Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Psihologie’ Category

B2BU “Fii tu însuţi !”

Acest imperativ a devnnicolenit atât de uzitat în frenezia lumii contemporane încât a ajuns să fie valorificat cu succes până şi în industria parfumurilor (B.U.) , sugerând parcă necesitatea de a-l absorbi prin porii fiinţei noastre, de a-l metaboliza la nivel psihic şi de a-l lăsa să ne „vitaminizeze” personalitatea. Manifestările noastre comportamentale au devenit oare atât de lipsite de autenticitate încat avem nevoie în permanenţă de mesaje motivaţionale şi de diferite imperative a căror efiecienţă este extrem de îndoielnică ? Înainte de „a fii tu însuţi” estecomparaţiei care aduce multe beneficii dar şi o serie de descoperiri deranjante. Evolutiv, unele gânduri rezultate în urma acestui proces ar putea suna cam aşa: „Jucăria lui este mai frumoasă/nouă decăt a mea”, „Rochia ei este mai elegantă”, Maşina lui este mai nouă decât a mea”, „Cariera lui este mai de succes decat a mea”, „Viaţa lui a fost mai plină de evenimentenana fericite şi de împliniri” etc. Indiferent de vârstă, acest gen de afirmaţii sunt exprimate cu tristeţe şi exprimă o realitate de multe ori subiectivă care duce adesea la comportamente compensatorii ce nu ne oferă decât, cel mult, minore beneficii imediate. Dacă ne gândim la zorii omenirii, comparaţia şi ceea ce rezultă din acest proces l-au dus pe Cain să îi curme viaţa fratelui său, Abel. În urma comparaţiei rezultă anumite asemănări şi deosebiri dar, de cele mai multe ori, noi ne orientăm selectiv către cele din urmă, adică avem o aleasă abilitate de a accentua lipsurile, deosebirile. La nivel declarativ vrem să ne fie recunoscută unicitatea, valoarea personală, dar paradoxal , de cele mai multe ori, dorim să fim ca „un altul” şi să avem ce are acesta. Eforturile de cristalizare identitară sunt maxime în adolescenţă dar continuă, în forme mai voalate, pentru tot restul vieţii, fiind vorba mai mult de o îmbogăţire şi o ajustare permanentă a personalităţii. Dialogurile repetate cu noi înşine, în acea oglindă a sufletului nostru, ne condiţionează calitatea şi eficienţa procesului formării şi cunoaşterii de sine. Din păcate, în lumea post-modernă, oglinda identitară a devenit ecranul televizorului sau727b138c121845468712077 imperios necesar să-ţi cunoşti propria identitate; în acest sens, maxima lui Socrate, „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, vizează responsabilizarea individuală în vederea cuceririi celui mai provocator şi accidentat versant existenţial, cel al propriei fiinţe. Ontologic, prima paletă comportamentală pe care o arborăm, pe lăngă acţiunile reflexe, are la baza însuşirii ei procesele observării şi imitării. Modelele parentale sunt primele noastre surse de cunoaştere şi învăţare; astfel, noi ne începem drumul propriu de dezvoltare- călătoria noastră spre autorealizare, prin copierea comportamentului unui alt actor social. La început, ca nou născut, ne aflăm dominaţi de ceea ce specialiştii numesc autocentrism, fiind centraţi pe propria persoană şi nediferenţiind-o de mediu (un fedsc07727l de narcisism involuntar). Mai apoi, în decursul primului an de viaţă, experimentăm trecerea la alocentrism, ceea ce înseamnă lărgirea câmpului nostru perceptiv şi atenţional, făcând distincţia între „eu”, „ceilalti” şi „mediu”. Este momentul în care realizăm că există şi altceva decât propria noastră persoană şi începem o activitate exploratorie susţinută ce va dura toată viaţa, având, desigur, nuanţe diferite în funcţie de vărsta la care ne aflăm. Curând, în demersurile noastre cognitive, apare şi procesul monitorul computerului ce ne pot amprenta într-un mod nefericit devenirea şi dezvoltarea, oferind modele de conduită a căror valoare este îndoielnică. Astfel că, în teribilismul adolescentin, ajungem să afişăm o paradă a „vestimentaţilor comportamentale” ce le încercăm cu speranţa descoperirii de sine şi a obţinerii acelei acceptări şi aprecieri după care toti tănjim. Desigur că autodescoperirea şi permanenta îmbogăţire personală necesită un efort susţinut fiind un proces obositor şi chiar descurajant; este cu mult mai simplu să avem anumite modele de rol şi să copiem atitudini şi comportamente gata testate a căror rezultat ne atrage ( de ex. modelul fratelui mai mare sau al unui VIP pe care îl apreciem din diverse motive). In cadrul relaţiilor familiale, copiii ajung să se compare între ei pe diferite paliere şi aceasta comparaţie este de aşa multe ori declanşată de părinţi: „De ce nu poţi fi şi tu ca sora ta/ca fratele tău ?”. Reacţiile sunt, de cele mai multe ori, inverse, adică rezultă un comportament care să accentueze diferenţele şi identitatea unică a celui vizat. Ansamblul relaţiilor sociale presupune o multitudine de schimburi dinamice cu alte identităţi care au o influenţă mai mică sau mai mare asupra noastră. Comparaţia este,deci, iminentă, pentru că identitatea se conturează în raporturile interactive pe care le avem noi ca subiect social şi constă într-o anumită reprezentare de sine în relaţie cu alţi subiecţi sociali. De ce B2BU ? Pentru că suntem „Born to be unique”, născuţi să fim unici, să oglindim originalitatea şi creativitatatea Arhitectului nostru divin. Avem nevoie de comparaţii doar în măsura în care acestea ne ajută să ne descoperim mai bine, să ne vedem mai bine reflectate caracteristicile în lumina unui alt actor social, doar dacă ne impulsionează să mergem mai departe pe drumul sinuos al dezvoltării noastre particulare.

Descoperirea şi îmbogăţirea personalităţii noastre distincte merită tot efortul pentru că Dumnezeu nu ne doreste nişte clone, ci fiinţe care sa Îi poarte cu bucurie „semnătura”, conştiente de irepetabilitatea lor ca unicate.

Maxentia Busan – Psiholog

Reclame

Read Full Post »

comunicareComplexitatea comunicării interumane este impresionantă, potenţată în permanenţă prin noile tehnologii care, chiar dacă facilitează comunicarea şi o mediază prin moduri tot mai sofisticate, nu garantează eficienţa şi calitatea ei relaţională şi informaţională. Ca actori sociali, avem la îndemână multiple modalităţi de interpretare a rolului nostru, de exprimare şi de trasmitere a lui, precum şi de receptare şi prelucrare a răspunsului primit din partea altor actori sociali.

Limbajul este forma specifică de activitate prin care se realizează comunicarea, fiinţei umane fiindu-i caracteristic limbajul articulat exprimat prin intermediul limbii. În ciuda diversităţii limbilor din întreaga lume ce formează un mozaic babilonic, comunicarea se realizează de milenii întregi.

Această comunicare interumană nu presupune doar folosirea unui limbaj sonor. Există multe categorii de limbaj împărţite în funcţie de425x285aspx diverse criterii. Unul din acestea împarte limbajul oral în: verbal (cuvintele), paraverbal (tonalitatea vocii, inflexiunea, sunetele guturale) şi non-verbal (mimica – expresia feţei, pantomimica – mişcările corpului, gesturile). Zâmbetul, încruntarea, specificul privirii şi al contactului vizual, postura mâinilor, a picioarelor, tonul, ritmul, intensitatea vorbirii şi multe alte aspecte au o mare încărcătură informaţională care poate susţine, substitui sau contrazice limbajul verbal. Aceste aspecte non-verbale au o influenţă inestimabilă, menţionată de nenumărate ori şi în Biblie (O privire prietenoasă înveseleşte inima…”- Proverbe 15:30a).

Albert Mehrabian a constatat faptul că, din totalul mesajelor, aproximativ 7% sunt transmise pe cale verbală, 38 % prin modalităţi paraverbale şi 55 % prin mesaje non-verbale. Acest procentaj poate fi surprinzător, dar în lumina acestor noi informaţii putem fi mai conştienţi de importanţa fiecărui tip de limbaj în vederea unei comunicări cât mai autentice şi a unei interpretări cât mai eficiente. Majoritatea cercetătorilor consideră că pentru trasmiterea informaţiilor este folosită cu precădere comunicarea verbală, iar pentru exprimarea atitudinii interpersonale este folosit canalul non-verbal; legat de acesta putem include şi specificul spaţiului intrapersonal într-o comunicare ( distanţa dintre cei care comunică) şi chiar vestimentaţia care este considerată de multe ori ca şi o etichetă identitară foarte sugestivă. În acest sens, R.W. EMERSON spunea: „Ceea ce eşti vorbeşte atât de tare încât nu aud ceea ce spui.”

Tăcerea, departe de a fi o lipsă de comunicare, este încărcată cu profunde semnificaţii informaţionale. Osho spunea: „Atunci când înţelegi sensul cuvintelor, aceasta este o comunicare. Când înţelegi şi sensul tăcerilor – aceasta este o comuniune.” Este vorba despre un alt nivel de comprehensiune a prezenţei celuilalt, de o decodificare non-verbală profundă. Tăcerea este un instrument puternic de comunicare ce necesită o anumită abilitate în folosirea ei. Ea poate fi un gest empatic ce duce la o comuniune afectivă aşa cum menţionează şi Osho, dar pote deveni deranjantă şi chiar periculoasă în funcţie de context. Dacă ne gândim la dotarea noastră fizică, avem două urechi şi doar o gură, ceea ce poate sugera că ascultatul ar putea fi una din abilităţile cele mai importante de comunicare. Deşi această observaţie are un iz umoristic, trebuie să recunoaştem că puţini dintre noi suntem ascultători activi, empatici.

Desmond Morris afirmă în cartea sa Privind omul faproduct22042_bigptul că “un sport favorit al multor oameni este de a-i privi pe ceilalţi”. Pentru o interpretare corectă a limbajului, este indicat să observăm concordanţa sau discordanţa dintre aspectele verbale, paraverbale şi non-verbale ale comunicării, contextul concret în care ele se manifestă, precum şi specificul cultural ce poate oferi grile de interpretare diferite. Limbajul non-verbal este greu de controlat conştient şi dezvăluie în modul cel mai autentic (în cazul în care nu este disimulat) substratul emoţional al comunicării noastre. Ca un mic exerciţiu, încercaţi să transmiteti cuiva un anumit mesaj verbal, iar cu mijloace paraverbale şi non-verbale să transmiteţi informaţii contrare mesajului verbal; de exemplu, să spui că eşti trist într-un mod foarte vioi cu o expresie a feţei ce radiază de fericire, însoţită de mişcări energice ale corpului. Ce efect obţineţi ? Cum este decoficat mesajul contrastant şi care limbaj este considerat cel adevărat ?

Funcţiile limbajului sunt multiple, incluzând cea de comunicare, cognitivă (de cunoaştere), reglatorie, persuasivă (de convingere), ludică (de joacă) şi, nu în ultimul rând, de detensionare nervoasă. Împăratul Solomon spunea „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” Este cunoscut faptul că persoanele longevive sunt optimiste şi valorifică fiecare ocazie cu potenţial relaxant prin râsul sănătos pe care-l poate stârni. Tristeţea şi încruntarea pun în funcţiune 87 de grupe musculare, pe când râsul nu mobilizează decât 13 muşchi faciali, radiind de seninătate, prospeţime şi frumuseţe. Practicarea râsului este şi o metodă terapeutică numită hilaroterapia ce are efecte evidente pe trei paliere: fiziologic, psihologic şi social, având capacităţi revitalizante incontestabile.

Comunicarea autentică este un proces bidirecţional, facilitat prin decodificări corecte ale mesajelor verbale, paraverbale sau non-verbale, purtând amprenta unicităţii fiecăruia dintre noi.

Maxenţia Busan – Psiholog

Read Full Post »

Eu, actorul…

pagina-29_resizeCuvintele sunt o concretizare a gândului nostru şi a trăirilor afective, o oglindă a structurii caracteriale, frânturi ce sar din galeriile subterane ale subconştientului, un ambalaj seducător al unei realităţi subiective uneori contrastante, arme cu o putere distructivă nemăsurabilă, un remediu ce poate restaura edificiul violenţat al fiinţei noastre, un tonifiant remarcabil, o umbră apăsătoare, un ecou deranjant, un picur revitalizant de rouă …. aceste încercări descriptive pot fi completate cu o mulţime de perspective veşnic noi şi unice care poartă amprenta ascensiunii noastre pe versantul vieţii.

Cuvântul a fost elementul primordial, participant la crearea lumii: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.” (Ioan 1:1-2). Puterea creatoare a cuvântului este infinită şi Dumnezeu ne-a înzestrat şi pe noi cu acest dar copleşitor.

Cuvintele sunt puntea de legătură între cei care şi-au aşternut pe hârtie razele gândurilor lor şi cei care le simt căldura; ele vehiculează un mesaj şi fac posibilă comunicarea indirectă, de la suflet la suflet. Ele vor fi instrumentul prin care vom crea noi conexiuni între noi şi cu noi înşine, descoperind lucruri noi, clarificând unele insuficient explorate sau sporind misterul altora.

Tinereţea este o perioadă seismografică în care trăirile afective au caracter cameleonic, în care suntem inundaţi de un torent informaţional, când viaţa începe să-şi contureze imaginea complexă, labirintică şi derutantă. Curiozitatea candidă şi entuziasmul devin forţe călăuzitoare ce ne instrumentează explorările aventuroase fie în largul oceanului realităţii în care ne aflăm, fie în fântâna proprie a cărei adâncime încă nu o cunoaştem.

Doar Dumnezeu are cifrul explicativ al fiinţei noastre, El este Regizorul care a creat un scenariu unic şi spectaculos pentru fiecare din noi, El este cel care ne-a scris rolul înainte de a ne fi coagulat ca fiinţe pe acest pământ. El este Cel care ridică cortina pentru a marca începutul existentei terestre şi este singurul care ştie momentul final al scenariului în care cortina lăsată va marca exodul nostru înspre veşnicie. Pe scena vieţii căutăm să ne jucăm cât mai bine rolul propriu … uneori viaţa ne lasă fără replică, alteori replicile noastre se suprapun disonant cu ale altora, în anumite momente descla-scena-invisibileoperim persoane ce ne completează lapsusul existenţial…Toate aceste experienţe influenţează progresiv performanţa noastră pe această scenă, diversele decoruri modelându-ne rolul distinct.

Spaţiul liber de pe această pagină reprezentând o scenă goală,intrebare-cine-ce este o invitaţie la un mic exerciţiu proiectiv. Pe această scenă eşti liber să te reprezinţi în ce mod doreşti, aşa cum te percepi în momentul de faţă în funcţie de rolul pe care îl ai în decorul prezent al vieţii tale, să exprimi trăirile pe care le experimentezi; poate fi un desen concret sau abstract, pot fi cuvinte care îţi vin în minte ce crezi că te reprezintă sau pe care ai vrea sa le exprimi. Vei obţine o mică oglindă identitară care poate să te încânte mai mult sau mai puţin. Diversitatea decorurilor ne marchează evoluţia şi influenţează caracteristicile rolului nostru. Periodic ele se schimbă şi, în efortul nostru adaptiv, ne schimbăm şi noi…câteodată dorim să schimbăm noi decorul şi se întâmplă să şi reuşim.

În numerele următoare vom aduce pe scenă diverse aspecte mai mult sau mai puţin problematice de interes general (aşteptăm feedback-ul şi sugestiile voastre), acesta fiind doar un intro pentru discuţiile tematice viitoare.

Jucaţi-vă rolul cu entuziasm şi creativitate păstrând perspectiva cerului în inimile voastre !

Maxenţia Busan – Psiholog

 

Read Full Post »