Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘…pentru tine…’ Category

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Când sunt singur, efectiv îmi umplu timpul liber şi-i dau de lucru minţii mele. Fie că mă ascund în spatele unui monitor sau în faţa unei cărţi…

Dr. Ileana Radu, specializată în psihoterapie familială:
Dumnezeu este întotdeauna acolo, oricât de singur te-ai simţi. În esenţă nu eşti singur, pentru că El este acolo.

Domnul A.I., Căminul de bătrâni:
Problema care ne frământă este că suntem singuri.

Reporter:
Ce înseamnă singurătatea pentru dumneavoastră?

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
O viaţă pustie. Singurătatea înseamnă o viaţă pustie. Nevoia de a comunica cu cei apropiaţi. Un chin, o viaţă chinuită, pustiită.

Reporter:
Când este durerea mai mare pentru cei singuri? De sărbători? Duminica? Primăvara?

Prof. dr. Doina Cozman, medic specialist psihiatru, cadru didactic – Facultatea de Medicină şi Farmacie:
Da, desigur. Atunci când sunt sărbători, atunci când este ziua de naştere a cuiva, atunci singurătatea parcă sună.

Gili Indrie, pastor:
Singurătatea doare. Indiferent câte realizări materiale şi pământeşti ai, singurătatea doare sau omoară. Omoară omul din interior, acea parte a noastră care tânjeşte după Dumnezeu.

Reporter:
Ce este singurătatea? Soţi singuri, soţii părăsite de soţii lor, copii fără părinţi, bătrâni singuri cărora nu le deschide nimeni uşa şi nu le dă nimeni un telefon, tineri – fete sau băieţi – care nu au cu cine să se căsătorească, persoane divorţate, văduvi şi văduve, orfani – toate acestea sunt câteva categorii de oameni singuri.
Primul lucru despre care Dumnezeu spune în Biblie că nu este bun, este singurătatea. În Genesa, capitolul 2, versetul 18, este scris:
„Domnul Dumnezeu a zis:
‘Nu este bine ca omul să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el’”. De ce nu este bine să fie omul singur? De ce nu şi-a găsit un ajutor potrivit? De ce nu are un partener sau o familie, părinţi sau copii? Sunt câteva întrebări la care încercăm să răspundem pe parcursul acestui documentar despre singurătate.

Prof. dr. Doina Cozman:
De Crăciun îţi imaginezi că în alte case, în alte apartamente, lumea se bucură şi familia este strânsă laolaltă. Din nou apare contabilul din noi şi din nou face o socoteală care iese cu semnul minus:
„Ce mulţi eram odată, dar cum ne-am împrăştiat, câţi au dispărut, câţi ar putea să vină să mă caute şi nu vin!”. Da, cred că există într-adevăr momente psihologice în care singurătatea doare.

Reporter:
Ce credeţi că s-ar putea compara cu singurătatea? Boala, războiul, suferinţa, durerea?

Doamna F.M., Căminul de bătrâni:
Nimic, nimic, nimic. Nici să-ţi aducă lumea şi ţara întreagă. Singurătatea-i foarte pustie. Îi cea mai grea boală, să ştiţi de la mine. Cea mai dureroasă boală îi singurătatea. Asta-i mai rea decât cancerul. Foarte grea-i singurătatea. Eu spun: pe duşmanul meu ăl mai mare să-l ferească Dumnezeu de singurătate. Singurătatea îi dureroasă tare.

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
Aceeaşi problemă-i la toţi. Noi suferim datorită faptului că suntem singuri.

Reporter:
Doctorul Ioan Negrulescu, medic psihiatru, se confruntă de multe ori cu probleme generate de singurătatea din sufletul oamenilor.

Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Când Îl găseşte pe Dumnezeu, omul trăieşte singurătatea ca pe un lux rar, singurătatea este un lux rar.

Reporter:
Eli Henteş, fostă actriţă la Teatrul de păpuşi din Târgu Mureş, a fost părăsită de soţul ei exact într-un moment când era grav bolnavă.

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
În vreme de singurătate, am învăţat multe din această experienţă tristă. M-am rugat:
„Vino-mi, Doamne, în ajutor!
Mă simt atât de singură,
mă simt atât de răpusă.
Doamne, ia-mă de mână!
Vreau să simt prezenţa Ta!” .
Vă mărturisesc că am simţit prezenţa Domnului, care m-a copleşit într-un mod deosebit. M-a umplut de pace, m-a umplut de siguranţă. De astă dată nu mă mai certam cu Dumnezeu, ci, dimpotrivă, I-am cerut iertare pentru nesăbuinţa mea, pentru starea mea. În acel moment, şi-mprejurul meu se aşternuse pacea.

Reporter:
Care este mentalitatea unui om singur, care şi-a produs singur singurătatea?

Gili Indrie, pastor:
Având în vedere că tot şi-au sacrificat relaţiile, unii gândesc aşa: „Dacă tot le-am sacrificat, măcar să trăiesc bine!”. Şi-atunci, parte din anestezicele pentru singurătate sunt vacanţele exotice: „Dacă tot m-am sacrificat, măcar…”. Şi-atunci a pleca pe alte meleaguri este o răsplată bună pentru ceea ce au sacrificat.
Alţii găsesc anestezicele în timpul petrecut pe Internet, în jocurile pe calculator, alţii în… frigider, alţii în telenovele şi alte moduri mai creative sau mai puţin creative de a anestezia durerea singurătăţii.

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Rămasă singură, ştiu că eram lângă geam şi priveam cum ninge cu fulgi mari – priveam la fulgi şi plângeam. Eram foarte bolnavă atunci când soţul meu a decis să mă părăsească pentru altă femeie.
Apoi am învăţat să iert şi să iubesc. Iertându-i pe cel şi pe cea care mi-au făcut rău, am fost vindecată de Dumnezeu nu doar trupeşte, ci şi spiritual, pentru că tot lăuntrul meu suferea.

Reporter:
Dar părăsirea de către partenerul de căsătorie nu este un apanaj specific în exclusivitate femeilor. Poetul Ionatan Piroşcă, grav bolnav fiind, a fost părăsit şi el de soţie.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
De câte ori ne-am implicat cu adevărat în suferinţa altora? Singurătatea ne sperie şi ne alungă. În primul rând, simt că ne vorbeşte foarte clar şi foarte dur despre abandonare şi lipsă de ajutor.
Despre Domnul Isus ni se spune că era aşa de dispreţuit că-ţi întorceai faţa de la El, iar în clipa morţii, cea mai mare suferinţă a Sa a fost singurătatea absolută, lipsa de Dumnezeu, atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.
Învăţătura Sa a fost DRAGOSTEA – acea putere de a Se dărui pe Sine într-o relaţie pe care Dumnezeu a găsit cu cale să ne-o exemplifice atunci când l-a creat pe om din „două bucăţi”, dar care este şi trebuie să rămână cantonată în inefabilul, sfinţenia şi frumuseţea absolută a relaţiei din sânul Trinităţii divine.

Reporter:
Şi Mântuitorul Isus Cristos a experimentat singurătatea. Dar nu în faţa televizorului sau în spatele unui monitor, ci pe cruce.

Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:
Căsătoria nu este o soluţie împotriva singurătăţii. Ba chiar poate să provoace o singurătate mult mai gravă. De exemplu, dacă apar neînţelegeri între soţi, e clar că se poate ajunge chiar la divorţ. Şi atunci tot la singurătate fizică ajungi.

Reporter:
Doamna A.V. a cunoscut una dintre cele mai crunte singurătăţi atunci când, în copilărie, a fost violată de tatăl ei. Acum este căsătorită şi are familie.

Doamna A.V., violată în copilărie:
Tu nu poţi să fii propriul tău şef şi să fii un şef bun. Intervine o altă forţă care te ia şi face cu tine ce vrea. Dar în singurătatea în care Îl implici şi pe Dumnezeu, El Îşi ţine promisiunea şi te scoate de acolo.

Reporter:
Copiii au nevoie de ceea ce le oferă părinţii sau de părinţi?

Dr. Ileana Radu:
Copiii au nevoie de părinţi, nu neapărat de ceea ce le oferă părinţii. Dacă copilul mic este un copil hiperchinetic, un copil care nu stă locului, care este „sare şi piper”, de cele mai multe ori hiperchinetismul şi mişcarea lui este, de fapt, o cerere de relaţie.
Apoi adolescentul care stă în camera lui cu televizorul… Aici este o întreagă poveste, cu baby-sitter-ul, cu doica electronică. De cum se nasc, le punem televizorul în faţă. E foarte bine să le punem muzică, e foarte bine să ne ocupăm de ei. Dar televizorul şi computerul niciodată nu înlocuiesc şi nu aduc ceea ce aduce o relaţie adevărată.

Reporter:
Cum simţiţi singurătatea?

Doamna L.A., Căminul de bătrâni:
Atât pot spune: să nu ajungă nimeni singur, nenorocit, bolnav şi vai şi-amar. Bătrâneţea aduce multe rele.

Reporter:
În unele familii, chiar dacă soţii sunt împreună, ei sunt, totuşi, teribil de singuri. Sunt soţi şi soţii care se simt singuri deoarece partenerii lor au compromis relaţia.
Dar la cei 78 de ani pe care îi are, doamna Ortansa Radu îşi aminteşte cu plăcere de soţul dumneaei şi nu priveşte bătrâneţea neapărat ca o povară.
Doamnă Radu, care este unul dintre secretele evitării singurătăţii în căsnicie?

Ortansa Radu, văduvă:
Noi am căutat toată viaţa să ne înţelegem, să discutăm lucrurile, să comunicăm, să nu strângem în noi nimic negativ, nicio amărăciune, ci să rezolvăm totul în ziua respectivă. Şi aşa am dus 43 de ani de căsnicie, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Reporter:
Priviţi cu frică sau cu seninătate trecerea dincolo?

Ortansa Radu, văduvă:
Abia aştept. În mod deosebit de când soţul meu s-a dus la Domnul, doresc să fiu alături de el…

Reporter:
Crăciunul şi sărbătorile sunt perioade petrecute de obicei în familie, nu în singurătate. Cum percep aceste momente cei singuri?

Ovidiu Bulzan, pastor:
Sărbătoarea intră maiestuos, dând uşile de perete! Ea nu suportă să fie ţinută la uşă, ea nu suportă să fie amânată, ea nu suportă să facă anticameră.
Ea vine şi tot ethosul ei ne comunică: te aliniezi sau te răzvrăteşti împotriva raţiunii pentru care ai primit această sărbătoare.

Reporter:
Există atunci posibilitatea ca un om, chiar dacă are familie şi este integrat în societate, să se simtă totuşi singur?

Radiana Cordoş, consilier creştin:
Am văzut foarte mulţi oameni „singuri în doi” şi foarte multe familii unde partenerii trăiesc în aceeaşi casă, mănâncă aceeaşi mâncare şi se simt cumplit, cumplit de singuri. Şi cred că asta este pentru că viaţa din Dumnezeu nu pulsează în ei.

Reporter:
Titel Malnaşi a rămas orfan de mamă la vârsta de 3 ani. Până la 12 ani a crescut în România, apoi a mers împreună cu tatăl său în America.
Datorită faptului că tatăl său era şofer de cursă lungă, Titel petrecea foarte mult timp singur, acasă. Astfel a căzut în patima drogurilor, a pornografiei, se uita la filme murdare, consuma alcool şi a intrat într-o depresie cruntă.

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Am ajuns în starea aceea din cauza depresiei psihice şi din cauza consumului de droguri.

Reporter:
Din cauza depresiei ai ajuns la droguri sau din cauza drogurilor ai ajuns la depresie? Cum se leagă una de alta?

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Din cauza depresiei am ajuns la droguri. Am început o viaţă fără nici o regulă. De la vârsta de 15 ani, când am început să trăiesc pe cont propriu, nu am mai băgat în seamă regulile. De exemplu: dimineaţa să am un anumit timp pentru mine, pentru serviciu, sau când vin de la serviciu să-mi chivernisesc banii. Stricam banii pe tot ce-mi vedeau ochii, în special pe alcool. Nu-mi ajungeau pentru facturi, luam amenzi, făceam accidente. Nu puteam să fac faţă. Şi mergeam din ce în ce mai jos.

Radiana Cordoş, consilier creştin:
Singurătatea poartă în ea ceva sublim, şi anume că-n toată izolarea aceasta lăuntrică se vede dorinţa omului de a fi dorit – omul tânjeşte să fie dorit de o fiinţă umană.

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Cât timp consumi, cât timp inhalezi nu poţi să dormi. Eu, de exemplu, am avut chiar 6 zile fără să dorm.

Reporter:
Şase zile nu ai închis ochii, nu ai dormit?

Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Nu, deloc. Eram în continuu pe droguri. Deja trupul îmi tremura. Era să intru în şoc. De multe ori când ajungeam la 3-4 zile nedormite, în momentul când rămâneam fără droguri, adormeam unde eram.
Îmi amintesc că odată m-au arestat din maşină. N-am mai apucat să-mi găsesc sticla – fumam „piatră” atunci – este un fel de cocaină în formă solidă, „crack” îi spune. Nu îmi mai găseam ţeava. Din cauză că n-am găsit-o, am adormit cu piciorul pe frână şi cu farurile aprinse.
Vecinii au chemat poliţia. Era dimineaţa pe la ora 3. Au venit şi m-au arestat din maşină.

Reporter:
La toate acestea a contribuit în mod esenţial faptul că Titel Malnaşi rămânea foarte mult timp singur acasă.
Una dintre cele mai cumplite singurătăţi este atunci când îţi moare un copil. Familia Gigi şi Adriana Cosman au trecut prin această experienţă când l-au pierdut pe Lucian, în vârstă de 21 de ani, unul dintre cei trei băieţi ai familiei Cosman.

Adriana Cosman:
Când privim la grozăvia care s-a întâmplat şi la tragedia prin care am trecut, putem spune că nu a fost uşor. Dar am fost uimită cum ne-a întărit Dumnezeu, cum l-a pregătit Dumnezeu pe acest copil special, pe care, acum, după ani, l-aş numi „copilul pregătit să plece în glorie”.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Caut să împlinesc această singurătate în singurul loc unde ea poate fi împlinită – la picioarele lui Isus Cristos.
El ne-a mântuit, El ne-a aşezat unul lângă altul, şi acum eu consider că fără ştirea Lui nu se poate întâmpla nimic. De aceea rămân la picioarele Lui. Pentru că El ştie de ce s-a întâmplat lucrul acesta. El ştie ce să facă cu singurătatea mea actuală. Şi Îi mulţumesc pentru asta.

Dr. Ileana Radu:
Maica Tereza vorbea despre „orfanii din casele de lux” – copiii mai mari, adolescenţii sau copiii părinţilor extrem de ocupaţi şi de performanţi. Orfanii din casele unde părinţii au milioane sau financiar sunt foarte sus şi cred că dacă le oferă condiţii materiale bune copiilor, şi-au rezolvat „părinţeala”, ceea ce este absolut fals.
Mi-aduc aminte de fetele mele. La adolescenţă, una dintre ele era extrem de necruţătoare. S-a uitat odată în ochii mei şi mi-a spus: „Tu şi când eşti prezentă eşti absentă!”.

Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Ne-am născut singuri şi murim singuri! În conştiinţa noastră facem singuri alegeri zi de zi. Sentimentele noastre vin şi pleacă singure.

Reporter:
Doamna Ionelia Ion locuieşte în Chicago, Statele Unite. Este divorţată şi imobilizată fizic datorită unei boli din copilărie. Nimeni nu vă deschide uşa?

Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Nu.

Reporter:
Staţi singură toată ziua, doar asistenta medicală vă vizitează?

Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Am şi o prietenă care vine şi mă ajută. Cu ea mă duc să cumpăr câte ceva sau când mai am nevoie, spre exemplu de clinică, de câte o consultaţie generală pe an. Însă nimeni, nimeni nu vine la mine. Absolut nici o persoană.
Nu mă sună decât din Chicago, să zic, două persoane. Şi din toată America mai am vreo câţiva prieteni care sunt împrăştiaţi în alte state. În rest, absolut nimeni.

Reporter Lidia Iliesi:
Alin, când poate fi singurătatea plăcută? Tu eşti tânăr acum şi necăsătorit. Te simţi singur? Câţi ani ai?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Am 29 de ani. Nu, nu mă simt singur.

Reporter Lidia Iliesi:
De ce nu te-ai căsătorit până acum? Ai avut o decepţie?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Am considerat că încă n-am găsit persoana potrivită.
Dar acum am găsit-o . E în zonă . Urmează…

Reporter Lidia Iliesi:
Până n-ai găsit persoana „care urmează”…, te-ai simţit singur?

Alin Avrămoni, tânăr necăsătorit:
Din punctul de vedere al împărţirii vieţii cu un partener, au fost momente în care m-am simţit într-adevăr singur, gândindu-mă de ce mie nu mi se întâmplă ca altora…

Reporter:
Când simţiţi singurătatea mai acut: de Crăciun, de Paşti, de sărbători, primăvara, vara, când anume?

Domnul L.O., Căminul de bătrâni:
În fiecare zi, în fiecare zi. Nu numai de sărbători, ci în fiecare zi. Şi n-avem ce face.
Aici, la căminul de bătrâni, este ca o societate – ne vedem unii cu alţii, mai vorbim, mai nu vorbim. N-avem relaţii foarte prietenoase unii cu alţii. Fiecare-n felul lui.

Reporter:
De la Căminul de bătrâni, la „Casa Comorii” – o casă pentru copii îmbătrâniţi înainte de vreme…
Mai mult de jumătate dintre copii sunt crescuţi de un singur părinte, de obicei de mama. Sau alţii cresc chiar fără părinţi. Peste 200.000 de copii din România sunt daţi în grija unor bunici, mătuşi sau vecini deoarece părinţii lor au plecat la muncă în alte ţări.
Sunt şi cazuri de copii care se cresc unii pe alţii. Fraţi de 8-9 ani îi cresc pe cei cei mai mici, pe cei de 4 sau 5 ani. Băiatul S.A. are 14 ani şi amândoi părinţii l-au părăsit. Te-ai simţit singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
Da. Înainte să vin la Cici.

Reporter:
Mama şi tatăl tău unde erau?

Băiatul S.A., 14 ani:
Tata a plecat în Germania şi mama n-a mai venit pe la noi şi nu s-a mai interesat de noi.

Reporter:
Care era atmosfera din familia ta?

Băiatul S.A., 14 ani:
Era destul de greu. Mă bătea şi n-a fost bine deloc.

Andres Cilian, Casa de copii „Casa comorii”:
Eu sunt Cici, cel despre care vorbea. Aş vrea să vă povestesc istoria Băiatului S.A.. El e un copil foarte liniştit, iubăreţ într-un fel, şi mi-e foarte drag. De când l-am cunoscut a fost un băiat retras şi lipsit de orice apreciere, lipsit de orice bun în viaţa lui.
M-am implicat în viaţa lui treptat, pentru că vedeam că nu se poate dintr-o dată. Şi încetul cu încetul am dezvoltat o relaţie cu el şi am simţit golul din sufletul lui, golul care înseamnă familie, relaţii, ataşament, care înseamnă orice este legat de o societate dezvoltată şi civilizată.

Reporter:
Cum se manifesta singurătatea la tine? Erai trist, abătut? Cum erai atunci când te simţeai singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
N-aveam ce face, pur şi simplu. Doar stăteam.

Reporter:
La „Casa Comorii” te mai simţi singur?

Băiatul S.A., 14 ani:
Nu. Aici am prieteni, am tot ce-mi trebuie.

Andres Cilian:
Am reuşit să-l aduc la casa noastră şi i-au trebuit 3 ani până să se deschidă aşa încât să putem dezvolta o relaţie de prietenie.
Acum e un băiat foarte ataşat de noi. Se simte în viaţa lui amprenta pe care viaţa aceasta nouă şi-a pus-o.

Dana Jibetean, tânără necăsătorită:
Perioada de tânăr necăsătorit e mai avantajoasă pentru că ai mai mult timp să faci ce doreşti, să îţi împlineşti planurile pe care le ai, să alegi să petreci timp cu cine doreşti, să investeşti în prietenii tăi.

Prof. dr. Doina Cozman:
Singurătatea este o povară grea pentru că ea naşte frustrări. Stăm singuri şi ne gândim:
„Ce mult bine le-am făcut noi celor apropiaţi! Câtă generozitate am împrăştiat noi în jur şi cum am vrea acum ca această generozitate din trecut să ne fie dată înapoi. Ce mult am vrea să fim semnificativi pentru alţii! Dar suntem singuri în camera noastră şi nimeni nu ne dă nici măcar un telefon”. Ce multe regrete! Ce contabilizare negativă! Contabilul din noi nu face altceva decât să facă un inventar care iese negativ.

Adriana Cosman:
Ca soţie, întotdeauna să ai un cuvânt de încurajare, să ştii să îmbărbătezi, să ştii să apreciezi.
Şi, dacă este nevoie, cu un duh blând şi liniştit, aşa cum ne învaţă Apostolul Petru, să mustri, dar să fii atentă să nu răneşti. Pentru că sunt atâţia care, din lipsă de înţelepciune rănesc sau lovesc, poate chiar fără să-şi dea seama. Şi atunci măcar tu, ca soţie, să fii un balsam alinător pe rană.

Reporter:
Acestea sunt sfaturi înţelepte pentru femei înţelepte.

Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
V-aş aduce aminte de un aforism al Sfântului Augustin – acest genial cugetător al creştinismului – care spunea aşa:
„Tu uşurezi pe acela pe care-l umpli,
şi pentru că nu suntem plini de Tine,
suntem o povară pentru noi înşine!”.

Deci, atâta vreme cât omul nu-L are pe Dumnezeu, omul este o povară pentru el însuşi. De îndată, însă, ce Dumnezeu îi umple viaţa, sistemul de valori se schimbă.

Reporter:
Doamna Elena Ţârle este în vârstă, este văduvă şi locuieşte singură într-un apartament la etajul IV, la marginea oraşului. Doamnă Elena, aţi avut o viaţă fericită?

Elena Ţârle, văduvă:
Nu. Am trăit o viaţă foarte, foarte grea. Am avut un soţ care s-a purtat foarte rău. Mai rău nici nu se putea. Avea o funcţie mare, dar degeaba…

Reporter:
Acesta ar fi un posibil scenariu a ceea ce se numeşte „singurătate în familie”…

Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Am câteva gânduri în special pentru cei care, sub o formă sau alta, trec prin singurătate.
Dragii mei, vă vorbeşte sora voastră, sora voastră geamănă, sora voastră de suferinţă. Iubite cititor, indiferent prin ce treci aş vrea să nu te laşi răpus de durere, să nu te laşi răpus de singurătate. Aş vrea să-ţi spun că Domnul nu te-a părăsit. Domnul nu părăseşte pe nimeni. El este lângă tine în nevoie. El este în suferinţă lângă tine şi lângă mine. El este gata să-ţi şteargă lacrima. El vrea să-ţi pui mâna ta în mâna Lui, să te ridici deasupra problemelor – fie ele de singurătate, fie de boală. Abia când vei ajunge deasupra acestora, abia atunci vei gusta măreţia Cerului şi vei simţi bucuria mântuirii. Nu te uita la cei care ţi-au făcut rău, sub o formă sau alta, care te-au părăsit, care te-au abandonat, poate, ca pe-o zdreanţă. Priveşte la El, priveşte la Cristos.

Reporter:
În speranţa şi cu dorinţa sinceră ca singurătatea prin care treci, dragul şi iubitul nostru cititor sau cititoare, să nu fie ceva chinuitor, ci să fie o binecuvântare şi o oportunitate de apropiere de Dumnezeu, îţi dorim ca Dumnezeul cel Atotputernic, Domnul cerului şi al pământului, să te binecuvânteze!

Lidia Iliesi:
Singurătatea este asemenea situaţiei fătului din uterul mamei. Când este copilul ei mai aproape de ea?
Poate o mamă proteja un prunc mai bine ca atunci când este în pântecul ei?
Când participă un copil mai mult şi mai direct la sentimentele mamei?
Când este mai echilibrat şi mai bine hrănit?
Atunci când este în acel loc ascuns…

Am găsit în singurătate locul şi starea în care Dumnezeu a fost cu mine mai sigur ca oricând.

Dar totodată, unde şi cum pare un copil mai părăsit decât în pântec? Ce este în jurul lui? Un lichid prin care nu vede nimic. Pluteşte în derivă. Nu ştie ce se petrece în jur. Nu ştie câte cuvinte se spun despre el, câte se fac pentru el, câte se pregătesc.
El nu înţelege nimic. Doar simte dacă mama se bucură sau e tristă. Îi cresc mânuţele, picioruşele şi tot ce va avea nevoie în altă lume – în lumea cea de-afară.

Dar în pântecul mamei copilul este singur. Este mai singur decât oricând. Însă este cel mai protejat, cu atenţia şi cu tandreţea cea mai mare. De ce? Fiindcă este ascuns în mama..
Legătura dintre ei este unică şi cea mai puternică tocmai în această singurătate în care el creşte şi se dezvoltă pentru o altă viaţă.

Singurătatea este locul şi starea în care nu poţi fi decât tu şi Dumnezeu. Pierdut în faţa calculatorului, fără prieteni, privind ore întregi pe fereastră; părăsit de fiinţa iubită sau departe de copilul drag; sau poate chiar singur în pat, stând totuşi alături de partenerul de care te desparte un zid nevăzut… sau în parc, unde nimeni nu te ştie şi nici nu e interesat să ştie ceva despre tine;

Însă Cel care ne-a dat viaţă nu ne părăseşte niciodată. Dumnezeu ne spune:
„Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!”
(Evrei 13:5).

Cornelia Stoica:
Termenul „singurătate” poate denumi o stare de fapt, statutul social de persoană singură, cum ar fi, de exemplu, o persoană necăsătorită, văduvă, divorţată sau care a ajuns singură datorită altor circumstanţe ale vieţii.

Acelaşi termen poate denumi şi o stare sufletească lăuntrică, interioară, persoana în cauză simţindu-se abandonată, părăsită, izolată de viaţa socială, de oameni, de lumea din jur şi chiar de Dumnezeu.

De multe ori prin „singurătate” înţelegem „solitudine”, cu alte cuvinte retragerea voită a unei persoane din tumultul vieţii pentru a petrece o vreme singură cu un anumit scop, cum ar fi refacerea fizică, psihică, emoţională, meditaţia sau cugetarea etc.

În acest documentar, faţetele termenului „singurătate” se întrepătrund, fapt care ne ajută să înţelegem mai bine că, în ultimă instanţă, orice persoană, nu numai cea cu statutul social de „persoană singură”, poate experimenta momente de singurătate, când se simte, sufleteşte şi mental, izolată de oameni şi de Dumnezeu.

Această stare sufletească se poate instala voluntar sau involuntar, datorită suferinţelor, a împrejurărilor vieţii, a păcatului, a firii omeneşti, care distrug relaţia şi comunicarea autentică cu Dumnezeu şi cu semenii.

Când această stare de singurătate lăuntrică se instalează pentru o perioadă mai lungă de timp şi tinde să devină permanentă, ea devine nocivă şi poate duce la o viaţă pustie. Dar când o persoană alege să trăiască un timp în solitudine, izolată de ceilalţi oameni cu scopul meditaţiei, a cercetării de sine, a edificării sufleteşti şi a întăririi relaţiei cu Dumnezeu, atunci această izolare poate duce la creştere spirituală şi umplere de putere divină.

Dacă astfel de momente de solitudine sunt benefice şi de dorit din când în când, singurătatea nu este o stare de dorit şi doar Dumnezeu este Cel care ne poate ajuta să ieşim din ea.

Citind această carte, mi-am întărit convingerea formată de-a lungul anilor că atunci când suntem bine integraţi într-o comunitate de credincioşi autentici, când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne înnoiască gândirea, să ne schimbe perspectiva şi concepţia despre lume şi viaţă, atunci singurătatea dispare şi face loc unei vieţi pline de semnificaţie, unei vieţi de slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor.

Dumnezeu poate transforma pustia singurătăţii într-o oază în care să înflorească speranţa şi să rodească credinţa.

AICI ESTE DOAR UN REZUMAT AL ACESTUI DOCUMENTAR. DACA VREI SA CITESTI INTREGUL DOCUMENTAR, LASA UN MESAJ pe http://ioanciobota.wordpress.com

Articol preluat de pe http://ioanciobota.wordpress.com

Singuratatea – o viata pustie – Rezumatul documentarului omonim

Anunțuri

Read Full Post »

Cand eram copil Tu-mi erai steaua preferata…iti cantam cuvinte pe silabe in timp ce ma jucam …
Atunci, pe cand eram copil, chiar de eram singura iti vorbeam tot timpul pentru ca undeva in sufletul meu stiam ca esti acolo.

Acum am crescut, si cantarile mi-au amortit pe buze… nu mai vorbesc prea des cu Tine, chiar daca uneori singuratatea mea adanca imi cere sa-mi deschid din nou sufletul la fel cum o faceam cand eram doar un copil… si totusi ma impotrivesc dorintei de-ati vorbi!
Intre rasarit si apus sunt doar rana… si mucegaiul din visele mele ocupa tot mai mult loc in mine si pe mine… Doamne, daca erai mai inrudit cu moartea decat cu viata, mi-ai fi vorbit…dar prapastia e prea mare intre noi, ecoul vorbelor Tale nu ajungea pana in locul unde eu imi plang autodistrugerea. Tu esti Acolo, dupa perdeaua seninului ce-mi sta deasupra… iar eu aici ,adancit in noroi si mizerie, respirand greu… hranindu-ma cu amintiri!
Arata-Te Doamne in spinii de-aici, sa stiu ce astepti de la mine! Nu mai vreau sa iti mai arunc, cum faceam in fiecare seara, cuvinte transformate-n sageti… nu vreau sa iti  ranesc aripile, din nou! Iarta-mi nepasarea cu care iti vorbeam, cand aveam mainile pe langa corp… Iarta-mi lipsa de respect si de teama cu care iti reprosam propia-mi greseala.. Iarta-mi durerea ce ti-am provocat-o in ziua cand am trecut pe langa Tine fara sa imi ridica privirea macar… Iarta-ma ca in fiecare dimineata, faptul ca vedeam rasaritul, credeam ca este obligatia Ta sa mi-l oferi… Iarta-ma pentru ca te-am ranit de moarte cu minciuni ascutite… iarta-ma ca ti-am infipt in coasta ingoranta mea… Iarta-ma ca iti cerseam minuni, dar asteptam sa le vad avand ochii inchisi…

Se lasa incet pleoapa zilei peste Cer, si noaptea apare, fara ferestre-n afara…
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?…
Stiu! Am sa ma dezbrac de mine ca pe-o haina pe care o lasi in drum, si voi ingenunchea… Voi ridica mainile ca sa-mi vezi mai bine durerea si singuratatea imi voi recunoaste neputinta fara Tine, voi cersi viata aici unde moartea este pretutindeni…si atunci nu se poate sa nu-Ti apleci crucea peste groapa ce eu singura am sapat-o ( si am adancit-o bine, intre noi ) …si Ai sa-mi umplii golul de Tine!

„Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide!”

Ligia Trinca – Zaragoza, Spania

Read Full Post »

                Vine un moment (cel puţin) în vieţile noastre când Dumnezeu ne lasă să trecem prin pustiu, printr-un deşert spiritual. Este clipa în care nu mai simţim prezenţa Lui aşa de vie, e poate cel mai cumplit test pentru fiecare dintre noi. Suntem oameni şi sentimentele au un rol esenţial în viaţa noastră. Unii ne lăsăm chiar conduşi de ele, lucru ce nu duce pe calea bună de cele mai multe ori. Însă încercarea aceasta e menită să trezească în noi dragoste pentru Isus, pentru prezenţa Lui. Cred că este momentul în care Dumnezeu ciopleşte caracterul nostru şi ne învaţă perseverenţa, cu siguranţă.

             Ducem o luptă în fiecare zi ca să putem trăi la înălţimea aşteptărilor noastre şi nu ne dăm seama că totul e în zadar, că nu acesta este scopul veţii. Ne-am născut ca să împlinim o chemare ce depăşeşte cu mult puterea noastră. Este un dar din partea Lui pentru noi, însă ca să ajungem să împlinim aceasta, trebuie să plătim un preţ scump. Poate e preţul de a renunţa la visul tău, poate preţul de a trece prin deşert o perioadă şi a-ţi analiza viaţa şi atitudinea în trăirea pe care o ai pentru Hristos. Poate trebuie să renunţi la dorinţa ta cea mai arzătoare de a deveni cineva şi a-L lăsa pe Isus să devină Cineva în tine. Cred că deşertul spiritual prin care trecem de multe ori îşi găseşte setea împlinită în dragostea şi Cuvântul lui Dumnezeu. Te face să devii cu adevărat luptător şi te ajută sa îţi deschizi ochii cu adevărat. După aceea, urmează întrebarea: Este aceasta ceea ce vrei? Sau e mai uşor să renunţi şi să alergi după lucruri care par bune, dar în care nu îţi vei găsi împlinirea.

          Poate crezi de multe ori că nu mai are rost, că totul parcă e în zadar. Ar fi pur şi simplu mai uşor să te dai bătut şi să trăieşti un creştinism care să nu facă diferenţa. De ce ne amăgim? Oare asta vrea Isus pentru noi? Oare asta a gândit El când a fost pe Cruce şi şi-a dat viaţa în schimb ca tu astăzi să lupţi, dar nu oricum, ci cu fruntea sus, fiindcă victoria e deja asigurată!! Tu eşti deja un Învingător în EL şi asta nu va schimba nimeni niciodată. Tu ai această putere de a decide în fiecare zi de partea cui eşti, de a alege dacă vrei să fii învingătorul sau cel care pierde. Care este diferenţa dintre cei doi?

         Amândoi trec prin încercări, probleme, necazuri, însă se diferenţiază complet prin atitudinea lor. Învingătorul cade şi prin asta învaţă ceva. Se ridică cu ajutorul lui Hristos şi spune: “Doamne, singur nu pot. Am nevoie de Tine. Te rog, ajută-mă”. Cel care pierde este acela care în urma căderii nu numai că nu învaţă nimic, ci se resemnează cu faptul că nu poate şi se complace într-o stare de pasivitate. ATITUDINEA face diferenţa dintre cele doua categorii: unul decide să continue, celălalt renunţă.

        Mă regăsesc de cele mai multe ori în poziţia celui care vrea să renunţe. De ce? Fiindca e decizia cea mai uşoară şi care doare cel mai puţin. Nici nu implică efort. E cea mai comodă. Însă îmi dau seama în momentul acela că nu vreau sa fiu unul din oamenii obişnuiţi care nu vor face diferenţa în lumea aceasta. Vreau să trăiesc viaţa mea în aşa fel încât să aduc schimbare în vieţile celorlalţi. REFUZ CATEGORIC să trăiesc pasiv şi să mă dau bătut. Dumnezeu clădeşte un caracter în viaţa mea, unul care va aduce slavă şi glorie Numelui Său. Nu contează că doare, nu contează că eu nu vreau. Mi-am predat viaţa în mâna Lui. Îi aparţin în întregime şi nu aş putea fi mai bucuros de atât, asta o ştiu cu siguranţă.

Ţine minte un lucru de la mine:

            Indiferenţa nu face diferenţa!!!

Articol de Sebi Bosca

Read Full Post »

Titlul acesta poate sună  SF….şi tot timpul îmi place să zic, atunci când mi se întâmplă lucruri care nu ar trebui să mi se întample că asa ceva nu este adevărat. Nu se întamplă cu adevarat. Ai trecut prin aşa ceva? Eu da…

Am realizat că o cololană vertebrală costă. Te costă locul confortabil. Te costă fotoliul draguţ şi căldicel care ţi-a fost promis de aşa multă vreme. Nu există zona de mijloc: ori o ai ori nu o ai. Probabil că se aseamănă mult cu pilda dată de Isus: nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona… Sau poţi? Uni cred ca da…Dar principiul biblic e clar….

Coloana vertebrală are de-a face cu integritatea şi respingerea compromisului de orce fel. “Fugiţi de orice vi se pare pacat”. Asa spune cartea pe care mulţi ne bazăm telogiile. Dar mai ales ereziile.

Am lucrat pentru aprope 2 ani într-un loc care mi-a tot netezit din coloana vertebrală. Oameni care mi-au cerut să ascult de ei mai mult decât de mine.

Cât de mult ar trbui să urmăm astfel de oameni ? Cât de mult e ascultare de autoritate şi cât de mult e manipulare. Vă zic eu formula magică pe care am încercat-o pe spinarea mea: Doar în cazul unei autorităţi veritabile şi a unei vieţi pe măsură…doar atunci ascultă ce-ti zic alţi…dar nici atunci nu te baza pe cuvintele lor. Doar ia în considerare. Dumnezeu Însuşi în toată măreţia Lui …nu te forţează să gândeşti..într-un fel. Ci El pune în faţa ta binele şi răul: “Alege fiule cu atenţie…”

Pe mine coloana vertebrala m-a costat un loc de munca. Un viitor sub aripile protectoare dar manipulatoare a unora care ştiu mai bine. Fugiţi de astfel de oameni.  Îţi netează aripile…îţi fură din integritate..şi te transformă într-o rotiţă în sistemul lor. Priveşte cu atenţie că am zis sistemul lor….

Fii integru. Aminteşte-ţi cine esti. Aminteşte-ti că orice formă de manipualre este drăceasca şi duce spre acolo de unde şi vine… Nu-ţi fie frică sa iei decizii radicale. Domnul Isus a fost cel mai mare RADICALIST din toata istoria. Nici farisei nu prea l-au plăcut…Sincer, ţelul meu în viaţă e să-i seaman Lui tot mai mult. Nu să fiu pe placul altora….

Păstrează-ţi viaţa simplă. Curată. Nu ţi-o complica…Orienteză-te spre un sigur ţel..şi nu lasa oamenii fara coloana vertebrală să-ţi spună altfel.

Astăzi am mers la magazinul de coloane vertebrale şi mi-au spus că nu se mai fabrică. Din lipsa de cereri. Refuz să o cred pe vanzatoare ce-mi zâmbeşte şiret…şi mă gândesc că am să întreb şi la alt magazin. Trebuie că mai sunt oameni care stau ferm pe poziţie.  Indiferent cât de mult costa asta…

Ai trăit ceva asemănător ?

Spune-ne….

Flavius Ilioni

Articol preluat de pe  http://happyfl2000.wordpress

Read Full Post »

Pus pe gânduri….

Din sărăcie, din lipsuri şi din neajunsuri ies valori. Golul te inspiră, te îndeamnă să vrei mai mult, să creşti să lupţi. Lipsa de confort îţi dă elan şi te îndeamnă să vrei mai mult. Prosperitatea, bunăstarea şi bleşugul ucid. Ucid ideile şi valorile, ucid creativitatea. Cele două extreme ale existenţei sunt definite doar de aparenţă. Rar se întâmplă să laude cineva mizeria. E absurd. Şi totuşi, atâtea sentimente se adună în cele două extreme! Sărăcie – elan, avânt, impuls, slugărnicie, dorinţă de avansare, de ieşire, de scăpare, răzvrătire, dorinţă de moarte. Aşa o viaţă! Mai bine să nu mai trăiesc. Ecourile diperate ale sufletelor încătuşate strigă după un dram de fericire, tânjesc după un ţărm unde să se odihnească şi să nu mai trăiască coşmarul neîmplinirii, coşmarul de a face ceea ce nu vor. Realitatea cruntă a milioane de oameni răspândiţi pe toate continentele. Fiecare zi e o rugăciune de a merge dincolo. Dincolo unde? Unii nu ştiu ce este dincolo de moarte. Poate doar un capăt de linie, un loc de odihnă, o eliberare de trupul slăbit. Poate descătuşarea sufletului din vasul de lut, care i-a luat strălucirea şi vlaga.

Băgăţie – confort, lux, plăcere, autoritate, mândrie, dorinţă de stăpânire, fericire, relaxare sau căutare, neîmplinire, frustrare. Am tot ce îmi doresc, sunt stăpântul lumii şi nici acest lucru nu mă împlineşte. Este un vid în sufletul meu. Cred că nici Lucifer nu a fost împlinit odată ce a reuşit să îl înfrunte pe Dumnezeu. Poate pentru că nu a ajuns să fie ca Dumnezeu, sau poate din contră, se crede propriul dumnezeu, dar trăieşte într-o zbatere continuă. Tragicul sfârşit al sufletelor care vor muri neîmplinite, cu buzele încleştate şi cu faţa schimonosită, nu este moartea. Este chinul veşnic, neînţeles şi greu de definit. Atât se ştie despre el. Iazul de foc, locul unde va fi chinul veşnic. Băgat şi sărac, tânăr şi bătrân, ucigaş şi sinucigaş, locul despre care nu se vorbeşte. Acolo unde groaza atinge apogeul, acolo unde cel mai crunt chin de pe pământ este mângâiere. Departe de mine! Atunci ce se mai poate face în viaţa asta? Frica iadului ne conduce spre o dorinţă falsă de rai. Frica ne îndeamnă să nu mai acţionăm din convingere. Totuşi ai o mică îndoială privind raiul, deşi sună frumos, cel mai frumos. Străzi de aur, mare de cristal, cântec, veselie, masă bogată, o cetate împrejmuită de ziduri, pietre preţioase, un sentiment de siguranţă, de pace şi de linişte. Să vezi şi să nu crezi sau să nu vezi şi să crezi. Idealul, absolutul unei vieţi veşnice, trăieste alături de Creatorul universului, veşnicul Tată Dumnezeu, Fiu şi Duh Sfânt.

Emma & Daniel Domuta – Oradea

Read Full Post »

Cuprins de dor…

Cuprins de dor si de iubire, Am coborat din cer…  din nemurire…  sa Ma-ntalnesc aici cu tine, sa-ti spun ce drag Imi esti… Cand te-am creat, te-am modelat duios cu mana Mea, te-am invelit cu pacea Sfanta, ti-am mangaiat privirea si ti-am atins launtrul lasand in el viata Mea… Am stat mereu acolo, aproape, langa tine, te-am ocrotit cu drag, ti-am dat belsug de Har…dar… tu nu M-ai vazut si M-a durut, caci te-am creat cu-atata drag… Si-acum astept sa vii la Mine, sunt tot aici si bat incetisor la poarta ta… deschide… nu vei regreta… Aduc cu Mine tot  ceea ce cauti, aduc doar fericire, lumina, bucurie, implinire… Oricat le-ai cauta in lume, zadarnic cauti, ea n-are pentru voi decat durere si bucurii de-o clipa, efemere… dar ale Mele sunt eterne… In lume, totu-i efemer… ridica-ti ochii care cer si vino azi, nu amana, ziua de maine nu -i a ta… Eu te iubesc si te astept acum, nu amana, vei plange-amar… Apleaca-al tau genunchi acum si da-mi inima ta… Nu sunt doar Iubitor, sunt si Judecator si o sa judec tot ce ai facut si-acum si in trecut… Tot  ce-ai lasat in mana Mea sa iert, Eu voi ierta… ce nu, voi judeca iar j udecata va fi aspra si n-oi privi la fata ta… Eu vreau sa-ti fiu Mantuitor si nu Judecator… Nu vrei sa mergem impreuna pe culmi de fericiri?… Nu vrei sa alergam prin viata bucurandu-ne de ea?… O inima noua in dar iti voi da! Doar o viata traita cu Mine si pentru Mine este cu adevarat traita…altfel…traiesti i n zadar… Eu sunt cel mai mare dar!

Nicoleta Pascu  (07,12,2007 Riposto, Sicilia)

Read Full Post »

Roaga-te pentru tara ta!

Roaga-te pentru Romania!

Romania ai nevoie de Dumnezeu!

Pacatul natiunii romane, atarna, greu ca plumbul, pe umerii unui Dumnezeu plin de indurare! Idolatrie, curvie, preacurvie, pornografie, avorturi, homosexualitate, crime, incesturi, pedofilie, minciuna, furt… sunt doar cateva din multele pacate savarsite de natiunea in care traim! Sa ne plecam genunchii si inima inaintea lui Dumnezeu… sa ne smerim, sa ne rugam, sa cautam Fata Lui si sa ne abatem de la rau pentru ca El sa ne ierte si sa ne tamaduiasca tara! Negura vremii este atat de deasa incat, sub valul ei ne sufocam…. Tu care iti spui crestin… tu care  crezi in Dumnezeu… tu care stai in biserica… tu care duci poporul in inchinare, prin cor, fanfara, grup de lauda sau orice alt mijloc de inchinare… cum stai inaintea Domnului? Cerceteaza-ti viata… sufletul… si nu te juca cu dragostea Lui… ca nici El nu s-a jucat cu moartea … a murit pentru tine, ca sa te scape de iad.. a biruit moartea, tocmai ca tu sa ai parte de viata…  Oh, nu te juca cu viata ta! Nu ai decat o viata si cand aceasta se incheie, nu ai de unde sa stii! Esti raspunzator in fata lui Dumnezeu de viata pe care o ai, o traiesti si o promovezi!

Romania are nevoie de Dumnezeu! Fericirea noastra atarna de fericirea cetatii in care locuim! Vremurile sunt tot mai grele si in aceste vremuri, Domnul isi cerne poporul… usa harului este aproape sa se inchida si revenirea Lui este iminenta! Trezeste-te la realitatea revenirii Lui!

Roaga-te pentru tara ta!

Roaga-te pentru Romania!

Romania ai nevoie de Dumnezeu!

Nicoleta Pascu

Read Full Post »

Older Posts »