fotografii cu familia. Dacă moare cineva, trecerea la o nouă viaţă este celebrată prin cântec, dans şi mâncare pentru participanţii la ceremonia de înmormântare. Înainte de înmormântarea propriu zisă, se organizează un program religios la biserică, cu predică, cântece şi poze. La faţa locului se cântă cântece de înviere iar participanţii sunt îmbrăcaţi în alb.

Nunta tradiţională

În funcţie de tribul din care face parte, mirele şi mireasă au de trecut prin mai multe etape pentru a a-şi finaliza căsătoria. Prima este căsătoria tradiţională care se organizează în casa părinţilor. Aici sunt invitate rudeniile, însă pot să participe vecinii sau oricare dintre localnici. Intrarea este liberă. În tribul igbu, nunta e ţine în casa tatălui. În curte sunt aduse scaune, este pregătit un loc special pentru miri, pentru familie, pentru muzicanţi şi pentru curioşii din sat. Prima dată este prezentat mirele, trebuie să mănânce dintr-un fruct, este salutat apoi pe rând de bărbaţii din familie, de  femei şi de cei apropiţi. Mireasa este îmbrăcată tradiţional, la fel ca şi  mirele. În jurul corpului are înfăşurată o bucată de material colorat, decorat cu mărgele roşii. Pe cap, la glezne şi în gât poartă tot mărgele roşii. În mână ţine o coadă de cal albă. Aşa spune tradiţia.

Emma Domuta – Oradea

Reclame

Read Full Post »

Jurnal de călătorie

Lagos,

Nigeria

Partea 1


De la aeroportul Akatur, avionul decolează cu o oră jumate întârziere pe pista din Lagos, în aeroportul internaţional Murtala Muhammed, Nigeria. A cincea ţară cu petrol din lume, cea mai mare ţară din Africa cu o populaţie de

150 de milioane,  în creştere. Fosta capitală, Lagos, a cincea mare metropolă din lume are peste 12 milioane de locuitori. Capitala s-a mutat la Abuja tocmai pentru a evita supra-aglomeraţia din fost capitală.

De la 8 grade, trecere br

uscă la un aer sufocant de 30 de grade. Prima scenă în aeroport. În timp ce aşteptam să ne ridicăm bagajele, un grup de negri supăraţi au înconjurat pilotul asemenea albinelor într-un roi şi au început să bâzâie cu nemulţumire că nu le-au sosit bagajele de ieri. O scenă adevărată în care negri se apropie de câţiva cm de nasul tău şi încep să gesticuleze şi să vorbească tare şi răspicat. Este o primă introducere a călătoriei pe postul unei serii discovery sau reality. Imediat, pilotul şi echipajul s-au retras, pentru a evita scene mai neplăcute.

Ne-am luat bagajele şi ne-am îmbarcat în două maşini. O primă definiţie a circulaţiei, nicio regulă. În autoturisme, pasagerii din faţă au obligaţia să poarte centură, iar în rest călătorii pot urca fără număr. Claxoanele mai dese, dar nu din nervozitate ci în semn de „sunt aici, ai grijă, vreau să te depăşesc” sau „fii atent”. Nu sunt multe opţiuni doar două extreme, „maşina poporului” care e pe post de transport în comun, şi opreşte acolo unde sunt oameni care aşteaptă. Nu există staţii amenajate. Asistentul şoferului stă spânzurat de maşină, şi meseria lui este să semnaleze oprirea. Por urca mulţi, într-un microbus de 12 locuri. Cu bagaje, cu geamurile deschise. Cine prinde un loc la geam, se poate considera norocos. În cealaltă extremă sunt maşinile de lux. Jeepurile Toyota, Mercedes cu aer condiţionat trec mândre pe lângă zecile de motociclete şi Nisanuri, Honde, Subaru sau alte maşini japoneze, zgârâiate, îndoite, cu geamurile deschise semn că tot climatizarea naturală e salvatoare. Combustibilul e foarte ieftin. Ar fi şi culmea să fie altfel, deşi se profită. În prag de sărbători, benzinăriile se închid sau îşi anunţă clienţii că nu au combustibil, pentru a avea un pretext să scumpească benzina sau motorina, făcând şi cozi interminabile. Dar la 1,2 lei l, ce să mai zici? E lumea rover-urilor, hummer-urilor, Mercedes clase mari, consumatoare de cisterne întregi de combustibil. La pompe, maşinile stau la rând în timp ce şoferii sunt afară, în jurul pompei care alimentează. Toţi sunt alerţi, să nu fie fraieriţi, aşa că urmăresc negocierile.

Toată lumea face ceva, cat de mic. De la vulcanizare cu un ciocan şi un cric, la croitorie, saloane de coafură, tarabe cu necesarele zilnice şi mâncare. Prima dată clientul comandă şi doar apoi începe negocierea. Schimbarea unei roţi la vulcanizare 400 de naira (mai puţin de 10 lei). Tot a doua bodegă este dotată cu maşină de cusut şi materiale viu colorate. Industria perucilor, a extensiilor e cea mai bine dezvoltată. Păr natural sau sintetic, lung, scurt, negru, şuviţat, drept sau ondulat, fiecare femeie are câteva coafuri de rezervă acasă. Nici nu mai e greu de depistat care sunt originale şi care sunt extensii.

Primele animale care ne-au întâmpinat au fost şopârlele, bune prin preajma casei pentru că sunt consumatoare de insecte. Nu intră în casă, nici nu sunt doritoare să îşi facă pistă de alergare urcându-se pe oameni. Cele colorate sunt masculii agama, cele cenuşii, mai mici, sunt femele. O altă specie de şopârle este cea de casă. Stă lipită de pereţi în cameră, e transparentă şi se numeşte geko. Avem şi noi una în cameră, dar a ieşit doar o singură dată din ascunzătoare.

Bananele, portocalele, papaya (poo-poo), mango şi câteva noutăţi din gama fructelor îmbie să fie gustate. Un ananas uriaş, zemos şi gustos la 2 lei. Portocalele dulci, cu coaja verde-gălbuie, la 0,30 de bani, un soi de cireşe care îşi fac gura pungă şi o noutate, guawa, care se coace în aprilie. Merele sunt un deliciu care vin din import dar se găsesc tot timpul anului. Tot din gama bananelor plantain din care se prepară plantain chips iar o rudă îndepărtată a cartofului yam ţine loc de cartofi prăjiţi, tocane, pireu etc. Unul poate cântări în medie 2-3 kg. La două minute de locul de găzduire se oceanul Atlantic, cu valuri învolburate şi apă caldă. Nu e un loc sigur pentru înotători din cauza valurilor foarte puternice. Plaja are un nisip fin, ca faina, care e spălată din când în când de câte un val mai îndrăzneţ,  spumos.

Interesant este faptul că apa pentru consumul casnic este gratuită. Nu se plăteşte, iar apa potabilă este foarte ieftină. Se vinde la pungi de 500 ml. Curentul este un subiect mai delicat. Dacă o săptămână merge curentul fără să fie întrerupt este o performanţă. Însă fiecare locuinţă este dotată cu generatoare producătoare de curent şi de zgomotJ. Acestea funcţionează cu benzină sau motorină.

Viaţa în Nigeria este o luptă. Luptă pentru supravieţuire. Trebuie să fii dur, aspru şi să domini. Corupţia şi-a dezvoltat rădăcinile şi le-a înfipt extrem de bine. Vrăjitoria este arma cea mai manipulatoare. Chiar şi creştinii se tem de incantaţii şi de ritualuri. Deşi sunt şi multe superstiţii, puterile celui rău au o casă confortabilă aici. Printre culte se află o grupare care se închină la apă. Plaja pacificului din Nigeria este un loc frumos însă periculos. Oibo, sau albii nu sunt chiar bine primiţi pe plaje, cu atât mai mult în apă. Pentru un alb, o vizită în Nigeria poate fi asemănată cu un animal prins în cuşcă. Nu are voie să iasă decât cu stăpânul, cu cineva care cunoaşte locul şi obiceiurile. Cea mai mare tortură e să te afli la două minute de plaja cu palmieri şi să nu ai voie să te răcoreşti în apele învolburate. Dar după 5, 7 zile, se obişnuiesc cu prezenţa oibo şi îi privesc de pe mal cum fac faţă valurilor. Închinătorii la apă fac incantaţii pentru ca apa să nu îi mai aducă la mal pe albii care intră în valuri. În martie 22 de persoane au murit înecate. Aşa a psus un localnic. Negrii sunt fricoşi din fire, se tem de apă. După povestea cu cei 22 de înecaţi, câteva luni bune nimeni nu a mai îndrăznit să se bucure de apa caldă a oceanului. Dar se tem şi de şopârle, de şobolani de şerpi chiar şi de găini. Nu sunt iubitori de animale, în sensul european al cuvântului.

De mâncat, se mănâncă bine, chiar dacă cu puţină pâine sau deloc, şi puţină carne. Poate mirosul prăjelii din timpul pregătirii ar inhiba un sensibil, dar când totul e pe masă, se poate mânca foarte bine şi pe săturate. O supă cremă de conopidă şi ciuperci, spaghete cu legume fierte şi fructe. Orezul rămâne o bază, la fel cum e cartoful la români. Aproape nicio zi fără orez. E puţin probabil pentru gurmanzi să găsească carne de poc, aşa că trebuie să se mulţumească cu cane de vită, pui, capră, peşte. Meniurile nu sunt complicate, dar sunt gustoase. De obicei se pune pe masă un fel de mâncare. Orez cu tocăniţă din carne de capră, apă şi fructe. O mâncare tradiţională nigeriană este garri, un fel de făină făcută dintr-o legumă asemănătoare cartofului. Aceasta se rade şi se pune la soare la uscat. Aşa se cumpără, apoi se adaugă apă fiartă, se amestecă şi gata. La garri se adaugă un sos format din seminţe de pepene zdrobite, prăjite cu ulei şi condimente. Se mănâncă cu mâna. Supa din peşte croca este foarte gustoasă. Este un peşte mare cu carne albă. Tocăniţele sau supele se mai gătesc cu peşte afumat, care dă un gust foarte bun mâncării. Carnea de capră se găteşte cu piele cu tot şi se mănâncă de la cap la copite, tot. La fel şi capul de peşte. Nigerienilor le place să roadă oasele.

Eu sunt Onjinje chuku (Darul lui Dumnezeu) din tribul ibo. Chuku eMeka însemnă Dumnezeu a făcu bine, el e soţul meu. Sunt albă deci sunt oibo. Şi africanii îşi au albii lor, albinoşii. Au toate trăsăturile unui african, doar pielea este lipsită de pigment şi trebuie să se ferească cât mai bine de expunerea la soare. Culoarea nu ar fi chiar o problemă atât de mare. Cei care moştenesc această boală genetică au de obicei probleme şi cu ochii şi alte deficienţe minore. Albinoşii nu sunt întotdeauna fericiţi de specialitatea pe care o au fiind consideraţi că aduc ghinion, de aceea sunt marginalizaţi.

Triburile definesc cel mai bine un om, însă cele trei triburi principale din Nigeria sunt igbo, hausa şi yoruba. Fiecare îşi consideră tribul superior. Unii continuă tradiţia şi îşi fac tăieturi pe faţă pentru a-şi arăta apartenenţa la un anumit trib. Tribul igbo este cel mai mare trib predominant în sud est şi sunt cei mai mulţi creştini. Cei din tribul hausa sunt predominant musulmani şi se spune că ţin cel mai mult unii la alţii, se ajută între ei. Cei din tribul yoruba sunt cei mai certăreţi şi sunt predominanţi în sud vest.

Fiind doar două clase sociale, intelectualii şi analfabeţii, pentru femeile educate e şi mai greu să supravieţuiască în propria lor ţară. Dacă sunt cu şcoală şi cu principii, acest lucru nu le prea ajută, deoarece bărbaţii nigerieni cântăresc performanţele pentru a face o casă cât mai bună din punctul de vedere al statutului social. Nu prea există concepţia de „ladies first”, ca să nu mai amintim altele, iar nigeriencele educate în universităţile din ţară sau de peste hotare condamnă din plin acest comportament. Căsătoria este un pas făcut cu prudenţă de acestea şi greu se lasă cucerite, mai ales că bărbaţii sunt maeştrii în a promite luna de pe cer. O problemă cu care se confruntă chiar şi familiile creştine este infidelitatea în familie. După ani de zile de căsătorie şi copilărie fericită, te poţi trezi că soţul mai are o familie şi copii. Un şoc greu de suportat de familiile de intelectuali şi creştine de la care se aşteaptă mai mult. Dar se poate întâmpla. Soţia şi familia victimă, totuşi alege să rămână în legământul căsătoriei şi nu acceptă divorţul.

Şcolile sunt importante pentru cei din clasa superioară, pentru cei care ar da orice pentru a le oferi copiilor o educaţie bună, ştiind că aceasta este singura şansă pentru un viitor bun. Şcolile particulare sunt foarte bine întreţinute şi se întind pe hectare întregi. Împrejmuite de garduri de beton sau de cărămidă, campusul poate concura cu oricare şcoală europeană. Băieţii şi fetele poartă uniforme, verzi sau albastre, în funcţie de şcoală, şi locuiesc în incinta campusului, unde au un program foarte bine definit.

Casele celor mai înstăriţi au porţi de fier, foarte înalte, un clădire chiar la poartă cu o cameră, rezervată pentru santinele, sau pază. Pe garduri e sârmă ghimpată şi fiecare cameră are cheie. Siguranţa costă.

Casa în care locuim are 7 camere, 4 băi, sufragerie, bucătărie, o curte nu prea mare. Casa e frumoasă doar că nu e întreţinută, deşi nu e construită nici de 10 ani, dar e confortabilă. Dacă s-ar pune la punct ar fi o vilă atrăgătoare.

Nigerienii sunt agresivi, vulcanici şi certăreţi când e vorba de o neînţelegere sau răfuială. Un nigerian a fost pus pe harţă pe plajă. Încerca să smulgă din mâna unei fete un suc şi încă ceva. A intervenit pentru ea o persoană responsabilă cu securitatea. Dar nu cu vorba bună, ci smulgând din mâna jefuitorului produsele. Dacă nu i-a mers cu lucruri mici, s-a luat de un fotograf, încercând să îi smulgă aparatul de mână, cu toată forţa. Din nou a intervenit omul cu securitatea l-a pus jos şi i-a tras cu ghiont. Nimeni nu stă pe plajă, doar comercianţii cu gablonţuri, materiale, copii care duc pe cap tăvi mari cu nuci de cocos, sau cei care încearcă să vândă alte suveniruri din lemn, bărcuţe cu negri din lemn, sau povestea naşterii pruncului în iesle. Nu e potrivit pentru nigerience să facă baie în costum de baie, aşa că mai toate intră cu blugi, cu maieuri, fustiţe lambada. Religia impune mai mult pudism, nu goliciune şi expunerea corpului, deşi pantalonii sunt chiar foarte strâmţi, iar maierurile decoltate. Pe de altă parte, africanii sunt petrecăreţi, cântă, dansează şi nu se enervează din orice, mai degrabă strigă şi se impun prin ridicarea tonului. Dar nu ţin supărarea. Se ceartă şi apoi râd.

Spune-i unui nigerian să nu danseze în biserică şi i-ai luat tot ce are  mai sfânt. Spune-i să nu strige Glorie, Aleluia, şi nu va mai simţi nimic. În preajma sărbătorilor organizează ca în oricare partea a lumii seri cu concerte de colinzi, iar înainte de sărbători fiecare pleacă acasă, la familii, iar drumurile sunt pustii. Bisericile sunt la fiecare colţ. Fie că au o clădire construită în care sunt scaune şi un sistem de sonorizare brici sau doar un acoperiş făcut din trestie şi bănci, uneori pot fi chiar 3 biserici una lângă alta. Însă din nou paradoxal este că nu se ştie unde este reflectată blândeţea, bunătatea, dragostea, înfrânarea limbii în trăirea de zi cu zi. Rămâne un semn de întrebare. Nu e sigur că dacă întâlneşti un creştin pe stradă se va comporta frumos cu tine. Nu e ceva neobişnuit să se scrie pe maşini, pe tricouri sau pe case Isus, aleşii lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu sau alte slogane creştine. E ceva normal, deşi Nigeria nu este o ţară predominant creştină, dar în această zonă creştinii sunt toleraţi. Un localnic ne-a declarat că în această zonă o criză religioasă ar fi imposibilă.

Emmanuel Babatunde Odulami, pensionar, trecut de 60 de ani. Un om mărunţel, slăbuţ, vorbăreţ, zâmbitor şi foarte prietenos. Are patru copii, dintre care nici unul nu este acasă. Din acest motiv, casa cu 6 camere este prea mare pentru el şi soţia lui. S-a mutat aici în urmă cu 13 ani. Strada îi poartă numele, deoarece a cumpărat tot terenul, apoi a început să îl vândă. Doar fiica este căsătorită. A făcut medicina la fel şi soţul, însă acum şi-a schimbat profilul şi studiază managment. Un fiu este în Chicago, altul în Huston, iar al treilea în Dubai.

După pensionare, şi-a amenajat un spaţiu cu birouri în curte şi a continuat să lucreze acasă. Are câţiva angajaţi acasă şi în oraş. Pe perete are expuse câteva diplome de excelenţă, ca expert geolog în industria petrolului. Soţia, profesor, a făcut facultatea de istorie. Timp de 4 ani a predat limba engleză în Marea Britanie, apoi s-au întors din nou acasă.În curte sunt aliniate 5 maşini, care nu sunt foarte multe pentru un om de talia lui. Octavia, Wolkswagen, Toyota etc. În sufragerie te izbeşte mirosul puternic de piele al canapelelor de culoare vişinei putrede. În mijloc o masă pentru cafea, din lemn masiv, iar la geam două jilţuri masive. Nu lipseşte LCD-ul din nicio casă. Pe pereţi fotografii de familie. Cei doi au călătorit foarte mult: China, Europa, State, în fiecare an cel puţin 3 călătorii. Aşa că şi-au exprimat intenţia de a vizita şi România, că doar o biserică to vor găsi:).

Emma Domuta – Oradea

Read Full Post »