Feeds:
Articole
Comentarii

Vreau sa schimb ceva…

Uneori simtim nevoia sa schimbam ceva… si chiar daca nu putem defini intotdeauna acel ceva… totusi o dorinta arzatoare de schimbare exista… Sa fie o dorinta din interior?… sa fie dorinta sufletului de o schimbare si nu ii putem gasi sensul?… care este adevarul?

  • … Adevarul e ca as vrea sa fiu mai increzatoare in Domnul, in primul rand, apoi in mine, in ceea ce mi-a dat El … mi-ar placea sa fiu mai persistenta … sa nu cedez asa de repede … sa fiu mai deschisa fata de familia mea … sa fiu mai puternica. Voiam sa specific ca ceea ce am spus ca as schimba la mine nu sunt doar dorinte ci sunt lucruri la care lucrez la care Dumnezeu inca lucreaza in mine sunt lucruri care se vor implini nu doar dorinte nerealizabile!

Tania Badita – Timisoara (Pedagog de recuperare)


  • … Draga mea… raspunsurile sunt aproape intotdeauna subiective, in functie de starea sufleteasca. De exemplu, acum eu as schimba multe la mine, dar majoritatea tin de trecut, ceea ce nu mai pot schimba din nefericire, pentru mine (ca nu am facut mai repede legamantul cu Domnul… si de aici toate celelalte…) iar acum… las pe Domnul sa faca ce vrea cu mine. Ce atarna de mine e sa ma rog Lui…

Rodica Brandusesc – Deva (Contabila)


  • Viata omului si a tanarului, stim, este complexa. Traim vremuri ce creeaza dupa parerea mea efectul de sera asupra vietii interioare si exterioare ale fiecarui individ. Viata exterioara este ceea ce te face sa te dezvolti pe orizontala, in exterior, in relatiile cu semenii si datorita vremurilor ce le traim avem tendinta de a uita de cei din jur. Nu ne mai bucuram de prezenta unui om in viata noastra. Viata interioara este si ea fortata sa se rezume la chestii simpliste, nu ne mai imbogatim, nu mai acumulam lucruri de valoare in noi, devenim fara substanta si fara sensibilitate. Daca ar fi sa fim cantariti, greutatea noastra ar fi neasteptat de mica. Intre viata exterioara si cea interioara este o stransa legatura si ar trebui sa ia fiinta in noi ceea ce se numeste viata sprituala, este partea aceea care ne face completi, partea aceea care ar trebui sa ne tina drepti, partea aceea care percepe si ceea ce nu poate fi vazut cu ochiul liber si care ne leaga de Dumnezeu. Vremurile ce le traim omoara in noi si partea spirituala. Nu mai avea scanteia Vietii in noi. Daca ar fi sa schimb ceva, as striga la Dumnezeu mai mult ca sa nu ingaduie sa ma „ofilesc” … prefer sa fiu mistuit de Dragoste pentru El si pentru oameni, decat sa-mi tarasc existenta fara substanta, fara valoare si fara a lasa o urma a existentei mele. Vreau sa Il arat tuturor pe Domnul pentru ca El are ce arata si intr-un mod supranatural El da putere sporita micii mele contributii la Imparatie!

Matei-Iliescu Emanuel – Bucuresti (Redactor Radio)


  • As schimba la mine modul de viata si unii prietenii…

Neagoe Florin – Deva (Manager Radio Sion)

Reclame

VIATA CA UN VAL

In viata, important nu e sa ajungi,

ci sa mergi, sa fii pe drum” (Jose Ortega Y Gasset)

Cel mai adesea, situatiile neplacute, necazul sunt

cele care nasc in minte nedumeriri de genul: „Totul

mergea bine, succesul era de partea mea, atinsesem

culmea, in timp ce raul, iata, pandea la orizont…”

In general, binele, reusita, bogatia, surprizele

placute sunt percepute de oameni ca fiind starea

fireasca la care ar trebui sa tindem cu totii si pe

care, atunci cand o obtinem, cautam s-o mentinem cat

mai multa vreme ca si cand aceasta ar fi mereu „linia

de sosire” in maratonul vietii.

In realitate insa, binele si raul care ni se intampla,

se succed pe o traiectorie sinusoidala ale carei

urcusuri si coborasuri oscileaza de-a lungul unei

linii orizontale: cand deasupra, cand dedesuptul ei.

Ambele sunt de fapt excrescente, iesiri din contur,

convulsii ale vietii, valuri ale unei mari hartuite de

furtuna. si, ca in orice furtuna, nu lipsesc norii

negri ai urii, vantul puternic al mandriei, tunetele

razbunarii, fulgerele sclipitoare ale minciunii.

Toate acestea si multe altele starnesc valurile care

urca, apoi se prabusesc producand spaima, prapad si

moarte. Iar pe aceste valuri, pluteste In deriva barca

omenirii Intr-un zbucium continuu, pentru ca, pe

carma, stau fixate cu obstinatie, firave si

vulnerabile, mainile necredintei, asa cum se Intampla

In vorbele lui Iacov (1:6): „Dar s-o ceara cu credinta

(Intelepciunea), fara sa se Indoiasca deloc: pentru ca

cine se indoieste, seamana cu valul marii, tulburat si

impins de vant incoace si incolo”.

Cine insa, ne-ar putea mentine pe drumul fara inaltari

magulitoare urmate de caderi dezamagitoare, aflate

parca intr-un proces continuu de compensare

reciproca?! Oare, cum ne putem pastra echilibrul fara

a starni valuri pe marea vietii, valuri ce ne ridica

intr-un avant ametitor, creandu-ne falsa imagine de

cuceritori, dupa care ne coboara la fel de vijelios

punandu-ne eticheta de nefericiti?!

Doar cararile lui Dumnezeu ne pot oferi siguranta,

fiindca pe ele se plimba dragostea „cea indelung

rabdatoare, plina de bunatate, care nu pismuieste, nu

se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se gandeste la

rau, nu se manie, nu se cearta…” ca sa starneasca

valuri, ci din contra, „acopera totul, crede totul,

nadajduieste si sufera totul” (1Corinteni 13). si tot

pe aceste drumuri, primim „Intelepciunea care vine de

Sus” si care „curata, pacinica, blanda, usor de

induplecat, plina de indurare si de roduri bune…”

(Iacov3:17), ne va ajuta sa intelegem ca viata insasi

este un dar inestimabil si ne va invata sa percepem

caderile ca pe niste trepte catre perfectiune, iar din

inaltari sa facem prilejuri de multumire lui Dumnezeu

intocmai ca „bogatul care se lauda cu smerirea lui”

(Iacov 1:10), stiind ca „ mandria merge inaintea

caderii”.

Iata un mod de a urca tot timpul…

Articol de Sabina Negrut

Dumnezeu este Cel care te-a creat. El te-a conceput in pantecele mamei tale, te-a tesut ca pe o faptura minunata si speciala. In ochii Lui esti creat ca cea mai minunata fiinta de pe pamant! Dumnezeu te vede ca cel mai special si unic copil al Sau, te pretuieste si este cu tine chiar si in apele involburate ale vietii. Pe marea vietii, doar in corabia in care este Isus si a carei destinatie finala este Cerul esti in siguranta oricat de napraznica ar fi furtuna. Ceea mai speciala creatie a lui Dumnezeu este omul… Cand Dumnezeu se uita inspre tine, El spune: *Esti minunat! Ceea ce Eu am creat… este unicat nu este nimeni ca tine in acest univers…*

Te-a asezat intr-un coltisor de lume, a pregatit o familie in care sa te nasti si a pregatit un plan bine stabilit pentru tine. Nimeni nu a venit in viata fara un scop anume… Scopul si speranta ta sa fie intotdeauna in Dumnezeu!

Pentru ca esti unicat, ai o lucrare speciala de indeplinit acolo unde Dumnezeu te-a asezat. El se bazeaza pe tine si te striga pe nume. Exista lucruri pe care doar tu le poti face si doar felul in care le faci tu le face sa fie unice. Da tot ce ai mai bun in tot ceea ce faci! Asa aduci bucurie Tatalui si multumire pentru ca te-a creat in chip atat de minunat!

Ema Carbunaru – Timisoara

… sa zbor…

Sa zbor este ceea ce-mi doresc cel mai mult… cand ma gandesc la zbor… ma intreb de ce as face acest lucru…. Doar un simplu zbor cu avionul imi doresc sau mult mai mult?… Mult mai mult! Atat cat sa ating cerul … atat cat sa privesc diminetile rasarind… atat cat sa privesc noptile coborand… atat cat sa pot auzi povestile stelelor… atat cat sa pot scrie cu degetul pe cer: Te iubesc!

Nicoleta Pascu

Eu, Domnul, Te-am chemat prin dreptate. Te voi ţine bine de mână; Te voi păzi şi Te voi face un legământ pentru popor şi o lumină pentru neamuri.”                         Isaia 42:6

Mereu când ascult poveştile de viaţă ale oamenilor mă simt încurajată pentru că observ modul în care Dumnezeu aranjează atât de minunat toate evenimentele, astfel încât noi cei de azi să fim ceea ce suntem. Nu mai cred în coincidenţe. Dumnezeu nostru nu este un Domn al hazardului, El cunoaşte viaţa mea încă de când nu aveam un nume.

M-am născut într-o familie care nu-l cunoştea pe Dumnezeu, o familie care se considera credincioasă doar pentru că mergea de Crăciun şi de Paşte la biserică şi dădea din când în când pomană la săraci, din tradiţie. Eu cred că l-am căutat de mică pe Dumnezeu, îmi amintesc că adoram să vorbesc despre asta cu străbunica mea, o femeie foarte religioasă care mă punea să fac mătănii şi fel de fel de aplecări pentru mine, la vârsta aceea simple exerciţii de gimnastică. Într-un timp mă gândeam chiar că cel mai bun lucru care l-aş putea face cu viaţa mea este să mă călugăresc. Aceste gânduri din copilărie nu au o foarte mare importanţă însă ce vreau să arăt este că îl căutam într-o anumită măsură pe Dumnezeu. După cum aveam să aflu peste multă vreme, Domnul se lasă găsit dacă este căutat din toată inima.

Ce a urmat, nu a ţinut de mine şi acum când privesc în urmă văd cât de minunat au fost aranjate toate ca de un regizor ce mă aştepta să intru în scenă. Când eram foarte mică părinţii mei au divorţat şi a urmat o perioadă dureroasă pentru toţi din familie. Deşi prea mică să înţeleg, acest eveniment m-a afectat mai târziu când eram forţată (probabil fără rea intenţie a celor din familie) să trec de partea unei “echipe”. Eu şi mama ne-am mutat în casa bunicilor schimbând astfel cartierul.

Cine avea să ştie cum va acţiona Domnul? Nimeni! Este atât de spontan!

Acest cartier a fost locul unde mi-am petrecut mulţi ani din viaţă şi locul unde am cunoscut-o pe cea ce avea să devină cea mai bună prietenă a mea. Întotdeauna am apreciat familia ei pentru că erau nişte oameni extraordinar de iubitori, blânzi şi aveau pace. Lucru pe care eu nu-l puteam avea acasă.

Tatăl ei era pastor al unei biserici din cartier şi într-o zi am mers şi eu cu ei. Mi-a plăcut şi am început să merg mai des. Fiind vecini plecam împreună şi era uşor pentru mine şi mama mea. Nu pot spune că mergeam acolo pentru Domnul Isus neapărat, mergeam pentru copii, pentru jocuri…îmi plăcea să ascult poveşti cu Dumnezeu şi îmi dădeam interes dar nu acesta era scopul meu principal. Îmi amintesc că uneori încercam să vin mai târziu ca să ajung la timpul de jocuri şi să nu mă pună să mă rog. Eram foarte timidă pe atunci…

Peste ceva timp, familia prietenelor mele (2 surori: Ade si Oana) s-au mutat de la bloc şi am fost pusă în situaţia să vin singură la biserică…am început să vin mai rar.

Peste o altă bucată de vreme, tatăl fetelor a început să slujească în altă biserică de evrei mesianici şi am început să nu mai vin deloc în casa Domnului. Această perioadă a ţinut cam doi ani. Uneori mă simţeam vinovată că duminica eram în altă parte şi nu la biserică…dar treceam peste, când simţeam o chemare să merg la biserică îmi alungam gândul pentru că ştiam că cei de acolo vor veni să mă întrebe de ce nu am mai venit…ce aveam să le spun? Ceva special s-a întâmplat însă!S-a întâmplat în perioada când am aflat că fetele vor pleca alături de familia lor în Israel. O veste teribilă pentru mine: prietenele mele aveau să plece…pentru totdeauna! E ceva ce pentru alţii ar putea să nu aibă nici o valoare dar pentru mine a însemat foarte mult. Stăteam în cameră şi mă uitam pe geam şi am avut pur şi simplu o idee, o revelaţie aş spune. În mintea mea a venit următoarea întrebare: ” Când erau aici veneai la biserică, au plecat din bloc şi ai venit mai rar, au plecat din acea biserică ai venit şi mai rar…acum că pleacă în Israel, Mă vei uita de tot?” Atunci am hotărât să mă întorc în biserică. Îi mai promisesem lui Dumnezeu că mă voi întoarce dacă mă va ajuta la examene…şi după ce le-am trecut am uitat de promisiune. Îmi era foarte ruşine pentru că ştiam că nu aveam un motiv pentru care lipsisem atât…poate doar dorinţa mea de a trăi aşa cum am chef…

Totuşi am convins-o într-o zi pe mama să vină cu mine… Nu pot să explic în cuvinte ce am simţit în acea zi! Eram răvăşită! Aş vrea să spun că predica a fost puternică sau cântările înălţătoare, dar adevărul este că nu am auzit nimic din tot ce era în jurul meu. Eram doar eu şi Dumnezeu discutând şi eu abţinându-mă din răsputeri să nu plâng. Eram copleşită. Totuşi pentru cei din jurul meu ar fi fost destul de ciudat să pufnesc în plâns…aparent fără nici un motiv.

Deşi frica mea s-a împlinit, unii din cunoscuţi au venit să mă întrebe de ce nu am mai venit…ştiam că o fac din dragoste, asta este, mi-am înfruntat ruşinea. Îmi doream sincer să revin…i-am propus cu tact mamei să mai mergem…la care am primit un răspuns cum numai o mamă ştie să dea: ” Îmi faci cumva program?!?!” Oooo da, orice speranţă că voi mai sta pe băncile acelei biserici s-au dus cum au venit.

Dar viaţa cu Dumnezeu este ca atunci când GPS-ul te anunţă că ai greşit drumul. Te anunţă de două ori iar apoi îţi găseşte alt traseu care te va duce tot unde doreşte El. E minunat! Aşadar, după câteva zile primesc un telefon. De la cine? De la Ade. Îmi spunea că se organizează o tabără cu biserica şi mă întreba dacă vreau să merg. M-am dus. Din această tabără aş vrea să povestesc o singură întâmplare care pentru mine a fost foarte importantă. Aveam o cameră cu paturi suprapuse şi stăteam foarte multe fete în încăpere. Stăteam pe pat şi discutam…”ca fetele”: ce a zis ăla, ce a comentat celălalt…una din fete, stătea în pat linişită şi citea din Biblie, auzind despre ce vorbim ne-a spus : Haideţi fetelor, terminaţi! Nu ştiţi că lui Dumnezeu nu-i place bârfa?…sau ceva de genul ăsta…toate fetele au sărit în sus spunând că e exagerată şi că noi nu bârfeam…dar eu ştiam că asta făcusem şi am devenit conştientă că întradevăr multe lucruri pe care le făceam, deşi nu-mi dădusem seama nu erau pe placul lui Dumnezeu.

Tabăra aceea m-a ajutat să-mi fac prieteni noi şi apoi mi-a fost mai uşor să mă “dezlipesc de fete”, să nu mai depind de ele. Am început să cânt în cor, am fost sprijinită de oameni care au avut răbdarea să-mi răspundă la întrebări şi astfel am putut sta mai aproape de El. Fetele au plecat în Israel dar prietenia noastră a rămas. Îi mulţumesc Domnului că este aşa şi că distanţa nu ne-a răcit sentimentele şi promisiunile pe care ni le-am făcut una alteia.

Una din acele promisiuni s-au împlinit când ne-am botezat împreună în apa Iordanului. A fost îndeplinirea unei dorinţe dar mai presus de toate un legământ pe viaţă că sunt pregătită să-L iubesc întreaga mea viaţă pe Domnul şi Salvatorul meu, Isus Hristos. Îmi place să cred că m-am căsătorit în acea zi cu Preaiubitul meu şi i-am promis dragoste la bine şi la greu.

Aceasta este mărturia mea, o dovadă că Dumnezeu aranjează lucrurile spre binele copiilor Lui, o dovada a puterii şi dragostei Lui fără de sfârşit.

Catalina

Iata-ne intoarse dupa o excursie la Sarata Monteoru cu corturile. Trebuie sa recunosc, corturile nu sunt pasiunea mea cea mai mare, dar avand in vedere ca nu stam asa bine cu finantele am mers totusi asa. Nici nu stiu de ce unele lucruri s-au intamplat asa cum s-au intamplat, dar ce stiu sigur este ca Dumnezeu a avut un plan si ca nimic nu a fost coincidenta. Am invatat lucruri importante in aceasta calatorie, unul dintre ele fiind: nimic nu poate schimba omul, nu inchisoarea, nu amenintarile, nu educatia si nici influenta din jur, ci doar Dumnezeu, singurul care poate schimba inimi.

S-a intamplat cam asa: am fost cu niste rude de-ale Catalinei, necredincioase. Diferentele care le-am vazut intre oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu si cei care il cunosc m-au socat mult, avand in vedere ca in ultimul timp m-am ferit cat am putut de mult de necredinciosi. Ca sa fac o paranteza am invatat si ca am procedat gresit pana acum, solutia nu este sa fugi de ei, ci sa sa te apropii de ei, sa-i lasi sa te cunoasca si sa vada in tine dragostea si lumina lui Dumnezeu reflectand in viata ta, asa incat sa-si doreasca si ei bucuria mantuirii pe care o vad la tine. Nu poti aduce oameni la Dumnezeu fugind de ei, crezand ca nu trebuie sa existe legaturi intre tine si ei. Unul dintre lucurile care m-au indignat a fost ca opreau masinile din cinci in cinci minute pentru o pauza de tigare, asa ca in loc de 2 ore, am facut cam 4.

In fine, am ajuns acolo, am pus corturile, am mancat si ne-am jucat pana s-a intunecat pe la 9, dupa care ne-am dus la culcare neavand altceva ce sa facem pe intuneric si fiind si foarte obositi. Mai e de spus ca ne-am impartit, nu a dormit toata lumea cu corturile, unii dintre noi s-au cazat la o pensiune. Dormeam deja de ceva timp, cand dintr-o data se aude muzica data la maxim, manele mai exact, si oameni tipand :”Ursul mai, lupii bai” si tot felul de exclamatii de genul asta, urmate de rasete. Erau cei care se cazasera la pensiune si venisera inapoi sa chefuiasca toata noaptea. Dandu-ne seama ca sunt beti si nu avem cum sa dicutam cu ei, am facut singurul lucru care se putea face in momentul acela: am inceput sa ne rugam. Ne-am rugat noi cateva minute si vazand ca nu se intampla nimic, am devenit foarte agitate (eu, Oana, Cata dormeam in acelasi cort), chiar am inceput sa plang la un moment dat, dupa care am inceput sa ma rog sa li se strice masina, ceva ca se se opreasca muzica odata. Imediat dupa aceea mi-a parut rau ca m-am rugat in felul acela, cerandu-mi iertare si rugandu-l pe Dumnezeu sa-i mantuiasca pe acei oameni, pentru ca nimic altceva nu le-ar putea schimba viata. Au mai stat cateva minute si au plecat. Altii care aveau corturile in apropiere, de data aceasta nu cei care venisera cu noi, au dat si ei muzica la maxim si scena de dinainte a inceput sa se repete.Continuand sa ma rog, dintr-o data se opreste muzica si aud pe cineva tipand, foarte indignat :” Bai, mi-a explodat boxa!”

Mai tipa ei cateva minute, dupa care se face liniste. I-am multumit Domnului si imediat am adormit. A doua zi toata lumea a venit ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, dar eu am vazut clar mana Domnului in acea noapte, si am vazut inca odata ca El chiar asculta rugaciuni. Ceea ce s-a intamplat este inca o marturie care arata credinciosia Domnului fata de noi.

Cand s-au intors ei a doua zi, am avut ocazia sa impartasim evanghelia cu cineva din acel grup, un tanar de 21 ani, si am fost uimite sa vedem ca asculta si ca primeste ceea ce ii spuneam. Mai tarziu am facut si o mica excursie, am urmat un traseu care ne-a dus la o troita, o casuta care era facuta ca oamenii sa se roage acolo. Am format un cerc si am inceput sa ne rugam si sa ii multumim Domnului pentru acele 2 zile si pentru dragostea Lui care si-o arata zilnic fata de noi. Pe drum am discutat despre credinta si multe alte lucruri, si am vazut ca el asculta la ceea ce vorbeam. De asemenea a vazut cartea pe care o citeam, “Cand tinerii se roaga” unde sunt marturii ale tinerilor care au trecut prin probleme si rugaciunea a fost solutia care a rezolvat totul si care i-a apropiat de Dumnezeu. A rasfoit-o si i-am spus ca daca vrea sa o citeasca i-o pot lasa. In aceasi zi pe drumul spre casa a citit toata cartea. Pe mess ne-a spus ca vrea sa se schimbe si ca a incercat sa se roage. Am fost placut surprinsa sa vad cum Dumnezeu incepe sa lucreze la inima Lui, si sper si ma rog in continuare sa fie ceva statornic, nu doar o emotie de moment. Dumnezeu lucreaza, si mai ales la tineri, El vrea generatia aceasta pentru El. Sa ne rugam ca fiecare tanar sa-si descopere chemarea si viziunea pe care Dumnezeu i-a dat-o, sa ne luam locul, sa fim roditori pentru imparatia Lui si sa putem forma armata pe care El o vrea.

Ade, Oana si Cata – Israel

Creatia lui Dumnezeu

…. Privesc spre bolta instelata, asezata deasupra capului meu… stelele stralucitoare lumineaza intunericul de pe cer si luna, parca ar vrea sa imi sopteasca: *Am fost creata cu gingasie de Mana puternica a Creatorului care m-a asezat in mijlocul stelelor pentru a putea spune impreuna cu ele despre El… cum ne-a creat, cum a dat valoare formei noastre si cum ne-a asezat pe bolta cerului pentru a lumina intreg pamantul in intunericul noptii…*

……… In linistea diminetii pe cand inca ma relaxez … Dumnezeu imi sopteste ca si soarele a rasarit pentru mine… Dumnezeu l-a scos din camaruta Sa si l-a asezat pe cer pentru a-mi insenina ziua cu razele lui luminoase…

…. Toate acestea imi vorbesc despre Creatorul nostru, care a zis si s-a facut! Cand a creat omul, a privit spre el si a spus ca este BUN deoarece atunci cand am fost creati EL ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui… Dumnezeu are ce este mai bun pentru mine si pentru tine… El poate sa creeze ceva special prin mine si prin tine… Priveste intre cer si pamant… toate sunt create de insasi Mana lui Dumnezeu… El poate face mult mai mult pentru noi … ceva maret prin care sa isi arate puterea si vom fi uimiti de ceea ce Mana Lui poate sa faca…. El ne poate lua dintr-un loc si sa ne aseze in altul pentru a da valoare vietii noastre… un loc special in care sa ne simtim protejati, condusi si sprijiniti de insusi Mana Creatorului!

Ema Carbunaru – Timisoara