„In viata, important nu e sa ajungi,
ci sa mergi, sa fii pe drum” (Jose Ortega Y Gasset)
Cel mai adesea, situatiile neplacute, necazul sunt
cele care nasc in minte nedumeriri de genul: „Totul
mergea bine, succesul era de partea mea, atinsesem
culmea, in timp ce raul, iata, pandea la orizont…”
In general, binele, reusita, bogatia, surprizele
placute sunt percepute de oameni ca fiind starea
fireasca la care ar trebui sa tindem cu totii si pe
care, atunci cand o obtinem, cautam s-o mentinem cat
mai multa vreme ca si cand aceasta ar fi mereu „linia
de sosire” in maratonul vietii.
In realitate insa, binele si raul care ni se intampla,
se succed pe o traiectorie sinusoidala ale carei
urcusuri si coborasuri oscileaza de-a lungul unei
linii orizontale: cand deasupra, cand dedesuptul ei.
Ambele sunt de fapt excrescente, iesiri din contur,
convulsii ale vietii, valuri ale unei mari hartuite de
furtuna. si, ca in orice furtuna, nu lipsesc norii
negri ai urii, vantul puternic al mandriei, tunetele
razbunarii, fulgerele sclipitoare ale minciunii.
Toate acestea si multe altele starnesc valurile care
urca, apoi se prabusesc producand spaima, prapad si
moarte. Iar pe aceste valuri, pluteste In deriva barca
omenirii Intr-un zbucium continuu, pentru ca, pe
carma, stau fixate cu obstinatie, firave si
vulnerabile, mainile necredintei, asa cum se Intampla
In vorbele lui Iacov (1:6): „Dar s-o ceara cu credinta
(Intelepciunea), fara sa se Indoiasca deloc: pentru ca
cine se indoieste, seamana cu valul marii, tulburat si
impins de vant incoace si incolo”.
Cine insa, ne-ar putea mentine pe drumul fara inaltari
magulitoare urmate de caderi dezamagitoare, aflate
parca intr-un proces continuu de compensare
reciproca?! Oare, cum ne putem pastra echilibrul fara
a starni valuri pe marea vietii, valuri ce ne ridica
intr-un avant ametitor, creandu-ne falsa imagine de
cuceritori, dupa care ne coboara la fel de vijelios
punandu-ne eticheta de nefericiti?!
Doar cararile lui Dumnezeu ne pot oferi siguranta,
fiindca pe ele se plimba dragostea „cea indelung
rabdatoare, plina de bunatate, care nu pismuieste, nu
se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se gandeste la
rau, nu se manie, nu se cearta…” ca sa starneasca
valuri, ci din contra, „acopera totul, crede totul,
nadajduieste si sufera totul” (1Corinteni 13). si tot
pe aceste drumuri, primim „Intelepciunea care vine de
Sus” si care „curata, pacinica, blanda, usor de
induplecat, plina de indurare si de roduri bune…”
(Iacov3:17), ne va ajuta sa intelegem ca viata insasi
este un dar inestimabil si ne va invata sa percepem
caderile ca pe niste trepte catre perfectiune, iar din
inaltari sa facem prilejuri de multumire lui Dumnezeu
intocmai ca „bogatul care se lauda cu smerirea lui”
(Iacov 1:10), stiind ca „ mandria merge inaintea
caderii”.
Iata un mod de a urca tot timpul…
Articol de Sabina Negrut